Programul tv din Agenda 1991, ziar timisorean
Cu totii ne amintim de binecunoscutele “Actualitati” de la ora 20:00 🙂
Pe atunci ma uitam mai mult la Tip-Top Minitop, un fel de Megastar pentru cei mici… Teleenciclopedia era o ora de “Discovery” pe saptamana pe care, deasemenea, o urmaream cu sfintenie cu tata si bunicul.
Recent am dat peste o minicolectie de viniluri vechi. Iata ce se asculta prin 1967:
Melodii de Gelu Solomonescu
Dan Spataru, Anda Calugareanu, Constantin Draghici, Pompilia Stoian
Melodii de Gelu Solomonescu (cuprins)
Am sa revin si cu alte titluri
Multi ne amintim de borcanul de cacao Maltova din care mancam direct cu lingurita, de regula pe ascuns. Eu inca mai am un astfel de borcan si de cel putin 20 de ani tin cafea in el.
sigla Maltova de pe borcan
Borcanul de Maltova
Nu mai stiu exact ce se facea cu Maltova, se bea cu lapte probabil… poate va amintiti voi mai bine.
De curand s-a lansat un proiect foarte util pentru cei care doresc sa se informeze despre perioada comunista si anume – “Fototeca online a comunismului românesc”
Proiectul Fototecii online a comunismului românesc a fost demarat ca urmare a unui interes tot mai mare din partea publicului privind regimul comunist din România şi din cauza inaccesibilităţii surselor fotografice pentru perioada respectivă. Proiectul a devenit posibil după deschiderea reală, totală, în iulie 2007, a fondurilor comunismului românesc deţinute la Arhivele Naţionale ale României.
Pe 14 noiembrie 2008, Arhivele Naţionale ale României (ANR) şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR) au încheiat un protocol de colaborare în vederea realizării Fototecii online a comunismului românesc, prima şi cea mai mare bază de date gratuită din România, accesibilă pe internet, cu fotografii din perioada 1945-1989, dar şi din perioada 1921-1944.
Sunt disponibile gratuit o sumedenie de fotografii de inalta rezolutie, singura conditie fiind mentionarea precisa a sursei, conform legii si regulilor Arhivelor Nationale (exemplu fotografia de mai jos).
Un cantec pe care il cantam inainte de revolutie si care ne inspira sa desenam cele mai nastrusnice imagini ale anului 2000. Ce mare fas a fost anul 2000 comparat cu navele spatiale si orasele de pe Luna pe care ni le imaginam!
Suntem copii, de acum vom fi
Plini de uimire, plini de iubire
Cu ochii va urmarim
Stim de pe acum ce ne asterneti la drumNenumarate flori si palate
Sa avem noi maine aur si paine
Voi sunteti niste niste eroiDar intr-o zi si noi
Noi in anul 2000
Cand nu vom mai fi copii
Vom face ce-am vazut candva
Toate visele indraznete
In fapte le vom preschimba
Vom fi mesteri iscusiti
Sa va facem fericiti
Pe voi parintii ce veti fi
La a doua tinerete in 2000Suntem copii, insa vom sti
Sa facem tara ca primavara
Si maine
Vom reusi ca va suntem copii
Urmand povata
Vom face viata
Indelungata si minunata
Si-atuncea niste eroi
Vom deveni si noiNoi in anul 2000
Cand nu vom mai fi copii
Vom face ce-am vazut candva
Toate visele indraznete
In fapte le vom preschimba
Vom fi mesteri iscusiti
Sa va facem fericiti
Pe voi parintii ce veti fi
La a doua tinerete ïn 2000PS: melodia e din 1976
Versurile si clipul via de ce
Din manual: “Calculatorul electronic de birou cu afisare Felix CE 126D satisface toate necesitatile de rezolvare a unor calcule complexe, cu operatii aritmetice, radical sau procent, oferind facilitati de calcul prin existenta mai multor moduri de lucru: cu factor constant, rotunjire automata a rezultatelor, in virgula fixa sau mobila, sau utilizand un registru de memorie.
Folosind tehnologia cea mai avansata pentru circuitul integrat, calculatorul asigura o siguranta sporita in utilizare si o durata lunga de viata?.”
Iată un abonament din anii 1960, în carnet roşu, ca cel de partid.
Şi, sărind cam 20 de ani… versiunea mai recentă, din 1982, când abonamentul era mai mic, sub formă de tichet, purtat cu încă un tichet suplimentar cu poza şi datele personale. Am avut şi eu când mergeam la şcoală, ţin minte că după revoluţie nu s-au schimbat timp de vreo 7 ani.
Aşa se încheia programul TVR înainte de revoluţie, cu acest generic pe fondul sonor al “horei unirii”.
Link cu tot genericul. Mulţumiri celui care a postat chestia asta, îmi vin o groază de amintiri acum. După ora 22 se încheia programul şi nu mai aveai ce să vezi la TV… încercaţi să vă imaginaţi azi că la ora 22 nu mai aveţi nici net, nici tv, calculator.. nimic, poate nici curent. Cum e?
(edit 11 Iulie 2007) întretimp clipul a dispărut de pe youtube. Daca cineva găseste clipul să lase un comentariu cu linkul.
Link cu genericul (mersi bOdO)
Ne-am obişnuit atît de mult cu televiziunea prin cablu, încît, probabil, am uitat că pe vremuri foloseam antene “ultrasofisticate” pentru a prinde tot felul de posturi străine, în funcţie de ţara vecină cea mai apropiată. În cazul meu erau sîrbii şi ungurii, sîrbii având mai multe posturi unde vedeam şi reclame, chestie care nu era la noi pe atunci (uite şi un lucru bun!). Îmi amintesc cum savuram reclamele (!), preferata mea fiind reclama la Cipiripi, cu veveriţa de pe ambalaj care venea şi dansa într-un anume fel pe care încercam să îl imit!
Pentru cei cu adevărat interesaţi, iată şi manualul!
Când eram mic, părinţii mi-au cumpărat mai multe seturi de cărţi “de joc” educative. Nu ştiu ce mă jucam cu ele, deşi erau multe şi aveau perechi de diferite culori, dar după un timp învăţasem toate instrumentele muzicale dintr-o orchestră şi ştiam să le recunosc când le vedeam la televizor.
Îmi amintesc că aveam şi un set de cărţi educative cu animale şi binecunoscutul Păcălici, deşi nu erau foarte populare, pentru că prietenii mei se jucau şeptic şi kems 🙂
UPDATE: Ray Ronson ne-a trimis si el cateva imagini
De o vreme circula pe net acest email (mai vechi, e adevărat), care mie mi se pare esenţa a tot ce este pe acest blog şi un rezumat al vremurilor pe care noi, cei care subscriem, le-am trăit. Rog autorul articolului să se “arate” ca să îi pot cita cum trebuie.
Aceasta este o scrisoare nostalgica, adresata celor care fac parte din generatia NOASTRA, GENERATIA X.
Nascuti la inceputul anilor 80, sfarsitul anilor 70 vedem acum in anul 2006 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o ei, si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani.
Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar ne pricepem la istorie si la politica mai mult decat cred batranii, care bombane in spatele nostru ca “noi nu stim nimic”.
Suntem ultima generatie care a jucat `scunsea, Castel, Ratele si Vanatorii, Tara tara vrem ostasi, Prinsea, Sticluta cu otrava, Pac Pac, Hotii si vardistii, ultimii are au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember Mario?) si primii care am vazut desene animate color.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gasca.
Baietii si-au scris numarul fotbalistului preferat cu pasta de dinti pe tricouri, iar fetele si-au cusut pe blugi stelute si inimioare.
Noi nu am dat Capacitate, nu am dat grile la admitere si am fost ultimii Soimi ai Patriei, cu costumele alea groaznic de nepotrivite cromatic.
Am invatat poezii in romaneste la gradinita, nu in engleza, si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Spuneam misto si fain in loc de cool. Am sorbit din ochi Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas.. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor. Ne uitam la desenele animate de la italieni si ne era ciuda ca nu avem si noi subtitrare sa intelegem de ce naiba s`a certat Mila cu Shiro.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala..
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam. Dar spre deosebire de
copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Pe ei daca ii intrebi, “muzica a inceput cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt cool acum, orikum!”Am citit Licurici, Pif si Hercule (care aveau cadou niste jucarii bestiale) si am baut Cico si sucuri de la tec fara sa ne fie teama ca au prea multe E-uri, iar la scoala beam toata clasa dintr`o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am injurat arbitrul care ne-a furat la meciul cu Danemarca, si poate ca tot noi i-am trimis 10000 de mailuri de “dulce”.
Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris si jocuri de televizor, de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam Fantanita, sau Flori, fete sau baieti, sau Sticla, sau Adevar sau Provocare, sau orice ne dadea un pretext sa pupam !pe gura! pe cine “iubeam”.
Noi suntem cei care inca au mai “cerut (sau li s-a cerut) prietenia”, care inca roseam la cuvantul “SEX”, care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in cap la colegi, care am completat mii de oracole, sperand ca iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu
fie desfacut de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am baut doar apa imbuteliata, ne-am tavalit si balacit prin toate baltile si nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam.Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea “Feriti-va de magarus”.
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de first-timers…
Daca esti de-al nostru… Felicitari!
Adaug şi eu ceva din amintirile mele pe care mi le-a reîmprospătat articolul 😀
În 1988 cântam la şcoala “Ol’ McDonald has a farm i-a-i-aa-ooo”, cred că era singurul cântec englezesc pe care îl cântam, şi mai era “O brad frumos” pe care îl încercam în 4 limbi..
Şi acum îmi amintesc numărătoarea de la ‘scunsa – 10, 20, 30 .. Sutaaa 😀 .. cine nu-i gata îi dau cu lopata (la mine în zonă aşa se zicea). Mai jucam chestia aia de îi zicea “Ţările”, când desenam cu creta (n-aveam cretă din asta ca la tablă, ci bucăţi de BCA sau alte resturi de pe şantiere) un cerc mare în care desenam nişte ţări – îmi amintesc că unii îşi alegeau ţară Disneyland sau ţara lui Oz .. alţii pur şi simplu alegeau după cele mai tari naţionale de fotbal.
Fetele se jucau “elasticul” cu tot felul de scheme complicate, iar noi băieţii râdeam de ele mereu, iar singurul joc care îmi plăcea cu elasticul era “Cine mânâncă” .. 😛
Eu am prins jocurile pe TV alb negru, şi muream de curiozitate să ştiu cum e colorat Mario, cum arată color Battle City, Wild Gunman şi altele de pe consolele acelea de plastic ordinare. Organizam cu prietenii campionate de Mario şi Wild Gunman (se folosea un pistol cu care “trăgeai” în TV.. nici azi nu ştiu cum funcţiona) şi eram foarte mândru de “skillul” meu de pistolar.
La fel cu desenele animate. Habar-n-aveam cum arătau color, pe TV, Ţestoasele Ninja, până ce am văzut la un vecin care primise un TV color din Germania. Aproape tot Aventurierii Spaţiului l-am văzut alb negru, şi mult timp am crezut că uniformele alea roşii erau albastre. Pt mine Ştrumfii (the Smurfs, pt cine e mai tinerel) erau gri… auzisem că îs albaştri.. dar nu eram sigur până ce n-am văzut!
Vara eu mă jucam cu siringi de plastic cu care îmi stropeam prietenii de joacă şi când se îngroşa gluma, ne udam cu găleţile de la femeia de servici. Eram uzi leoarcă dar erau 38 de grade şi ne uscam repede, plus că alergam de nebuni. Azi cine mai joacă prinsa? Era şi varianta aia, prinsa pe cocoţate.
Prietenii îi chemam strigând la geam, exact cum scrie în articol… trezind tot blocul din “ora de linişte”. Jocurile erau foarte sportive, cele mai multe cu mingea – fotbal, handbal (după ce o câştigat ai noştri cupa mondială la handbal, s-au vândut toate mingile de handbal şi era foarte greu să mai găseşti una), tenis şi volei cu mingile acelea ieftine din cauciuc tare, ca plasticul. Apoi, cei care aveau “în spatele blocului” bară pentru bătut covoarele… ce chestie mi se pare azi… se jucau la bară tot felul de exerciţii, copiind-o pe Daniela Silivaş, “Milo”, sau alte gimnaste medaliate cu aur. Fetele îi provocau pe băieţi: precis tu nu poţi să faci cutare chestie la bară, na-na-nana-na!
Îmi amintesc luptele cu cornete, adevărate raiduri războinice prin zonă. Redute, cazemate, ambuscade de la etaj, din balcoane. Fabricatul de cornete era un meşteşug foarte apreciat, iar dacă erai bun, imediat îţi găseai mulţi prieteni. De regula a-ţi face cornete era sinonim cu sacrificarea caietelor de şcoală. Toţi băieţii aveau la un moment dat măcar un tub de plastic de 40-50cm, de “calibru” standard, pentru a putea refolosi muniţia, iar unii mai avansaţi tehnologic aveau tuburi duble cu ţintă şi locuri pentru cornete. Făceam concursuri de tipul cine poate trimite o cornetă pe bloc (de 4 etaje) sau cine poate să tragă în plasa de ţânţari a babei de la 3 sau 4… 😀 .. şi după ce îi ciuruiam bietei femei plasa, se lăsa cu ameninţări şi pâre la părinţi..confiscarea tuburilor, etc. etc… În afară de luptele balistice cu cornete, mai erau duelurile cu bâte şi vergi rupte din flora urbană. Unii îşi făceau arcuri, folosindu-se de elastic de la chiloţi. Alţii aveau mania prăştiilor. La un moment dat nu erai la modă dacă nu aveai o praştie de buzunar, care trăgea proiectile din sârmă izolată in forma de litera “V”.
Câţi dintre noi n-a avut bicicletă “Pegas” sau “Comoda”!?… Câte trânte am luat cu ea până am învăţat să “mă dau” cu ea, şi apoi nu fiecare copil avea biţă, cel care avea o dădea cu schimbul, pe ture, la prietenii de încredere… sau pe favoruri constând în abţibilde sau maşinuţe.
Nu-mi amintesc când eram mic, ca eu sau unul din prietenii mei de joacă să nu fi mâncat o bomboană scăpată pe jos. Sigur, nu mâncam tot de pe jos ca găinile, dar nu exista frica de “microbi”. Mâncam fructele nespălate, evident, direct din pom, şi adesea verzi. Sucurile (Brifcor, Cico) erau vara fermentate, dar erau bune pt că parcă aveau mai mult “sifon”.
Am făcut şi eu oracol, era o modă, şi da, m-am regăsit în articol… îmi plăcea de o colegă, dar îmi era ruşine să o cer “în prietenie” şi speram că după oracol o să îşi dea seama că pe ea o vreau de prietenă şi să facă ea primul pas. Aşteptam “reuniunile cu clasa” ca să ascultăm ultimele hituri, gen Ace of Base sau CC Catch… balade rock şi Maicăl. Atunci se legau prieteniile romantice şi se frângeau inimi.
Prin a 9-a, se povestea în budă de reviste porno, era un subiect atât de tabu, iar când un coleg a adus una, îi era aşa de frică de parcă adusese o bombă!
Îmi amintesc de primele telenovele – Sclava Isaura, Şi bogaţii plâng … şi evident de “Feriţi-vă de Măgăruş”. Nu ştiu nici acum ce a avut emisiunea asta atât de magic, încât a rămas aşa de întipărită în minţile noastre. Dar îmi mai amintesc de Abracadabra, primii ani.. , de Omide (cu regretata Anda Călugăreanu), Arlechino şi alte emisiuni pt copii pe care le aşteptam ca pe Moş Crăciun în fiecare sâmbătă dimineaţă. Îmi amintesc ce marcat am fost când l-au ucis pe Mihalea, prin 1993. Mai erau şi emisiunile acelea de duminică, gen Caleidoscop, sau acea emisiune infernală, 25 de ore (sau aşa ceva), care ţinea toată ziua, cu Jeana Gheorghiu şi încă un tip care era de la ştiri.
Şi da, legat de bancnote, se întoc vremurile! Ţin minte ce şoc a fost pentru bătrâni să vadă bancnota de 200 de lei, cu Enescu pe ea (cred, corectaţi-mă dacă greşesc), care a dispărut odată cu cele slinoase de 500 de lei, cu Brâncuşi, în două variante (pe gri şi maro). Recent am auzit că va apărea o nouă bancnotă de 200 de RON! 😀
Nu sunt singurul care îşi aminteşte de cei trei grăsani, o carte rusească pentru copii, care alături de Habarnam era printre preferatele mele. Cu un oarecare substrat socialisto-proletar, anti-burghezomoşieresc, ne sunt prezentaţi cei trei grăsani, vârful clasei exploatatoare – bogătaşi, filfizoni şi domnişori care huzuresc pe munca celor de jos, muncitorii, minerii, ţăranii, oamenii simpli, reprezentaţi de revoluţionarul armurier Prospero, acest Bruce Willis al clasei proletare 🙂
Cartea e scrisă cu mult talent, zic eu, şi are mult haz prin felul de a povesti al scriitorului şi prin povestea întortocheată cu personajele ei neobişnuite.
Armurierul Prospero, “flancat” de gărzile consumatoare de bere ale grăsanilor. Iată mai jos scena ilustrată:
“…
– Se vede că vi s-a acoperit creierul cu grăsime! spuse Prospero. Mai departe de burţile voastre nu vedeţi nimic…
– Ia te uită! Se supără cel de al Doilea Grăsan. Şi mă rog, ce trebuie să vedem noi?
– Întrebaţi-vă miniştrii. Ei trebuie să ştie ce se petrece în ţară.
Cancelarul de stat se prefăcu că tuşeşte. Nervoşi, miniştrii începură să bată darabana cu degetele în farfurii.
– Întrebaţi-i, continuă Prospero, ei vă vor povesti…
Apoi tăcu. Toţi îşi încordară atenţia.
– Ei vă vor povesti cum ţăranii, cărora le-aţi luat pîinea agonisită cu atîta trudă, se ridică împotriva moşierilor. Le dau foc la conace şi-i izgonesc de pe pămînturile lor. Minerii nu vor să mai extragă cărbuni pentru a vă face voi stăpîni pe rodul muncii lor. Muncitorii din fabrici distrug maşinile ca să nu mai lucreze pentru îmbogăţirea voastră. Soldaţii voştri refuză să mai execute ordinele. Savanţii, funcţionarii, judecătorii, actorii, trec de partea poporului. Vedeţi doar că toţi aceia care pînă acum lucrau pentru voi şi nu primeau în schimb aproape nimic, în timp ce voi vă îngrăşaţi, toţi oropsiţii, slăbănogii, schilozii şi cerşetorii, toţi s-au răzvrătit împotriva voastră, împotriva celor graşi şi bogaţi, a acelora care aveţi inimă de piatră!
– Mi se pare că el vorbeşte mai mult decît îi este îngăduit, interveni cancelarul de stat.
Dar Prospero continuă:
– De cinsprezece ani îndemn poporul să vă urască şi pe voi şi puterea voastră. O, de cînd ne adunăm forţele! Acum v-a sunat ceasul de pe urmă!
– Destul! guiţă cel de al Treilea Grăsan.
– Trebuie să îl băgăm din nou în cuşcă! propuse al Doilea Grăsan.”
Trei Grăsani – Editura Raduga Moscova 1987 /
Editura Ion Creangă Bucureşti
Sunt convins ca va trezeste multe amintiri. Pentru ca sunt atent la cererile altora… imi face placere sa vi-l prezint pe “Donaldu meu” din copilarie :D. Pentru cine nu stie, capul, bratele si picioarele sunt mobile, si Donald poate sa salute marinareste 🙂
P.S.: Varianta fara gat 😀
23 August 2006
Toţi care au prins “vremurile” îşi amintesc de 23 August. Defilările erau ceva spectaculos dar hilar, pe alocuri. Dacă vă amintiţi, erau acele coloane cu care “alegorice” pe care se prezentau produse şi utilaje, aşa cum la Disneyland vin carele cu Albă ca Zăpada şi piticii, Mickey Mouse, Donald şi aşa mai departe. Erau un număr de pancarte de purtat pe intreprindere, steguleţe şi steaguri. Azi mă întreb cum se alegea cine ce duce – care ducea portretul “Tovarăşei”, cine ducea pe Lenin, cine ducea steagul etc. Fiind copil, vroiam să duc un baţ cu 23 august în vârf, făcut din polistiren, pentru că după defilare, rupeam polistirenul cu “23” şi rămâneam cu un băţ foarte bun pentru “lupte de stradă” în jurul blocului. Tata îmi aducea steguleţe, dar erau din hârtie.
Voi ce făceaţi de 23 august? Chiar erau micii şi berea aşa grozave? 🙂
De 23 august 2006 ţin neapărat să vă reamintesc de această revista a CC al PCR, revista plină de “învăţăminte”, stindard al realizărilor măreţe prin oameni simpli, proletari şi ţărani. Acum exact 20 de ani, era cea mai importantă zi a anului, toată ţara se pregătea de defilare de la primele ore ale dimineţii, copii ştiau deja mecanic coregrafia fanioanelor şi a grupurilor învăţate până la reflex zile în şir, zile furate din vacanţă. După defilare era “fain” – mergeai la mici şi bere cum “nu mai găseşti astăzi”, auzi de la părinţi cu un fel de mândrie a omului care a trăit ceva unic.
Pare un vis, dar a fost real. Precis mulţi îşi amintesc detalii, şi îi invit să comenteze.
Un bilet autentic păstrat cât se poate de bine într-o agendă uitată de vreme.
Temă: Ce înseamnă acronimul: I.T.C.V.T.T. ?
Iata una din multele si obisnuitele felicitari cu urari “de lemn” din partea “Biroului Operativ de Conducere” (cum suna azi!) 😀
Este de apreciat fontul de tip gotic ce a inlocuit clasicul (courier) al masinii de scris 😛
O felicitare si mai simpatica: … va doresc dactilografele dvs. si familiei dvs 😉 Pana la urma, cine doreste pe cine si cui? 😀
Eu cred ca românii au avut tot timpul talent pentru publicitate. Iata aceasta reclama, subtila, de pe spatele caietului dictando de alta data, STAS 2019-73. Investita la CEC este sigura, iar in timp (clepsidra sugerata discret) ne putem cumpara tot ce ne dorim – bicicleta si un ghiozdan mai bun decat geanta de la masca de gaze 😀 si de ce nu… alte caiete!
Precis mulţi dintre voi vă amintiţi de acest celebru joc. Pe vremuri grafica era foarte simplistă (2 culori plus alb şi negru) 😉 şi de aceea jocurile se remarcau mai mult prin concept decât prin grafică.
Ideea era simplă – trebuie să împingi nişte cutii la locul lor printr-un labirint, fără posibilitatea de a trage cutiile sau de a le deplasa în lateral. Chiar şi primul nivel, deşi pare uşor la prima vedere, e destul de complicat ca să îţi ia cam 200 de mutări pentru a pune 11 cutii la locul lor.
P.S. Pentru cine mai vrea acest joc, se găseşte pe abandonia.com şi vă trebuie emulatorul DosBox – încercaţi să emulaţi cu DosBox un 286, pentru că un 386 este mult prea rapid! – 😀
Sokoban++ * am găsit o variantă freeware a jocului (cea mai bună, după părerea mea) la adresa: http://www.joriswit.nl/sokoban/
Tot acolo găsiţi şi skin-uri pentru a modifica complet grafica jocului – mie personal îmi place skin-ul “Boxworld” 🙂 Pentru “maniaci” sunt disponibile seturi adiţionale de nivele şi editor 😉
*** 13.07.2006 ***
Pentru pasionaţii de Sokoban, am găsit o versiune freeware, un joc complet, cu editor complex şi 250 de niveluri de chinuit neuronii. Grafică mai în pas cu vremea, jucabilitate maximă 🙂 – Soko Ban Armageddon
http://fgames.gamecode.cz/sokoban_en.html
Statutul primului “partid” din România 🙂 … îmi aduce aminte de vremurile feseniste şi cepeuniste, totodată caragieleşti!
Vă las pe voi să comentaţi.
P.S. pt igu – ar trebui o categorie “politică” şi poate una “propagandă”, sub “social”.
Cine isi mai aminteste de jucaria asta? Eu, intr-un an, de ziua mea, am primit 3 sau patru, dintre care acesta a supravietuit intreg si inca se mai invarte!
Recomandat pentru copii de 3-7 ani 😀
Pe cand multi dintre noi eram foarte mici, sau doar “in plan” 😉 s-a inventat un joc “periculos” in URSS, pe nume Tetris :P. Dupa cunostintele mele, acest joc, dupa care am facut capturile, este cel original (nu se poate juca decat pe un 386 cel mult, sau cu emulatorul DosBox – http://dosbox.sourceforge.net/ ) . Deci, inca un clasic, care a pornit o manie intreaga si a cauzat multe dureri de degete si butoane stricate! 😀
Dintre sutele de clone, cel mai mult mi-a placut Block Out de California Dreams, care aducea ceva foarte nou – era 3D – incredibil de cursiv si placut pentru 1989! Stiu ca l-am jucat mai mult pe PC decat Tetrisul batran, dar poate pentru ca aveam deja vreo 2 jocuri din alea de tinut in mana!
Block Out a devenit freeware si se poate lua si de aici: http://www.dosgamesonline.com/index/game/38/Block-out.html (nu trebuie placa video 3D ) ;))
.. 😀 O combinatie ciudata de eroi… dar precis multi si-i amintesc pe Oache, Scăpărici şi Omide! Eu imi amintesc de Mirabela!
O chestie greu de plasat intr-o categorie, dar omniprezenta in casele multor romani inainte de revolutie. In poza, masca, filtrul si geanta. Cel putin la mine in zona, era una pe cap de locuitor, si imi amintesc ca unii colegi de scoala aveau geanta asta oribila (dar foarte rezistenta) pe post de ghiozdan!
Cine isi mai aminteste de ea? 😉
P.S. Conform “cerintelor” am pus-o si la “jucarii” 🙂 Si io ma jucam cu ea, da.. si imi smulgea parul cand o dadeam jos!
“Stimaţi cumpărători!
Utilizarea oalei de fiert sub presiune oferă posibilitatea introducerii în gospodării a celui mai modern mod de preparare. Esenţa functionării este, că în acest vas de gătit, de construcţie nouă, preparatele fierb nu la 100°C, ci la o temperatură de cca. 112°C şi la o presiune a vaporilor de cca. 1,6 atm. Pentru atingerea şi menţinerea acestei presiuni a vaporilor, vasul de gătit este închis în mod ermetic.” […]
si inca o poza de la horea lisnic:
R2D2 si C3PO la prima lor aparitie pe coperta Stiinta si Tehnica 😀 (1988), unul dintre cele mai bune almanahuri din Romania…
Iata primul design de automobil in forma de picatura de apa (Aurel Persu 1923), prezentat in Almanahul Ştiinţă şi Tehnică 1988
Napolitanele “cu lămîie”, pentru export, Tooty!
Ingredients, wheaten flour, edible oil, sugar, semolina, solidified edible oil, citric acid, flavours of lemon
MADE IN ROMANIA
(fără E-uri) 😀
Inainte de jocurile pe calculator nu iti trebuiau 128 mega la placa video, cativa pioni si un zar erau de ajuns ca sa pui de un “multiplayer” pe masa cu prietenii sau familia! Eu imi amintesc de acest joc, daca nu ma insel, ii zicea “Sus-Jos”… dar si de altele, precum Piticot, Haiducii, Nu Te Supara Frate! sau mai complicatul Enigma (comming soon) 😉
Wow… ce vremuri… Prince of Persia a fost primul joc “adevarat” pe care l-am jucat pe calculator in 1991, dupa jocurile alea in 4 culori (alb-negru / magenta-cyan) Paratrooper, Test Drive, Space Invaders, pentru cine mai tine minte.
Pe atunci nu aveam calculator, dar noroc cu mama, care lucra la “oficiul de calcul” pe niste calculatoare 286 si 386, super performante pt Romania din 1990. Imi amintesc ca foarte multa lume avea jocul asta pe calculator, fiindca incapea lejer pe o discheta (chiar si pe una de 5″ de 1.2 mega) si asa jocul s-a raspandit repede. Cei care erau la info cunosc ;). Cred ca eram innebunit dupa jocul asta, si o exasperam pe mama cu vizitele mele “de lucru” cu 30 de minute inainte de incheierea programului (la 15:00). Pana atunci nu mai vazusem jocuri color, si mai ales cu asa animatii si actiune… mi-au trebuit saptamani sa invat cum sa trec de primele niveluri (in primul nivel trebuia sa iti faci rost de sabie), mai ales pentru ca jucam doar 10 – 15 minute odata, dar dupa o vreme am terminat toate “levălurile” si eram super fericit, povestind la toti “neinitiatii” de la mine din zona fiecare nivel si capcana din joc si cum trebuie sa te lupti cu vizirul cel rau pentru a o salva pe printesa Persiei.
Dupa aceea au urmat foarte multe alte jocuri (poate va voi mai povesti), dar asta mi-a ramas cel mai bine intiparit in minte.
P.S. Ce n-am inteles eu nici azi, e cum se face ca eroul principal, un persan (cel in alb), are parul blond? 😀
Prince mod by Steven Fayers, 2003
P.P.S (21 mai 2006) Pentru cei care au nostalgia acestui joc deosebit, la aceasta adresa: http://www.princed.com.ar/ pot gasi editoare de nivele, moduri si alte proiecte (destul de avansate) legate de “reinvierea” jocului original 😀
Recent Comments