Mentosane şi ciubucuri
Parcă “Mentosan” scria pe pachetele alea cilindrice, nu? Conţineau până-ntr-o duzină (nu ştiu numărul exact) de pastile rotunde, albicioase, cu gust de mentă, care se sugeau. Erau destul de tari şi, în acelaşi timp, fărâmicioase. Ambalajul avea două straturi: primul era din hârtie ordinară, cu ceva verde pe ea; al doilea era o foiţă de hârtie albă, ceva mai subţire, în care erau învelite pastilele.
Nu erau la fel de căutate ca gumele Turbo, de exemplu, da’ ţin minte că eu nu le-aş fi zis nu. Că au fost destul de populare o arată şi faptul că numele lor a devenit, în limba vorbită, substantiv comun: mentosan, mentosane. Se mai vând şi acum – ţin minte că ultima oară am văzut aşa ceva la… Sala Radio -, într-un ambalaj similar cu cel vechi, la un preţ derizoriu (până-ntr-un leu nou). Am gustat şi nu mi s-a părut că au acelaşi gust ca înainte. (Dar chestia asta o spune toată lumea când compară experienţele gustative de acum cu cele din trecut – deci cred că e mai mult nostalgie.)
Şi încă o chestie de care n-am citit până acum pe site: aşa-zisul ciubuc. Cel puţin aşa i se spunea în centrul Moldovei (Bacău, Neamţ, Iaşi – zona aia), dar cred că în alte părţi era cunoscut sub alte denumiri, pentru că nu era un produs standard al “economiei de stat”. Îl vindeau ţigăncile. Nu ştiu cât costa, dar nu cred că era mai mult de 2 lei. Era un băţ lunguieţ din caramel (?), împletit din 2 fire – unul alb şi unul roşu -, care se sugea. Venea el învelit în celofan transparent, dar sunt sigur că era produs prin mijloace “artizanale” (deci era un produs complet “neigienic”). Era tare la început, dar se înmuia şi devenea lipicios dacă îi scoteai celofanul.
Recent Comments