LaTrecut » Mancaruri

1980-1989, amintiri de-atunci

andreika — Thu, 27 Dec 2007 10:56:10 +0000

La mine comunismul a inceput locuind in acelasi tip de bloc proletar, dar era un pic particular datorita pozitiei. Ei bine, eu stateam in centru. Mai precis, fix linga Sala Palatului si Comitetul Central, si la 2 pasi de Palatul Telefoanelor. Cind se organizau congresele, masurile de securitate se inteseau strasnic asa ca ai mei veneau acasa numai dupa ce prezentau buletinul si demonstrau ca au un motiv oarecare pentru care sa patrunda in acel areal unde zeii comunismului se impleteau cu muritorii.. Se organizau si niste expozitii cu tematica dedicate tovarasului, absolut megalomane, cu tot felul de tablouri, picturi, flori si realizari. In afara de asta, Sala Palatului a ramas cinematograful copilariei mele, mergind noi din cind in cind la te miri ce filme americane razbateau.

In afara de asta, pozitia centrala nu conferea nici un avantaj. (a fost un prime location pentru vizionarea Revolutiei dar despre asta mai tirziu;)

Era un frig crincen in casa iarna. Pe vremea cind rudele din Berceni huzureau in apartamente ceva mai calde, la noi….nimic. Frig rau. Mai tin minte si acum gazele care abia pilpiiau si sculatul din somn la 4 dimineata cind mi se incropea o baita caci era presiune mai mare la gaze si se “facea” apa:)

Tot in acest laitmotiv hibernal, imi aduc aminte ca treceam zilnic in drum spre scoala (NB scoala 5, din Piata Amzei) pe linga sediul UNITER de azi, o vila foarte cocheta la vremea ei, fix din spatele Bisericii Albe de pe Calea Victoriei. Acolo statea unul din copiii lui Ceausescu, Nicu cred; si aveau o fata-n casa care iesea in miezul iernii si scutura la balcon cearceafurile in niste minecutze de vara. Vaaai, cu ce ochi o priveam, ce paradis cald intuiam acolo in miezul iernii:))

Ulterior, ai mei au facut rost (din strainatate, cu interventii..) de niste lampi cu filtru care ardeau treptat pe baza de kerosen. Se dadea drumul la soba, se facea un fum de il taiai cu cutitul, se aerisea (mai scadea un pic temperatura initiala) apoi cit de cit se mai dezmortea pina seara. In acest sens, pe balcon a fost facut, evident pe comanda speciala, un rezervor unde ai mei tineau aproximativ 500 l de kerosen acumulat gospodareste de toamna, cam laolalta cu cartofii.

Uite ca n-a pomenit nimeni de cartofi. Mai tineti minte toamna cind se cumparau sacii aia imensi de cartofi, atent selectionati?? Care la noi stateau pe balcon si era un tam-tam intreg cind se anuntau temperaturi nocturne sub 0 grade…”sa ii bagam in casa ca ingheata la noapte….”

Si inghetata de vanilie Vafe, care a fost si a ramas deliciul copilariei. Cind gaseam!! sunt sigura ca daca as mai minca acum nu ar mai fi nimic spectaculos, dar atunci era pentru mine ambrozie curata!

Am fost facuti pioneri la Palatul Pionierilor. Ce moment, ce locatie, ce eveniment!

Ulterior, am fost aleasa sanitarul clasei. Nu stiu daca mai tineti minte acest personaj care avea snurul alb la camasa! Dupa cum mi s-a sugerat, mi-am facut o agendutza pe care aveam un tabel cu numele tuturor colegilor mei, pe care ii verificam zilnic dimineata si ii bifam in carnetzel daca…aveau batista la ei si aveau unghiile taiate scurt. Sticle si borcane, maculatura, castane, excursii la cules de capsuni. O tempora, o mores!

Si a venit revolutia….pe mine, un copil de 9 ani, m-au dus la rude in Titan, dar restul familiei a petrecut revolutia in debara, in apartamentul de linga Sala Palatului. Ati fost cititori fideli? Mai tineri minte rezervorul de kerosen de pe balcon? Era simtitor plin la revolutie, iarna mai avea multe de zis, ai mei gospodari…Deci, kerosenul pe balcon, ai mei in debara in casa blocati, gloante de jur imprejur. Nu a fost geam nespart la noi in casa la Revolutie, si nu mai zic de multiple gauri in pereti pricinuite de gloante. Ei bine, si cu toate astea, cred ca un miracol doar poate explica cum am avut noi norocul ca rezervorul de kerosen sa fie ferit complet de traiectoria vreunui glont. Toata lumea a trecut cu bine prin Revolutie, inclusiv apartamentul si rezervorul, ulterior desfiintat.

Si in final un mic tribut adus colegilor…primii 5 ani de scoala acolo i-am facut la Scoala 5. Ce vremuri cind am facut razboiul fete-baieti, sau cind ne jucam de-a zeii caci aveam capul plin de Legendele Olimpului pe care le stiu si acuma si pe muche, si mai ales gasca de atunci, Dan, Alex G, Mili, Ioana, Bogdan, Mihai, invatatoarea si diriga noastra de dragul careia chiar am invatat un an matematica.

Despartirea a fost dramatica…la scoala 5 nu se invata decit engleza/ rusa. Cuuum, sa invete copilul rusa, pai ce, asta e limba de viitor??? Trebuie sa invete o limba de folos pe viitor, vezi matale, acuma post-revolutie, se schimbase calimera. Ce lacrimi, ce freamat, ce zbucium, nimic. Clasa a 6-a a inceput la scoala 19 in ciuda dramei si a protestelor, en francais.

A fost totul bine si acolo, on the long run s-au aranjat lucrurile, dar cumva tare bine s-a demarcat la mine copilaria comunista de adolescenta timida post-revolutionara, cu libertatile si schimbarile sale.

Si blogurile de acum!

Multumim, Igule.

Friptura de Turda

viki — Mon, 15 Jan 2007 09:28:59 +0000

Anii `80 i-am petrecut in Targu Mures. Au fost ani de pelerinaje periodice cu familia la cumparaturi la Cluj, in special pentru incaltaminte. De fiecare data ne opream din drum in Turda sa mancam o friptura cum numai acolo se facea. “Localul” era un sopron cu mese inalte din metal, vopsite cu vopsea de ulei cand alba cand verde (culoarea se schimba cam o data pe an) situat in piata agroalimentara a orasului. Imi lasa gura apa si acum cand imi amintesc: erau halci mari de carne fierte in untura incinsa in niste vase enorme. Se servea cu mustar dar pentru ca tarabele erau la doar cativa metri cumparam ceapa verde,rosii, castraveti daca era sezon. Se topea in gura (efectiv). Am incercat de multe ori sa imi prepar acasa friptura de Turda dar niciodata nu am regasit acel gust. Stie cineva cum se prepara? Cunoaste cineva formula secreta?

bonul de carne

gdansk — Sat, 23 Dec 2006 15:04:23 +0000

Acesta era! Simplu, nu-i asa? Il primeai lunar, atunci cand ridicai uleiul si zaharul, dupa care erai liber sa cauti ca un nebun prin tot orasul, o luna intreaga, un loc unde sa “bage” pui. Cand il gaseai, desigur dupa coada de rigoare, ridicai in contul acestui bon 1/2 kg de carne pui/persoana. Pe luna. Sigur ca, in general, statea la coada un membru al unei familii de 3-4 persoane si avea asupra lui toate bonurile, asa ca putea sa ridice un pui intreg. Trai pe vatrai! Se indopa familia ca beizadelele. Si nici nu se termina bine puiul, ca HOP! luna urmatoare…alt bon, alta coada…alt zaiafet…

Kukta – oala de fiert sub presiune

Sirg — Wed, 03 May 2006 07:52:35 +0000

“Stimaţi cumpărători!

Utilizarea oalei de fiert sub presiune oferă posibilitatea introducerii în gospodării a celui mai modern mod de preparare. Esenţa functionării este, că în acest vas de gătit, de construcţie nouă, preparatele fierb nu la 100°C, ci la o temperatură de cca. 112°C şi la o presiune a vaporilor de cca. 1,6 atm. Pentru atingerea şi menţinerea acestei presiuni a vaporilor, vasul de gătit este închis în mod ermetic.” [...]

si inca o poza de la horea lisnic:

Numai bune de mancat

Sirg — Thu, 20 Apr 2006 10:17:43 +0000

Va mai amintiti napolitanele Gigel si Codrut? Gigel erau niste napolitane lungi intr-un pachet dreptunghiular galben cu un baiat-gigel imbracat in albastru ) Ambalajul la Codrut era rosu.

Dar caramelele acelea ceausiste.. impachetate in hartie ordinara care era aproape complet lipita si contopita cu caramelele!? De cele mai multe ori le mancam cu tot cu hartie

Dar bomboanele “de cacao” sau cele “de matase”? Cati dinti mi-am stricat cu ele )

Va mai amintiti crevetii aceia vietnamezi?

In vestul tarii circula o ciocolata de la sarbi – Cipiripi. Ne uitam la sarbi la TV ca sa prindem publicitatea “EPP” ) si reclama la Cipiripi (tsipiripi). Ciocolata avea 3 straturi, unul alb in mijloc si restul ciocolata “cu lapte” Cine mai are un ambalaj?

vanzatorii de la mare

igu — Wed, 19 Apr 2006 12:04:05 +0000

rasuna plaja de reclamele lor

cine mai doreste?
cine mai pofteste?
crochete calde-avem

nu dati banii pe prostii
luati crochete la copii

…cu marea, cu sarea
cu guvidu, cu stavridu…
(asta era strigata de cei care-ti faceau poze cu maimuta, cu camila etc
dar nu mai stiu cum era)

Parizer de Cluj

Grim Reaper — Thu, 06 Apr 2006 14:28:37 +0000

Avand bunici la Cluj, am petrecut ceva vreme pe acolo si am avut placerea sa gust delicatese ce nu se pot uita. Spre exemplu, daca stiti Clujul umpic, langa restaurantul Continental (in centru) era o alimentara unde vanzatoarele stateau pe un prag de lemn si pareau uriase…well that’s another story. La alimentara aia era un parizer…mmm si ce parizer, era moale de ti se topea in gura, cu o culoare roz precum funditzele (nuanta brevetata de mine ) si un gust excelent. Am mai incercat ulterior sa gasesc parizerul ala, dar, cu toate ca alimentara aia mai exista(in varianta privata, cu autocolante Coca Cola), parizerul a disparut. Foarte trist!!!

Tot la capitolul bunatati de la Cluj, tin sa amintesc Laptele la sticla si magazinul de lactate de pe strada Petru Groza (actual Bd Eroilor); Apa de la robinet, ce acum nu are acelasi gust, ba chiar nu e potabila si vata pe batz din Parcul Central

PRODUSE DE PANIFICATIE

fry — Tue, 21 Mar 2006 17:43:40 +0000

Poate singura categorie de produse (in afara de legume si fructe) care se gasea intr-o gama destul de larga in epoca de aur.

PAINEA:

- franzela simpla (parca-i zicea Bucuresti si/ sau Dambovitza) de doua tipuri: pe vatra (za best! in general se lua calda de la “Cuptorul de Aur” si i se mancau colturile pana acasa) si pe arc electric (avea un pattern in zig-zag pe fund, de la arcurile electrice si era in general mai nashpa)

- painea impletita (“colac ardelenesc”, usor dulce si cu mac pe deasupra, care nu se taia de nici un fel ci doar se rupea dupa impletituri)

- franzela fara sare (za horror!)

- franzela neagra sau integrala (za horror x 2!)

- painea rotunda

- lipia (o turta cu model in carouri)

- in afara Bucurestiului mai existau si alte variante, in general mai mari (la Cluj era chiar o franzela big foot, de vreo 3 kile)

- mai tarziu, dupa revolutie, au aparut baghetele si painea turceasca (cu coaja crocanta dar foarte moale in interior, cu model in bulinutze pe fund, initial la mare moda, dupa care intrata in dizgratie)

SPECIALITATZILE:

- chifla simpla (alimentul de baza al scolarului, in general tare ca piatra, cu exceptia celor ciordite direct de pe banda de productie in timpul vizitelor la fabrica de paine, care erau super hot si dupa care ne durea burta doua zile de la atata coca fierbinte bagata la matz)

- chifla impletita (aka “japoneza”), un fe de sora mai mica a colacului impletit; de obicei era mai proaspata decat chifla simpla si avea mac pe deasupra

- batonul (simplu sau cu mac)

- cornul (in forma de bumerang, mai nasol decat batonul)

- chilfa de graham (cah!)

- covrigii cu sare (un fel de precursori ai celor din ziua de azi)

- covrigeii insirati pe sfoara sau pe sarma (tari ca betonu’, numiti si “spaima dintelui”)

Tot la paine se mai gaseau:

- covrigi “polonezi” (inmuiati in sirop de zahar pe post de miere, cu nuca pe deasupra, in general tari ca piatra)

- grisine si (mai tarziu) sticksuri (care erau date cu o solutie pe baza de dero pentru luciu, sau cel putin asa se simtea la gust)

- pufuleti (cu sare sau cu ciocolata, care parca se numeau Papi); daca aveai noroc nimereai pufuleti de Baia Mare (moi si sarati cum trebuie) iar daca nu, luai niste chestii tari pe care trebuia sa le inmoi in gura 3 minute inainte sa le poti manca si care aveau sarea pe fundul pungii (dupa ce se terminau pufuletii se consuma si sarea, regulamentar)

- pufarine (astea au disparut o vreme, reaparand dupa revolutie)

Creveti Benghe

drako — Thu, 09 Mar 2006 22:57:53 +0000

Umpleau toate rafturile in Alimentare, crevetii vietnamezi Benghe..