Centrala telefonică manuală + telefonul albastru “broscuţă” aparţin Muzeului U.P.B. (Poliethnicii), iar telefonul “broscuţă” negru celui care a pozat semnele de telefon.
nu pot sa uit zilele mele de “cautatoare” de monezi :)))am crezut ca n-am sa mai vad niciodata telefoanele alea vechi ,din cate tin eu minte functionau cu monezi de 20 si 50 bani (e vorba de al 3-lea de pe primul rand)
foarte frumos 😀
@iudian: telefonul R.D.G.-ist cu disc polonez era cumva unul lung la care microrecptorul acopera discul?
@zmin: din păcate nu e de vânzare. Eu l-am luat de la cineva, care l-a luat de la altcineva (ăla altcineva mai are şi varianta pt. convorbiri urbane, şi am să-l iau şi pe ăla), dar în rest nu ştiu unde ai putea să găseşti aşa ceva de vânzare. Pe la târgul anticarilor mai apărea unul care vindea cu 3 bulioane un telefon vechi de vameş!
GreenHell :
nu pot sa uit zilele mele de “cautatoare” de monezi ))am crezut ca n-am sa mai vad niciodata telefoanele alea vechi ,din cate tin eu minte functionau cu monezi de 20 si 50 bani (e vorba de al 3-lea de pe primul rand)
foarte frumos
Total greşit, te înşeli amarnic!
Pe vremea lu’ Ceaşcă nu existau nici monede de 20 de bani, nici de 50 de bani.
Telefoanle publice pentru apeluri urbane funcţionau cu monede de 25 de bani (de-alea de fier, nu de aluminiu), iar cele interurbane mergeau cu monede de 3 lei şi 1 leu.
Cu observaţia că la cele interurbane prima monedă (cea de apel) trebuia să fie neapărat una de 3 lei, după care, în timpul convorbirii, puteai folosi şi de-alea de 1 leu. Numai că pe-alea trebuia să le bagi cam des (una la vreo 30 de secunde).
După 1990 (prin ’93-’94) pe-alea urbane le-au făcut să funcţioneze cu monede de 20 lei (moneda aceea gălbuie, cu capul lui Ştefan cel Mare pe ea).
Iar pe cele interurbane le-au înlocuit cu Telkor-urile alea mari şi albastre, cu butoane în loc de disc, şi afişare pe ecran cu cristale lichide. Alea funcţionau cu monede de 100 de lei (de-alea nichelate, cu mutra lui Mihai Viteazul). Cu ele puteai să dai telefon oriunde în ţară, şi urban şi interurban.
La început nici nu ştiam să umblu cu ele. Prima dată le-am văzut în staţia de metrou “Izvor”. Mereu treceam pe-acolo. Am trecut de vreo 3-4 ori pe lângă ele, studiindu-le de la distanţă. A cincea oară mi-am luat inima în dinţi, am ridicat receptorul şi-am citit ce scrie pe ecran, să văd ce se-ntâmplă. Când am văzut că nu muşcă şi că îţi cere să selectezi limba, m-am liniştit.
Abia mai târziu, prin ’98-’99 au fost introduse Telkor-urile astea mai mici, de culoare portocalie, care funcţionau numai cu cartelă magnetica Romtelecom, şi pe care le vedem şi azi pe stradă. De ele nu se mai atinge nimeni, că toată lumea are acum telefon mobil.
Cateva poze cu centralele automate 7A2 si pentacross mai lipsesc oricum foarte bine documentata postarea Bravo!
O parte din telefoanele alea vechi aparţin mie (inclusiv cel de control şi cel public). Le puteţi vedea aici: http://proradioantic.ro/index.php?x=colectie&id_colectie=61
Am mai pus ceva poze şi aici: http://forum.computergames.ro/32-gsm-telecomunicatii/338841-telefoane-fixe-vechi-mai-ales-cu-disc-si-centrale-analogice.html
Centrala telefonică manuală + telefonul albastru “broscuţă” aparţin Muzeului U.P.B. (Poliethnicii), iar telefonul “broscuţă” negru celui care a pozat semnele de telefon.
nu pot sa uit zilele mele de “cautatoare” de monezi :)))am crezut ca n-am sa mai vad niciodata telefoanele alea vechi ,din cate tin eu minte functionau cu monezi de 20 si 50 bani (e vorba de al 3-lea de pe primul rand)
foarte frumos 😀
Daca am noroc, s-ar putea sa mai gasesc un telefon DDR cu disc polonez, era o adevarata “chestie” care nu se gasea in orice casa.
@Ştefan
este de vanzare telefonul public? daca nu ai idee de unde imi pot achizitiona unul te rog? merci!
@iudian: telefonul R.D.G.-ist cu disc polonez era cumva unul lung la care microrecptorul acopera discul?
@zmin: din păcate nu e de vânzare. Eu l-am luat de la cineva, care l-a luat de la altcineva (ăla altcineva mai are şi varianta pt. convorbiri urbane, şi am să-l iau şi pe ăla), dar în rest nu ştiu unde ai putea să găseşti aşa ceva de vânzare. Pe la târgul anticarilor mai apărea unul care vindea cu 3 bulioane un telefon vechi de vameş!
Nu, era telefon normal, cu disc.
Poate prin targuri sau forumuri ale colectioanrilor si pasionatilor de electronica sa mai gasesti.
Nu ştiam că în anii ’90 au pus discuri de plastic la telefoanele publice:
http://www.worldpayphones.com/europe/country-romania.htm
Şi uite şi telefonul public cu fise, dar care era deja cu taste!: http://www.2600.com/phones/index.khtml?payphone=273&country=Romania&prev=europe
Cumpar telefon public-genul care mergea cu fise de 25 bani.
Cumpar telefon public-genul care mergea cu fise de 25 bani.
cristianromania@yahoo.com
@iulidan
da asa e aveau si ai mei, avea un sunet specific cand se intorcea discul (dupa ce formai nr)
Vand telefon nemtesc, 1973, negru,micut, foarte simpatic, in perfecta stare. 2 milioane , negociabil.0766687664,0351460065
Mama ce mai furam monezi din telefoanele astea!! Bagam un bat in locasul de unde cadrea moneda in caz ca nu-ti raspundea nimeni la telefon.
Total greşit, te înşeli amarnic!
Pe vremea lu’ Ceaşcă nu existau nici monede de 20 de bani, nici de 50 de bani.
Telefoanle publice pentru apeluri urbane funcţionau cu monede de 25 de bani (de-alea de fier, nu de aluminiu), iar cele interurbane mergeau cu monede de 3 lei şi 1 leu.
Cu observaţia că la cele interurbane prima monedă (cea de apel) trebuia să fie neapărat una de 3 lei, după care, în timpul convorbirii, puteai folosi şi de-alea de 1 leu. Numai că pe-alea trebuia să le bagi cam des (una la vreo 30 de secunde).
După 1990 (prin ’93-’94) pe-alea urbane le-au făcut să funcţioneze cu monede de 20 lei (moneda aceea gălbuie, cu capul lui Ştefan cel Mare pe ea).
Iar pe cele interurbane le-au înlocuit cu Telkor-urile alea mari şi albastre, cu butoane în loc de disc, şi afişare pe ecran cu cristale lichide. Alea funcţionau cu monede de 100 de lei (de-alea nichelate, cu mutra lui Mihai Viteazul). Cu ele puteai să dai telefon oriunde în ţară, şi urban şi interurban.
La început nici nu ştiam să umblu cu ele. Prima dată le-am văzut în staţia de metrou “Izvor”. Mereu treceam pe-acolo. Am trecut de vreo 3-4 ori pe lângă ele, studiindu-le de la distanţă. A cincea oară mi-am luat inima în dinţi, am ridicat receptorul şi-am citit ce scrie pe ecran, să văd ce se-ntâmplă. Când am văzut că nu muşcă şi că îţi cere să selectezi limba, m-am liniştit.
Abia mai târziu, prin ’98-’99 au fost introduse Telkor-urile astea mai mici, de culoare portocalie, care funcţionau numai cu cartelă magnetica Romtelecom, şi pe care le vedem şi azi pe stradă. De ele nu se mai atinge nimeni, că toată lumea are acum telefon mobil.
cumpar telefon public (cu fise)
cumpar telefon public (cu fise)…cindea_sorin@yahoo.com