RoBingo
Stateam aseara cu un prieten si ne dadeam seama ca RoBingo s-a stricat atunci cand a devenit joc de noroc. Era pe la incepul anilor ’90, duminica seara parca, la ora 19:00 si era prezentat de Horia Brenciu.
Primul joc de cultura generala asa cum ni-l imaginam astazi; cu pupitre, cronometru, buton pentru a raspunde primul, runde si moderator glumet.
Fiecare jucator avea cate o mascota: un fel de broasca verde de plus, usor diforma: cu o creasta de blana roz si un nas care semana cu un san cu sfarc roz. In runda a treia, fiecare jucator avea dreptul sa-l scoata pe un altul din joc pentru pentru un timp renuntand la mascota.
Pe vremea aia, display-urile mari erau televizoare multe, unul langa altul, formand o imagine greu de reconstituit. Fiecare jucator avea un fel de televizor incorporat in pupitru – alb-negru, bineinteles – si imaginea clipea in mod miraculos cand un raspuns era corect.
La un moment dat, RoBingo a adus un element nou: biletele RoBingo. Cumparai de la LotoProno parca niste bilete cu numere, bifai pe bilet nu-stiu-cate si apoi te uitai la concursul de duminica. Fiecare concurent avea acum pe televizorul din pupitru niste cifre si fiecare raspuns corect aprindea una din ele. Tu o bifai la randul tau pe biletul tau pana cand Horia Brenciu spunea Stop Joc! Atunci tu contabilizai numarul de numere [scuzati repetitia] “nimerite” si daca aveai peste nu-stiu-cate castigai ca la 6 din 49 multi bani.
Eu si mama mea ne uitam pentru ca ne placea concursul, dar am aderat imediat la noul stil al jocului si ne-am luat bilete desi niciodata nu nimeream mai mult de 2-3 numere…
Dupa disparitia RoBingo, au aparut jocurile tip Bingo din cadrul emisiunilor magazin de weekend. Pe langa interviuri, jocuri si reportaje, exista in emisiune o rubrica in care un individ intorcea cartoane pe un panou pentru telespectatorii care sunau. Dar asta a prins atat de bine ca jocul in sine a ajuns sa acapareze toata emisiunea magazin si sa o prelungeasca!
Luni de zile, pe Antena 1, de exemplu, cam 5 ore in fiecare duminica te uitai la EuroBingo. Iar statiile de metrou erau pline de vanzatori ambulanti cu bilete la concurs. Emisiunile erau prezentate de cupluri de moderatori: Tociu si Palade sau alti “simpatici” si aveau premii uriase: apartamente, masini, sume de bani. Metoda prin care ajungeai sa fii sunat mi-e si acum neclara: completai biletele, inclusiv o parte detasabila cu numele si nr de telefon pe care o introduceai intr-o urna. Se tragea la sorti un nr de telefon in cadrul emisiunii si tu asteptai sa fii sunat si sa ai ocazia sa intorci pe panou un carton cu un numar.
Audientele au fost zdrobitoare si probabil si castigurile, dar CNA a hotarat, spre fericirea multora, ca emisiunile trebuie interzise pentru ca indeamna la castiguri fara efort, fara munca. Indiferent de motivul invocat, pe mine m-au facut fericita ca nu mai trebuia sa indur orele intregi de “ce se ascunde in spatele cartonului cu nr 14” si de discutii intre membrii familiei despre posibilitatea de a fi o “facatura”, ca “nu are cum sa te sune tocmai pe tine” bla bla bla.
Am vazut ca Bingo inca se joaca insa, dar nu la televizor. La piata George Cosbuc si pe la Unirii am vazut centre de unde iei bilete, joci ceva, dar nu e acelasi format ca la emisiunea TV. Bine ca am scapat! 🙂
Recent Comments