Archive
Pegas
Jocuri pierdute
Indreptar de memorie
sau
Indrumator pentru copiii postdecembristi
I. Jocuri de fete si baietiASCUNSELEA (SCUIPATA)
ASCUNSELEA (SCUIPATA)
vocabular:
-numaratoarea ( varianta: an-tan-tichi-tan ene-bene bombardeaza bum!)
-plimba ursul ca rugineste lantul!
-cine nu-i gata il iau cu lopata!
-ai incurcat borcanele!
-ultimul scapa turma!
-pua-pua!
-esti scuipat!
ATINSA (LEAPSA)
variante: Atinsa pe animale, Atinsa in apa, Atinsa cu mingia, Magarul intre oi, Atinsa pe pedepse
vocabular:
-atinsa!
-esti!
-ai luat-o!
-piua piua!
ULIU SI PORUMBEL
variante: Hotii si vardistii, Prinsa
COCOTATA
vocabular:
-cocot!
-piua-piua!
-atins!
TARILE
FLORI, FETE, FILME sau BAIETI
Miutsa de duminica din curtea scolii (si nu numai)
Ce amintiri aveti de la miutsele care se faceau duminica in curtea scolii sau pe maidanul de langa bloc? In conditiile in care nu prea aveai ce sa faci, copil fiind duminica (poate in afara de lectii:) ), pt baieti, fotbalul era un modurile de afirmare in cercul de prieteni sau chiar in cartier.
Tin minte ca duminicile incepeau invariabil cu statul la coada la paine; de fiecare data ma duceam plin de speranta intai la centrul de paine si apoi la fabrica Titan, sperand sa gasesc o coada mai mica, sau in principal sa aiba paine, neaparat calda (va mai aduceti aminte ca cine nu gasea paine calda, cadea de fraier:)? ).
Dupa ceva ore de stat la coada (care treceau usor daca mai intalneam vreun tovarash), fugeam spre casa, imi puneam tenesii sau ce gaseam, rupeam un colt de paine (doamne ce bun era!) si fuga pe maidan! de aici incepea totul: mergeam la cel care avea minge toti copii si ii strigam puternic sub balcon “mama lu’ Ionel! il lasati pe Ionel afara?”, si daca nu il lasa, ne rugam de toata famili lui sa ne lase si noua mingea.
Mingea acelor vremuri era ceva special. Am prins mult timp mingiile pe cauciuc (de 35), iar cine avea “Artex”, de obicei aduse de rudele “din Germania” era cunoscut in toata zona.
Mingiile se descoseau, unii le coseau, se vedeau camera prin ele, mergeam cu ele la vulcanizare sa le umflam sau sa le punem petice.
Binenteles, am inceput sa bat mingea pe maidan; in scoala am ajuns cand eram mai mare, in scoala jucau “aia mari”. Cei mari erau pt cei mici un fel de semizei ai fotbalului: trageau tare in minge, se loveau, jucau cu “Artex”, ne trimiteau pe noi “pustimea”, sa le scoatem mingea din gradini.
MAIDANUL MEU sau “pe camp” era chiar in capatul blocului (acum e o Biserica pe fostul teren…): era destul de mare, era langa strada, avea copaci, boscheti, iarba si funingine (ardeam cauciucuri pe el), era delimitat de borduri. Insa cel mai important lucru erau cei doi copaci pe care ii foloseam ca poarta in lateralul terenului; ma gandesc cu nostalgie la cei doi copaci prin care am dat poate sute de goluri si imi dau lacrimile, acel loc mai exista dar e cotropit de garduri, NU MAI SUNT COPII…as vrea sa mai simt odata praful acela si chiotele prietenilor in vacanta de vara!
Cineva spunea ca fotbalul e nedrept, insa dragi prieteni, timpul se pare ca e mult mai ticalos!
Pe acel teren ne adunam cam din 3 zone: eram noi, cei de peste strada si aia “dela capat” (capatul lui 102, 70, 79, etc.), insa rar jucam intre noi. Din grupul meu eram 6-7 insi ce stateam si 7 ore in vacante pe teren si faceam legea acolo; binenteles eram cam toti stelisti.
Tin minte ca priveam cu jind la cei care aveau tricouri cu numere, sau foarte rar, tricouri dela vreo echipa, restul ne scriam noi cu pixul numere sau nume de fotbalisti.. Cei mai invidiati erau cei cu ghete. Insa cei mai nesuferiti erau baietii ce se ofticau si isi luau mingea si plecau acasa daca nu castigau sau nu ne lasau mingea daca ii chemau parintii.
Crescand, am ajuns cu trupa si in scoala, eram printre cei mari! trecand dela porti din caramida sau BCA la porti adevarate ne facea sa fim modesti fata de cei vechi din scoala, insa jucam cu mare ambitie contra celor mai mari; satisfactia era extraordinara cand ii bateam! Acolo in scoala veneau in general 3 echipe insa de multe ori ajungeam pe pe la 5; ne ofticam mult cand stateam pe bara, se juca 10 minute sau doua goluri.
Apoi undeva pe la 20 de ani s-a spart gasca, eu m-am mutat din Titan, lumea s-a luat serios cu munca si familiile…
PRIETENIE …
Prietenie …la bine si la rau.
CINE ISI ADUCE AMINTE DE PRIETENUL LUI DIN COPILARIE ?
Care sint de fapt prietenii ? Cine sint ei ? Am si eu oare unul ? Cine pot fii acesti prieteni ? Sint eu oare prietenul cuiva ? Dar prietenii au si ei alti prieteni ? Ce este un prieten adevarat ? Care e definitia unui prieten ? Poti chema un prieten la orice ora ? Un prieten e la orice ora disponibil ? Sint eu disponibil la orice ora ?
Ce inseamna o prietenie ?
Sa poti vorbi foarte deschis ? Sa asculti ? Sa ai sfaturi bune ? Sa iti imprumute pina si ultima camasa ? Sa dai imprumut orice,si oricind ? Sa fie unul pentru toti si toti pentru unul ? Cind incepe o prietenie ? Cit dureaza o prietenie ? Au voie prietenii sa faca orice ? Prietenii pot face parte din familie ?
Unde se gaseste un prieten ?
In copilarie ? La scoala ? La facultate ? La servici ? Pe strada ? La cumparaturi ?
La spital ? Acasa ? In autobuz ? La masa ? La o petrecere ? De Anul Nou ? De ziua ta ? De ziua mea ? Pe hol ? La strand ? Pe plaja ? In hotel ? La munte ? In tara sau in strainatate ?
Cind gasesti un prieten ?
Cind esti mic in curte ? Cind inveti sa te dai cu bicicleta pentru prima oara ? Cind
cazi ? Cind te joci ? Mergind spre scoala ? Venind de la scoala ? La foame ? La sete ? La necaz ? La bucurie ? Pe viata si pe moarte ? CO&SE ?
nabres
sus pe bloc la PIATA AMZEI
Era de nemaipomenit vara sa stam pe bloc si sa ne uitam la apusul soarelui , se vedea Bucurestiul de sus, cit era de frumos el vara . Acoperisurile erau calde iar aerul tremura ca o fata morgana peste ele….era o liniste plina de zgomote din indepartare , numai rindunicile ne trezeau la realitate – la virsta de 8, 9, 10 ani asta era ocupatia noastra preferata dupa o joaca tare in curte… ne apuca nostalgia si mergeam pe bloc si povesteam fel si fel de chestii sau ne inchipuiam cum e acuma acolo unde apune soarele, deci in vest … eram destul de mici mari filosofi pe vremea aia, amindoi prietenul meu cel mai bun din copilarie Co. si eu …. a fost frumos….si visam in timp ce soarele se culca si se facea seara – sus pe bloc …
D-ale vremii, Jocuri afara, Jocuri&jucarii, Obiceiuri, Pe strada, Social, Strazi
URME IN ZAPADA ….amintiri …de mic copil….
Urmele in zäpada
…era iarna si ningea.
Seara inainte sa mä bag in pat, eu avind vreo sase ani, mä uitam un pic afarä prin fereasträ cum cad fulgii si imi doream ca zäpada sa fie si mai mare a doua zi ca sä merg cu Tata cu säniuta.
In zori de zi, dorinta se implinise, zapada era prea frumoasa ca sa fie adevarata.
Ma imbraca Tati cu doi pantaloni doua pulovere, fularul, manusile, caciulita , ghetele cele mai calde, geaca impermeabila ( care le aranjase mama ) si hai la drum.
Sania era de lemn, scurta, tare si foarte repede. Funia era atit de lunga, ca Tata sa poata sa ma traga, dar sa nu se loveasca cu calciiul de virful sänii si sa ii pot vedea cit mai bine amprentele bocancilor lui uriasi.
O luam din Amzei pe Calea Victoriei la dreapta, directia Muzeul Enescu, pe linga Muzeul Antipa, spre Arcul de Triumf.
Unde incepea Herastraul era inainte o pirtie de nemaipomenit. Era lunga si periculoasa pentru ca era in panta mare, avea curbe indesate si erau si multi pomi. La inceput numai noi o stiam. Incet , incet veneau si alti copii . Ne luam la intrecere, cine are cea mai tare sanie, cine e primul jos, cine e primul sus, cine are ce manusi , ghete … etc. … Dar nimeni nu avea bocanci ca Tata.
Dupa vreo citeva ore bune de pirtie si degete inghetate, ne intorceam spre casa cu o mare foame pe sarmalele pregatite de mama.
Era una din acele zile de iarna, in care mergeai prin Bucurestiul inzapezit, si era ca in povesti, parea a fi totul din frisca iar zaharul pudra cadea din cerul fermecat.
Cu toate ca mergeau si masinile si autobuzele era o liniste cuprinzatoare.
Toate zgomotele obisnuite a orasului erau filtrate. Parca toti sopteau. Totul era curat.
Din momentul in care ma asezam pe sanie si Tata incepea sa ma traga, incepea o perioada de contemplare , de reflectare , de meditare , de vis .
El parea si mai mare, acuma ca sedeam. Era mare si puternic.
Puterea lui si exactitatea tactului pasilor lui ma leganau intr-un fel de trance.
Ma fascinau urmele bocancilor lui Tata care ramineau in acelasi ritm in zapada.
Prin forta si greutatea lui , zapada scirtiia moale dar sanatos intr-un ton bas-bariton…
… era sunetul iernii si ritmul vietii. Nimic nu ne putea opri. Mergeam spre casa.
Activitati, D-ale vremii, In familie, Jocuri afara, Jocuri&jucarii, Locuri, Obiceiuri, Pe strada, Strazi
Amintiri de cind eram mic….
…vara cind mergeam cu tata in parcul Herastrau.
Deja de seara inainte sa mergem, puneam mingea de fotbal de piele in plasa sa nu o uit cumva, impreuna cu niste neapolitane ca sa avem si proviant cu noi.
Cind Tata isi lua liber eu eram cel mai fericit copil pt.ca avind vacanta mare nu puteam in fiecare zi sa merg in spatele blocului in curte sau la colinda in Piata Amzei sau cu bicicleta ( PEGAS ) pina la Parcul Aviatorilor si inapoi ( …citeodata mergeam si la corcoduse ) , asa ca mergeam cu Tati la plimbare. Mama era la servici ca era in mijlocul saptaminii, cu ea mergeam Duminica la plimbare si ne imbracam frumos.
Ne sculam destul de devreme ca sa nu fie asa de cald cind plecam pe drum,
imi puneam pantalonii scurti, baschetii si un maieu , coboram mindru cu Tata de mina, asteptam troleibuzul 82 sau 86, ( nu mai stiu precis ), pe Magheru, care ne ducea la Herastrau la intrarea din spate , acolo unde erau terenurile de tenis.
Pe la ora unsprezece dimineata , Bucurestiul era deja ca un cuptor, pe la orele paisprezece incepea asfaltul sa se topeasca , rotile masinilor faceau un zgomot ca pe ploaie, asa cald era.
Nimeni nu se lasa coplesit , era forfota mare dar ordinata, toti aveau cite un tel pe care il urmareau cu harnicie si graba inceata.
Sunetul vocilor imprastiate parea ca se scufunda in zumzaiala motoarelor fierbinti.
Ciripitul rindunicilor era ca o racoritoare pentru urechile noastre obosite de cite un claxon nervos. Nenumaratii pasi grabiti din aglomeratia rurala, dadeau tactul fara sfirsit, pe trotoarele late pline de viata .
Ascultam galagia sinfonica a capitalei …
Totul imi parea cunoscut si in acelasi timp strain. Odoarea franzelelor calde din duba de piine care statea la semafor, se imbiba cu parfumul teilor infloriti.
Mirosul cauciucurilor calde se mixa cu mirosul garoafelor tigancii de la colt,
iar camionul cisterna care stropea strazile , stergea parca si pacatele de zi cu zi.
Deja intrat in troleu, incepea aventura : pentru mine era asa ca parca faceam un voiaj de cel putin sase luni in ocolul lumii pentru a descoperi noi continente, cu toate ca fusesem deja de nenumarate ori cu el la plimbare.
De obicei ne asezam in spate, ca noi mergeam mult si ne uitam cine urca si coboara.
Dupa o jomatate de ora buna ajungeam la capatul liniei unde coboram, treceam strada, tot de mina cu Tata, dupa care ne aflam in fata portii mari de intrare pentru masini – Tata il cunostea pe Nea Gica care ne „dadea voie” sa intram pe acolo.
Odata intrati eram liber sa fac ce vreau : goneam paunii, bateam mingea, zburdam de colo in colo, ma jucam, eram in elementul meu. Citeodata mergea si Roata Uriasa dar eu vroiam sa ma dau si cu masinutele. Tata facea orice pentru mine.
Era de nemaipomenit ca eram numai noi doi, eram aproape singuri in tot parcul Herastrau , paunii si nea Gica.
Aerul proaspat si curat , il respiram cu usurinta mea nevinovata de a fi, a unui copil fara grija zilei de miine sau tristetea unui trecut tare, indepartat.
Eram numai noi doi.
Acum, mi-e dor de o plimbare, cu Tata, prin Bucurestiul lui.
Bile
Nu stiu la altii cum a fost, dar stiu ca la Onesti acolo unde am copilarit am petrecut multe pauze la scoala, precum si mari parti din timpul liber jucand bile.
Jucam cu bile micute de metal si nu cu bile de sticla care erau destul de mari si in consecinta usor de “ochit”. Din pacate nu imi aduc aminte toate regulile, dar am sa scriu ce imi aduc aminte si poate altii vor completa.
Stiu ca se facea o gaura iar jucatorii incercau sa isi arunce bilele cat mai aproape de gaura.
Pasul urmator era ca cel care avea bila cel mai aproape de gaura trebuia sa bage bila in gaura.
De acolo sa marcheze o lungime de palma astfel: cu degetul mare in gaura se intindeau cat mai mult aratatorul si indexul si se facea un semn. De la acel semn trebuia sa ocheasca o bila a adversarului.
Urmatorul pas era sa bage din nou bila in gaura.
Fiecare actiune avea o valoare de 5 puncte.
Stiu ca se mai dadeau puncte si daca printr-un carambol reuseai sa bagi bila unui adversar in gaura.
Bilele se tineau undeva intre degetul mare (indoit) si aratator. Incepatorii tineau bila inauntrul aratatorului (care era indoit ca un U), iar avansatii reuseau sa o tina cumva intre varful arataorului si articulatia degetului mare indoit.
Cei care va mai aduceti aminte de jocul asta, ajutatima cu regulile complete. Tot ce mai stiu e ca jocul se termina la 50 de puncte si ca de foarte multe ori miza era chiar bilele cu care jucam.
De unde vine HEPA?
Are cineva idee de unde vine strigătul hepa? Am auzit de el de la oameni care au copilărit în alte regiuni decât mine. Pe la mine (centrul Moldovei) nu ţin minte să fi avut alte strigături în afară de literarele şi lipsitele de imaginaţie pârtieee sau (faceţi) loooc…
Racheta de tenis
Duminica, ora 14.00
Vara. Iulie sau, si mai bine august tarziu. Ora de pranz, soarele arde. Miroase a salata de vinete, de undeva din blocul vecin se aude un tocator, maruntind. Cand nu era salata de vinete erau chiftelele. E duminica. Pandesti un corcodus galben in gradina. Dedesubt, trei fete joaca “elasticul”. Nimeni la balconul mamaiei…drept pentru care tusti, pe prima craca. Inceet ca o pisica, asta-i tot secretul… Sa mananci corcodelele exact sub nasul babei. Una in punga , douazeci in gura, inghiti samburii, apesi cracile incet sa nu se prinda nimeni si aduni. Tricoul in panataloni si fructele in san… o burta de dulciuri din pom. Shhh – miscare la etajul doi:
“Rodicaaaaaa: GALAAAAAA!!! INCEPE GALAAA!!”
Gala Desenului Animat – sprint pana la sapte, pleosc in mijlocul sufrageriei cu ochii in televizor. Viorica Bucur isi termina fraza. Doua minute de permisie pentru copilarie.
VERDE STOP!!!
frunze uscate prin toate buzunarele, penarele, portofelele
cel mai sigur loc era in talpa bashketzilor 🙂
KART din placaj si rulmenti
Cu ajutorul a:
– 4 rulmenti mari (adusi de la fabrica de tatal mecanic al unui prieten),
– una bucata scindura (atentie sa nu va prinda parintii ca ati furat prelungirea de la masa din sufragerie!),
– doua sipci groase de lemn pe post de osii, una ceva mai mare decit cealalta,
– trei suruburi suficient de lungi ca sa poata sa treaca prin scindura si prin osii, cu piulitele aferente (niste saibe n-ar strica)
se poate construi un cart dupa modelul din imagine.
Sipca mai mica se fixeaza la un capat al scindurii cu doua dintre suruburi, astfel incit sa ramina fixa. La capatul celalalt se fixeaza sipca mai lunga cu surubul ramas, pe mijloc, astfel incit sa poata sa pivoteze. Masina de gaurit imprumutata din lada cu scule a tatei este de un mare folos pentru practicarea gaurilor pe unde vor trece suruburile. De capetele osiilor se fixeaza rulmentii cu ajutorul unor pene din lemn.
Soferul se asaza pe scindura cu fundul pe osia mica si cu picioarele pe osia mare ca sa controleze directia. Un acolit mai fraier il impinge.
Zgomotul produs scindura cu rulmenti pe asfaltul din fata blocului este insuportabil pentru vecinii pasnici, dar senzatia de viteza datorata pozitiei apropiate de sol este absolut naucitoare.
Iliuta
“Numaratori” si expresii
an tan te
dize mane pe
dize mane compane
an tan te
pe capetele noastre trece un tramvai… (nu mai stiu cum continua)
oan ciu fri
pamela vrea copii
si bobi nu o lasa
ca este prea frumoasa
in oceanul pacific
locuia un peste mic
si pe coada lui scria
iesi afara dumneata
pe o bara
se caca o cioara 🙂
cra cra cra
drept in gura ta
Combastos (era un fel de “give me five”)
Hep! (ii ziceai celui caruia ii dadeai un shut in fund fara sa vada)
In America e noapte!
cine mai stie sa joace….
castelul…frunza…tara,tara,vrem ostasi…flori,fete sau baieti …jocul ala cu tarile de aruncai mingea in sus…lapte gros… bidonashul…
Schimbul de şurprize
Stropitul (udatul)
capsulele de sifon m-au facut sa-mi aduc aminte de bataile cu sifon… mai exact.. dupa ce stateam la coada la sifoane cu ceilati copii, pe drumul spre casa invariabil unu din noi incepea sa ii stropeasca pe ceilati.. si iesea bataia cu sifon… si mai interesant daca era iarna 🙂
cele mai misto erau sifoanele old school.. alea de sticla, grele si mari. erau si unele de lux.. cu plasa metalica ingrijita.. mai tirziu au aparut si cele din peturi de cola.. not the same…
dar adevaratele batai cu apa se intimplau zilnic cu renumitele pistoale cu apa de 3 lei si cu elefanteii de 5 lei. evident elefanteii erau mai tari.. design unic, mai mari decit pistoalele, mai usor de strins si se stricau mai greu. cine era smecher avea seringa de plastic.. extrem de rare pe vremea aia… cu alea chiar aveai precizie si jet!
jocuri in spatele blocului
din lipsa de console sau pc-uri trebuia sa ne adaptam si jucam tot felu de jocuri:
cartonase (se puneau intr-un patrat desenat cu creta niste cartonase, adica fetele cutiilor de chibrituri, sau niste surprize si se arunca de la vreo 3 metri cu un lantz, piatra plata sau “portofel” facut din coperta de carte, astfel incat sa scoti cat mai multe cartonase din patrat)
frunza
ratele si vanatorii
vulpea in padure
fatzeascunselea (pititea, scuipatea) (stai acolo usturoi ca stai bine pe butoi, ultimu scapa turma, plimba ursu, cine nu e gata il iau cu lopata, piua)
castelu
cornete (tubermane)
tzara tzara vrem ostasi (pe cinee???)
gropitza
liniutza
wc-ul
sotronul
tzarile
leapsa (leapsa pe ouate)
flori, fete si baieti
baba oarba
prastie cu invizoace (eventual cu pietre)
capra
lapte gros
matzele incurcate
elasticul (pt fetele)
pac-pac
diri-diri
11
turu frantei (baschet)
tzopaita (baschet)
tenis de picior
tzurca
Recent Comments