Archive

Archive for the ‘Obligatii cetatenesti’ Category

23 august 1986

October 5th, 2007


Made in Romania – Ceausescu 1986 – 23 august
Vezi mai multe video din Politica
23august_dfgdfdf.jpg
23august_fsadgfsd.jpg
23august_fdgsdfs.jpg

Activitati, Ceausescu, Obiceiuri, Obligatii cetatenesti

Albumul de odinioara….

May 4th, 2007

23 august

December 23rd, 2006

23august_43645645.jpg

Amintirea mea de 23 august este din anii 1953-54.Eram pioniera, in Bucuresti. Am fost “recrutata”, in vacanta fiind, sa particip la o sceneta in cadrul defilarii de 23 August. In piata Stalin, vis-a-vis de tribuna centrala (a lui Gheorghiu-Dej), intr-un anumit moment al paradei, apare un tanc rusesc eliberator. Pe el sedeau citiva soldati sovietici. Un grup de femei,barbati si copii (eu fiind unul din ei), rasar dintr-o strada laturalnica, fug in intimpinarea lor cu flori si strigate de bucurie.Un soldat ridica in brate un copil (nu eu, care eram cam plina), si alaiul iese din scena. Dragut, nu?

Obligatii cetatenesti

23 August

August 23rd, 2006

Nicolae si Elena, file de poveste

Din Scinteia 1989

Despre eroism 23 august

23 August 2006

Toţi care au prins “vremurile” îşi amintesc de 23 August. Defilările erau ceva spectaculos dar hilar, pe alocuri. Dacă vă amintiţi, erau acele coloane cu care “alegorice” pe care se prezentau produse şi utilaje, aşa cum la Disneyland vin carele cu Albă ca Zăpada şi piticii, Mickey Mouse, Donald şi aşa mai departe. Erau un număr de pancarte de purtat pe intreprindere, steguleţe şi steaguri. Azi mă întreb cum se alegea cine ce duce – care ducea portretul “Tovarăşei”, cine ducea pe Lenin, cine ducea steagul etc. Fiind copil, vroiam să duc un baţ cu 23 august în vârf, făcut din polistiren, pentru că după defilare, rupeam polistirenul cu “23” şi rămâneam cu un băţ foarte bun pentru “lupte de stradă” în jurul blocului. Tata îmi aducea steguleţe, dar erau din hârtie.
Voi ce făceaţi de 23 august? Chiar erau micii şi berea aşa grozave? :)

La serviciu, Obligatii cetatenesti, Pe strada, Social

Biletul de transport în comun

June 5th, 2006

Bilet de transport în comun

Un bilet autentic păstrat cât se poate de bine într-o agendă uitată de vreme.

Temă: Ce înseamnă acronimul: I.T.C.V.T.T. ?

Obligatii cetatenesti, Pe strada, Social

PCR ’89

May 17th, 2006

tezele pcr 89

Asta apropo de broşura FSN :)

“[…] dezvoltarea economico-socială a României în cincinalul 1991-1995 şi orientările de perspectivă până în anii 2000-2010”

hehe

Obligatii cetatenesti, Social

Poveste de Craciun

May 17th, 2006

Poveste românească de Crăciun
sau
Moartea şi învierea lui Moş Crăciun
de Horia Gârbea
Nota: acest text a fost scris pentru a fi tradus in limba germana si a fost prezentat ca lectura publica in aceasta limba in mai multe intilniri literare din Germania in anii 2004 si 2005.

În vremea copilăriei mele, în România, oamenii nu primeau liber de Crăciun. Oficial, Crăciunul nu exista. Nici Moş Crăciun nu exista. În locul lui venea alt moş, Moş Gerilă, care aducea cadouri de Anul Nou. Un moş inventat de comunişti.În România, oamenii nu primeau liber de Crăciun. Totuşi, de Crăciun, aproape nimeni nu muncea. Se aduceau de acasă mîncarea tradiţională şi vinul, se improvizau mici petreceri neoficiale la care şi şefii beau cîte un pahar, tot neoficial.
În ajun, şefii care voiau să facă pe popularii lăsau femeile să plece acasă ca să pregătească masa tradiţională. Dar mîncarea se găsea destul de greu, mai ales la oraş. Multe familii puteau să îşi sărbătorească mai bine Crăciunul doar pentru că aveau rude la ţară. Acolo se putea creşte cîte un porc sau un curcan. Se putea face şi vin din struguri adevăraţi, nu surogatul de la magazin. Mulţi români făceau însă vinul acasă: striveau de toamna strugurii în saci de plastic, pe balcon, îi lăsau la fermentat în borcane mari de sticlă şi apoi îl puneau în damigene. De Crăciun şi de Anul Nou destupau damigenele şi fiecare, doctori, ingineri, profesori, avocaţi, se lăudau cu vinul lor de casă.

Noi, copiii, aveam însă vacanţă. Vacanţa începea totdeauna pe 22 decembrie şi aşa a rămas pînă azi. Chiar şi studenţii aveau vacanţă. În primii ani de comunism nu li se dădea liber studenţilor. Dar în 1968, de Crăciun, a avut loc o mini-revoltă a studenţilor care a speriat de moarte autorităţile. Grupuri de studenţi au ieşit să demonstreze pe bulevardele din Bucureşti purtînd icoane pictate chiar de ei şi scandînd: “A înviat tradiţia”. Cereau să fie liberi de Crăciun. Autorităţile au făcut o mişcare neobişnuit de inteligentă. I-au lăsat în pace şi le-au dat vacanţă. De atunci, pe 22 decembrie, trenuri pline de studenţi plecau dinspre oraşele universitare spre micile oraşe unde locuiau familiile lor.
De Crăciun, la televizor şi la radio nu se cîntau colinde. Şi totuşi, prin oraşe circulau cete de copii îmbrăcaţi în costume speciale, mai mult podoabe de hîrtie sau pînză aplicate peste hainele obişnuite. Purtau toiege cu panglici şi stele din lemn vopsit. Sunau la uşi şi colindau sau, la sate, umblau din poartă în poartă, prin zăpadă, cîntînd:
Steaua sus răsare
Ca o taină mare.
Steaua luminează
Şi adeverează.
Că azi Prea Curata,
Prea Nevinovata
Fecioara Maria
Naşte pe Mesia.
Lumea îi primea şi le dădea covrigi şi mere, cozonaci dar, mai adesea, bani. De multe ori chiar studenţi cu voci bune improvizau mici coruri de colinde şi cîştigau bani mulţi pentru că ofereau ceva ce nu se putea găsi uşor: cîntecele tradiţionale.
În serile dinainte de Crăciun, pe străzile vechi ale oraşelor sau pe uliţele satelor, bătrîni şi copii mergeau la biserică, le denie. Oamenii maturi, cu serviciu, nu se duceau. Se temeau că vor fi văzuţi şi pot avea necazuri la locul unde lucrau. Dar bătrînii şi copiii nu aveau nimic de pierdut.
În felul acesta, pe vremea copilăriei mele, Crăciunul şi Paştele existau şi nu existau, se sarbătoreau sau nu se sărbătoreau. Depinde ce voiai să vezi. Unii vecini, erau atît de temători, încît strîngeau resturile meselor de Crăciun şi de Paşte în pungi închise pe care nu le aruncau în lăzile de gunoi de lîngă casă. Mai ales cojile ouălor vopsite de Paşte i-ar fi putut trăda că au serbat Învierea lui Hristos. Le duceau, departe, pe alte străzi, în cutiile de gunoi din staţiile de tramvai.
Dar, de obicei, oamenii nu se temeau atît de tare. Nici autorităţile nu făceau mare caz. Se prefăceau doar că sărbătoarea Naşterii nu există. În serile de Ajun, în afară de colindători, oamenii ascultau colinde la posturile de radio din Europa de Vest.
Cînd eram copil am învăţat “O, Tannenbaum” şi îl cîntam acompaniat la pian de o mătuşă sau de tatăl meu. Cei mari organizau o petrecere pentru copii, care era totdeauna veselă. Şi cîntam în cor, într-o germană aproximativă “O, Tannenbaum”. Ştiam doar că n-avem voie să-l cîntăm la şcoală şi nici nu-l cîntam.
Pentru cineva care nu a trăit în Europa de Est e greu de înţeles ce însemna pentru noi Crăciunul. Era o sărbătoare foarte frumoasă mai ales că era, nu interzisă, dar neoficială. Pentru noi, copiii, era cu atît mai atrăgătoare pentru că era misterioasă. Totul se numea, în public, altfel decît acasă. Bradul de Crăciun se găsea cam greu, dar se găsea, numai că se numea “pom de iarnă“. În magazine apărea, ici-colo, cîte un figurant îmbrăcat în haină roşie şi cu barbă de vată, dar el se numea Moş Gerilă. La şcoală, la orele de desen, pictam felicitări zise de Anul Nou pe care nu trebuiau să apară însă lumînările, Fecioara, Pruncul Sfînt sau Ieslea din Bethleem.
În copilăria mea, în România, şi cu atît mai mult în tinereţea mea, în ultimii ani de comunism, mîncarea se găsea greu şi era de calitate proastă. După tradiţie, ar fi trebuit să ţinem post şase săptămîni înainte de Crăciun şi de Paşte. Să nu mîncăm nu numai carne, dar nici ouă, lapte sau brînză. Aşa e tradiţia ortodoxă. Dar, la lipsurile care erau, cine găsea puţină carne nu se mai gîndea la tradiţii.
Proviziile pentru Crăciun se strîngeau din vreme, pentru că la români masa din seara de Ajun, cea de prînz de Crăciun şi cele de a doua şi a treia zi cer pregătiri speciale. De Ignat se taie porcul. Fiecare familie creşte un porc sau, la oraş, cumpăra de undeva carne. De Crăciun este obligatoriu să se mănînce mezeluri de porc pregătite în casă: tobă, lebăr, caltaboş, cîrnaţi. Chiar şi astăzi, cînd avem supermarketuri pline de mezeluri, femeile din România fac ele singure toba şi caltaboşul, iar bărbaţii învîrt manivela maşinii de făcut cîrnaţi. Bărbaţii sînt mîndri de priceperea nevestelor, iar ele se laudă cu ajutorul dat de ei.
Tăierea porcului în curte e o sărbătoare care, în România se ţine şi azi în fiecare sat. Seamănă mai mult cu un sacrificiu păgîn. Porcul familiei, crescut un an, greu de 120-150 de kilograme este scos din cocină, trîntit în zăpadă şi un bărbat mai viteaz îi taie gîtul cu un cuţit. Nu toţi bărbaţii se pricep la asta, dar cei mai mulţi o fac. Apoi se pîrleşte părul porcului cu paie aprinse, se frige pe loc o parte din carne. Ea se împarte celor de faţă, rude şi vecini, adunaţi anume împreună cu pahare de ţuică tare: Pomana porcului. Se bea pentru sufletul lui de porc, dus la cer. În semn de recunoştinţă pentru că din carnea lui se va îndestula toată familia.
Într-un an, într-un sat, unui bărbat i-a fost milă să taie porcul şi l-a omorît sufocîndu-l cu gaz dintr-o butelie. Numai că apoi, cînd a aprins paiele să-l pîrlească, gazul adunat în porc a explodat şi porcul a sărit în aer ca o bombă. S-a făcut bucăţi dar bucăţile au fost adunate şi mîncate. S-a dus vestea în toată România deşi, fireşte, televiziunea nu dăcea pe-atunci asemenea ştiri. Şi totuşi totul se afla.
La masa de Crăciun, după mezelurile cu ţuică rece sau fiartă, vin la rînd sarmalele, învelite în varză murată în sare. Ele se mănîncă obligatoriu cu mămăligă. Apoi vine friptura de porc şi de curcan. Se bea vin roşu pentru bucuria naşterii Mîntuitorului. La sfîrşit, neapărat cozonacii. Cu nucă pisată şi stafide. Masa de Crăciun la români cuprinde aceste feluri an de an. Am mîncat aceeaşi listă de bucate timp de 40 de ani, nu m-am plictisit şi o voi mai mînca pînă la sfîrşitul vieţii. Oriunde în lume trăiesc români, ei mănîncă la fel. Vinul românesc făcut în casă este roşu, acrişor, sau negru, cu tanin. El se potriveşte la carnea grasă de porc. Se cheamă zaibăr, vin de buturugă sau, dacă e mai dulce, “căpşunică“. |uica se face din prune sau corcoduşe, se fierbe cu puţin zahăr şi cu piper şi se bea fierbinte. Bărbatul care tuşeşte primul se spune că plăteşte, e considerat un bărbat mai slab decît ceilalţi. Cînd eram copii încercam să bem un pic de ţuică fierbinte fără să tuşim.
În vremea copilăriei mele, cel mai greu de făcut erau cozonacii. Un om din Germania sau din Italia ar putea zîmbi. Chiar un copil, care s-a născut în România după 1989 nu poate înţelege ce însemnau în copilăria mea cozonacii. Ouăle se găseau cu greu. Făina şi mai greu, şi era neagră. Zahărul se dădea numai pe cartelă, iar drojdia, chiar dacă se găsea de undeva putea fi proastă şi cozonacii nu mai creşteau. O lună sau două înainte, bunica şi mama mea nu ne făceau prăjituri. Tot zahărul trebuia păstrat pentru cozonacii de Crăciun. Într-un an, eram deja inginer, am lucrat o lună într-un birou de evidenţă care a făcut o lucrare pentru organizaţia de partid. Pentru că lucrasem bine, un şef de acolo ne-a dăruit celor 4-5 care făcusem treaba, în mare secret, cîte un pachet de drojdie de calitate. Am fost fericit. Am dus-o mamei acasă şi au ieşit nişte cozonaci grozavi.
În ajunul Crăciunului în casă domnea o tensiune, o îngrijorare ca în apropierea unui examen. Anul ăsta vor ieşi cozonacii? Mama, bunica, mătuşile se adunau ca un consiliu de moaşe la o naştere grea. Se cumpărau de pe piaţa neoficială cîte 2-3 kg. de făină germană. Se putea găsi ori primi în dar cîte o pungă de zahăr alb de la un magazin pentru nomenklatură. Chiar cînd coca ieşea bine exista pericolul ca, la aragaz, să nu fie gaze şi flacăra prea mică strica aluatul. De aceea, pentru siguranţă, cozonacii se coceau la 4-5 dimineaţa cînd gazul avea presiune mai bună. Erau zile şi nopţi de mare emoţie. Dar totdeauna în dimineaţa zilei de Ajun ne trezeam în mirosul de cozonac proaspăt. Mama şi bunica mea coceau mulţi cozonaci. Îi dăruiau şi altor rude care nu reuşeau să-şi facă.
Bradul de Crăciun se împodobeşte înainte de Ajun şi se păstrează pînă după Anul Nou în casă. În copilărie, noi, copiii, lungeam cît de mult operaţia de împodobire pe care o comanda bunicul meu. Am locuit şi locuiesc într-o casă mare şi bradul putea fi înalt. Podoabele pentru brad se găseau, fireşte, tot greu. Le păstram de la an la an. Numai că într-un an pisica a sărit în brad şi l-a răsturnat, spărgînd multe dintre podoabe.
Am făcut o introducere lungă pentru că îmi face plăcere să-mi amintesc cît mai mult şi mai bine de Crăciunul copilăriei. Faptul că sărbătoarea era ceva oarecum interzis şi totul se aduna cu greutate îi dădea un farmec aparte. Să nu uităm că în România, iarna, circulaţia automobilelor private se interzicea iarna. Pretextul era să nu se stînjenească aprovizionarea pe străzile înzăpezite. Dar zăpada lipsea, aprovizionarea cu alimente lipsea şi ea şi totuşi maşinile erau oprite.
Azi, cînd doar mă duc cu maşina la supermarket ca să umplu coşul, Crăciunul nu mai e la fel de plăcut. Sau poate e din cauza copilăriei care a trecut. Pe-atunci cele mai mărunte jucării primite sub brad ne făceau fericiţi cum astăzi nu mai putem fi.
Regimul comunist găsise şi pentru cadourile de Crăciun o mască. În magazine se făcea reclamă sub deviza: Decembrie-Luna Cadourilor. Deci nu venea Moş Crăciun cu sania lui trasă de reni. Venea o lună întreagă a cadourilor.
Ei bine, într-o zi de iarnă, eram deja student, luna cadourilor n-a mai venit. Nici Moş Gerilă, care îl înlocuia cît de cît pe Moş Crăciun, n-a mai avut voie să apară. Propaganda a găsit o formulă mai crudă decît oricînd. Era un semn al disperării care cuprinsese regimul în ultimii ani de întuneric. Copiilor din grădiniţe şi micilor şcolari li s-a spus de către educatoare şi învăţătoare că Moş Crăciun a murit. Nu toate educatoarele au avut curajul să spună un lucru atît de sinistru. Dar unele au făcut-o de spaimă sau din prostie. Nu toţi părinţii au avut curajul să nege, acasă, ceea ce copilul a auzit pe cale oficială. Unii au spus:
– Dacă aşa ţi-a zis tovarăşa educatoare, aşa o fi.
O disperare imensă a cuprins copiii mici ai unei ţări mici ţinute în întuneric şi frig.
Nu mai eram la vîrsta cînd credeam în Moş Crăciun. Dar această propagandă cretină m-a durut la fel de tare ca şi cum aş fi crezut în Moş Crăciun şi mi s-ar fi spus că a murit. Încă vreo cîţiva ani, blîndul moş a lipsit din peisajul românesc. Crăciunul era tot mai sărac, mai întunecat.
Într-o seară de duminică, în decembrie, am primit un telefon. Am recunoscut vocea unui prieten care mi-a spus:
– Chiar dacă recunoşti vocea, nu pomeni nici un nume. Vreau să-ţi spun că la Timişoara se trage în populaţie.
Începuse revoluţia. Ştiam că va veni, nu ştiam cum va fi. Peste două zile studenţii au fost trimişi în vacanţă mai devreme. Pe 20 decembrie toată lumea ştia ce fusese la Timişoara şi, pe 21, cînd toată lumea a văzut la TV că pentru prima dată dictatorul e întrerupt de mulţime, toţi am strigat:
– A început!
A fost, desigur, şi o lovitură de stat, dar noi, care am ieşit pe străzi, nu ştiam asta. În Noaptea de Ajun 1989 am tipărit primul ziar liber al studenţilor din Bucureşti. Apoi am fugit pe jos pînă acasă. Pe străzi se auzeau rafale de mitralieră ca pe front. Trăgeau “teroriştii” care apoi n-au fost niciodată descoperiţi. Probabil erau simple aparate de făcut zgomot. Dar nici asta n-aveam de unde s-o ştim atunci.
Acasă, bradul era împodobit, totul părea liniştit. Am băut vin şi am mîncat cozonaci ca totdeauna. A doua zi, după un proces de cîteva minute, dictatorul şi nevastă-sa au fost împuşcaţi ca nişte cîini turbaţi. Din afară, poate că a părut bestial, dar asasinii lui Moş Crăciun o meritau. Peste încă o zi, în mijlocul Bucureştiului, se auzeau încă rafale de mitralieră. Dar oamenii nu le mai băgau în seamă. Stăteau la rînd să cumpere portocale, o marfă rară pentru români.
A treia zi, au fost mai puţine gloanţe şi mai multe portocale. Moş Crăciun înviase.
În fiecare an, de Crăciun, cînd ascult colinde şi desfac o portocală îmi amintesc că am fost martor la moartea şi la învierea lui Moş Crăciun .

D-ale vremii, In familie, La serviciu, Obiceiuri, Obligatii cetatenesti, Pe strada, Social

Munca la Canal

May 13th, 2006

canal_1980_toamna_45647.jpg

Asa aratau 2 studenti care munceau la Canalul Dunare – Marea Neagra, in zona Cernavoda – Portul Nou, in toamna anului 1980. Pentru 3 luni de munca UTC-ul ne-a dat 720 lei si un “Carnet de Brigadier”. In acea perioada eu cheltuisem 2000 lei de la parinti pentru “completari” alimentare. Mancarea de pranz o aduceau in balerci din aluminiu pentru lapte si era atat de saraca in calorii incat eram vesnic flamanzi.

Obligatii cetatenesti, Social

munca patriotica-voluntara

May 9th, 2006
citi nu am participat cu abnegatie si voiosie la mara opera de ridicare a patriei pe noi culmi de progres si civilizatie, catre “visul de aur al omenirii”… mai departe tac, sa nu dati cu “sticle si borcane”..
DARRRRRR intr-un fel aveau si ele “farmecul lor”
tin foarte bine minte, ca era REGULA !!! de paste, duminica dimineata, in frunte cu tovarasul secretar de partid pe sectie (DUMNEZEU SA-L IERTE, ca tare bun om a fost), ne stringeam in fata fabricii, ciocneam niste oua, dupa care “trec rinduri, rinduri muncitori”, ne deplasam pe vestita strada maior coravu, unde adunam frunze DOAR de pe partea cu parcul, pret de vre-o 2 ore, asa de incalzire, si nu prea mult, sa mai ramana si la altii, de ochii soacrei ;)…
dupa care “in corpore” se facea prezenta la riviera, in fata unui mic si-o bere, sau mai multe, dupa posibilitatile stomacale ale celor prezenti.
si iata cum , prin grija partidului, a conducatorului iubit, oamenii muncii, aveau oportunitatea de as-si ura HRISTOS A INVIAT! intr-un cadru cordial, tovarasesc!!!

Obligatii cetatenesti

Masca de gaze

May 7th, 2006

Masca de gaze

O chestie greu de plasat intr-o categorie, dar omniprezenta in casele multor romani inainte de revolutie. In poza, masca, filtrul si geanta. Cel putin la mine in zona, era una pe cap de locuitor, si imi amintesc ca unii colegi de scoala aveau geanta asta oribila (dar foarte rezistenta) pe post de ghiozdan!

Cine isi mai aminteste de ea? 😉

P.S. Conform “cerintelor” am pus-o si la “jucarii” :) Si io ma jucam cu ea, da.. si imi smulgea parul cand o dadeam jos!

D-ale vremii, Jocuri&jucarii, Obligatii cetatenesti

Invitatie

May 2nd, 2006

invit_364373.jpg

Va mai aduceti aminte de mult-asteptatele adunari festive, cu prezenta obligatorie, in care pentru desfatarea dragilor nostri conducatori eram pregatiti si aliniati militareste?

Imi aduc aminte, la aceasta adunare am stat ore in sir imbracata intr-o salopeta albastra, mult prea mare pentru mine, fiind o mica parte dintr-un mare steag creeat pentru mandria prea-bunului nostru conducator!

Activitati, Obligatii cetatenesti, Scoala, Social

Reciclare

March 9th, 2006

Cred ca toti pionierii care se respecta isi amintesc cum colectau si carau la scoala kilograme de maculatura, castane si borcane de sticla, ca s-o impresioneze pe tovarasa…

Obligatii cetatenesti, Social