LaTrecut

Prietenie …la bine si la rau.
CINE ISI ADUCE AMINTE DE PRIETENUL LUI DIN COPILARIE ?
Care sint de fapt prietenii ? Cine sint ei ? Am si eu oare unul ? Cine pot fii acesti prieteni ? Sint eu oare prietenul cuiva ? Dar prietenii au si ei alti prieteni ? Ce este un prieten adevarat ? Care e definitia unui prieten ? Poti chema un prieten la orice ora ? Un prieten e la orice ora disponibil ? Sint eu disponibil la orice ora ?
Ce inseamna o prietenie ?
Sa poti vorbi foarte deschis ? Sa asculti ? Sa ai sfaturi bune ? Sa iti imprumute pina si ultima camasa ? Sa dai imprumut orice,si oricind ? Sa fie unul pentru toti si toti pentru unul ? Cind incepe o prietenie ? Cit dureaza o prietenie ? Au voie prietenii sa faca orice ? Prietenii pot face parte din familie ?
Unde se gaseste un prieten ?
In copilarie ? La scoala ? La facultate ? La servici ? Pe strada ? La cumparaturi ?
La spital ? Acasa ? In autobuz ? La masa ? La o petrecere ? De Anul Nou ? De ziua ta ? De ziua mea ? Pe hol ? La strand ? Pe plaja ? In hotel ? La munte ? In tara sau in strainatate ?
Cind gasesti un prieten ?
Cind esti mic in curte ? Cind inveti sa te dai cu bicicleta pentru prima oara ? Cind
cazi ? Cind te joci ? Mergind spre scoala ? Venind de la scoala ? La foame ? La sete ? La necaz ? La bucurie ? Pe viata si pe moarte ? CO&SE ?
nabres

Altele, Jocuri afara, Social

va mai ai aduceti aminte ca se obisnuia sa nu se treaca peste un canal cu 4 gauri – numai capacurile de canale cu 6 gauri erau cu noroc – – sau cind treceau masinile cu numerele facute din trei cifre egale : 777 sau 999 erau cele mai norocoase sa nu mai vorbim de cele cu 8888 sau 2222 maaaama ce noroc mai aveam !!!!!!

in trecut nu erau asa de multe masini asa ca era un joc placut !

Obiceiuri

era femeia , babuta aceea care vindea BORSUL minunat in casuta ei minuscula – mai stiti ?

si cind nu era inauntru , plecata pentru bisnisuri importante , punea la geam un cartonas pe care scria : ” AZ NU VINZ ” !

sau cind treceam prin piata si ne era foame , mergeam la nenea cu casul si il rugam sa ne dea si noua sa gustam ….

Altele, Expresii

Era de nemaipomenit vara sa stam pe bloc si sa ne uitam la apusul soarelui , se vedea Bucurestiul de sus, cit era de frumos el vara . Acoperisurile erau calde iar aerul tremura ca o fata morgana peste ele….era o liniste plina de zgomote din indepartare , numai rindunicile ne trezeau la realitate – la virsta de 8, 9, 10 ani asta era ocupatia noastra preferata dupa o joaca tare in curte… ne apuca nostalgia si mergeam pe bloc si povesteam fel si fel de chestii sau ne inchipuiam cum e acuma acolo unde apune soarele, deci in vest … eram destul de mici mari filosofi pe vremea aia, amindoi prietenul meu cel mai bun din copilarie Co. si eu …. a fost frumos….si visam in timp ce soarele se culca si se facea seara – sus pe bloc …

D-ale vremii, Jocuri afara, Jocuri&jucarii, Obiceiuri, Pe strada, Social, Strazi

Urmele in zäpada

…era iarna si ningea.
Seara inainte sa mä bag in pat, eu avind vreo sase ani, mä uitam un pic afarä prin fereasträ cum cad fulgii si imi doream ca zäpada sa fie si mai mare a doua zi ca sä merg cu Tata cu säniuta.
In zori de zi, dorinta se implinise, zapada era prea frumoasa ca sa fie adevarata.

Ma imbraca Tati cu doi pantaloni doua pulovere, fularul, manusile, caciulita , ghetele cele mai calde, geaca impermeabila ( care le aranjase mama ) si hai la drum.
Sania era de lemn, scurta, tare si foarte repede. Funia era atit de lunga, ca Tata sa poata sa ma traga, dar sa nu se loveasca cu calciiul de virful sänii si sa ii pot vedea cit mai bine amprentele bocancilor lui uriasi.

O luam din Amzei pe Calea Victoriei la dreapta, directia Muzeul Enescu, pe linga Muzeul Antipa, spre Arcul de Triumf.
Unde incepea Herastraul era inainte o pirtie de nemaipomenit. Era lunga si periculoasa pentru ca era in panta mare, avea curbe indesate si erau si multi pomi. La inceput numai noi o stiam. Incet , incet veneau si alti copii . Ne luam la intrecere, cine are cea mai tare sanie, cine e primul jos, cine e primul sus, cine are ce manusi , ghete … etc. … Dar nimeni nu avea bocanci ca Tata.
Dupa vreo citeva ore bune de pirtie si degete inghetate, ne intorceam spre casa cu o mare foame pe sarmalele pregatite de mama.

Era una din acele zile de iarna, in care mergeai prin Bucurestiul inzapezit, si era ca in povesti, parea a fi totul din frisca iar zaharul pudra cadea din cerul fermecat.
Cu toate ca mergeau si masinile si autobuzele era o liniste cuprinzatoare.
Toate zgomotele obisnuite a orasului erau filtrate. Parca toti sopteau. Totul era curat.

Din momentul in care ma asezam pe sanie si Tata incepea sa ma traga, incepea o perioada de contemplare , de reflectare , de meditare , de vis .
El parea si mai mare, acuma ca sedeam. Era mare si puternic.
Puterea lui si exactitatea tactului pasilor lui ma leganau intr-un fel de trance.
Ma fascinau urmele bocancilor lui Tata care ramineau in acelasi ritm in zapada.
Prin forta si greutatea lui , zapada scirtiia moale dar sanatos intr-un ton bas-bariton…
… era sunetul iernii si ritmul vietii. Nimic nu ne putea opri. Mergeam spre casa.

Activitati, D-ale vremii, In familie, Jocuri afara, Jocuri&jucarii, Locuri, Obiceiuri, Pe strada, Strazi

…vara cind mergeam cu tata in parcul Herastrau.
Deja de seara inainte sa mergem, puneam mingea de fotbal de piele in plasa sa nu o uit cumva, impreuna cu niste neapolitane ca sa avem si proviant cu noi.

Cind Tata isi lua liber eu eram cel mai fericit copil pt.ca avind vacanta mare nu puteam in fiecare zi sa merg in spatele blocului in curte sau la colinda in Piata Amzei sau cu bicicleta ( PEGAS ) pina la Parcul Aviatorilor si inapoi ( …citeodata mergeam si la corcoduse ) , asa ca mergeam cu Tati la plimbare. Mama era la servici ca era in mijlocul saptaminii, cu ea mergeam Duminica la plimbare si ne imbracam frumos.

Ne sculam destul de devreme ca sa nu fie asa de cald cind plecam pe drum,
imi puneam pantalonii scurti, baschetii si un maieu , coboram mindru cu Tata de mina, asteptam troleibuzul 82 sau 86, ( nu mai stiu precis ), pe Magheru, care ne ducea la Herastrau la intrarea din spate , acolo unde erau terenurile de tenis.

Pe la ora unsprezece dimineata , Bucurestiul era deja ca un cuptor, pe la orele paisprezece incepea asfaltul sa se topeasca , rotile masinilor faceau un zgomot ca pe ploaie, asa cald era.
Nimeni nu se lasa coplesit , era forfota mare dar ordinata, toti aveau cite un tel pe care il urmareau cu harnicie si graba inceata.
Sunetul vocilor imprastiate parea ca se scufunda in zumzaiala motoarelor fierbinti.
Ciripitul rindunicilor era ca o racoritoare pentru urechile noastre obosite de cite un claxon nervos. Nenumaratii pasi grabiti din aglomeratia rurala, dadeau tactul fara sfirsit, pe trotoarele late pline de viata .
Ascultam galagia sinfonica a capitalei …
Totul imi parea cunoscut si in acelasi timp strain. Odoarea franzelelor calde din duba de piine care statea la semafor, se imbiba cu parfumul teilor infloriti.
Mirosul cauciucurilor calde se mixa cu mirosul garoafelor tigancii de la colt,
iar camionul cisterna care stropea strazile , stergea parca si pacatele de zi cu zi.

Deja intrat in troleu, incepea aventura : pentru mine era asa ca parca faceam un voiaj de cel putin sase luni in ocolul lumii pentru a descoperi noi continente, cu toate ca fusesem deja de nenumarate ori cu el la plimbare.
De obicei ne asezam in spate, ca noi mergeam mult si ne uitam cine urca si coboara.

Dupa o jomatate de ora buna ajungeam la capatul liniei unde coboram, treceam strada, tot de mina cu Tata, dupa care ne aflam in fata portii mari de intrare pentru masini – Tata il cunostea pe Nea Gica care ne „dadea voie” sa intram pe acolo.
Odata intrati eram liber sa fac ce vreau : goneam paunii, bateam mingea, zburdam de colo in colo, ma jucam, eram in elementul meu. Citeodata mergea si Roata Uriasa dar eu vroiam sa ma dau si cu masinutele. Tata facea orice pentru mine.
Era de nemaipomenit ca eram numai noi doi, eram aproape singuri in tot parcul Herastrau , paunii si nea Gica.
Aerul proaspat si curat , il respiram cu usurinta mea nevinovata de a fi, a unui copil fara grija zilei de miine sau tristetea unui trecut tare, indepartat.
Eram numai noi doi.
Acum, mi-e dor de o plimbare, cu Tata, prin Bucurestiul lui.

Altele, Jocuri afara, Locuri

imi aduc aminte cu mare placere de domnul profesor de MATE BRANDIBURU care era un om foarte de treaba si foarte hazliu de felul lui !

sau cind mergeam la cartofi … si beam rom pe ascuns….ce chestii…

sau chiuleam si mergeam in parculetul de vis a vis …

cine il mai stie pe GRIGORE ? cu care jucam baschet ? si fusese si la ENESCU ? la vioara…

nabres

Scoala