Avioanele
postat pe 05.01.2009 de igu
Super joc!
Atunci cand ne plictiseam de X si 0 incepeam avioane
Fata de jocul X si 0 , Jocul Avioane putea fi jucat si cu un coleg care nu-ti era coleg de banca
Tot ce trebuia sa faci era sa transmiti unde lovesti (exemplu: D5)
Cand loveai cabina pilotului avionul era mort.
P.S.
Am mancat si hartia pe care am jucat ca sa nu fiu trimis la director. Ca sa dispara dovada.
=))
– via Romi Dumitriu
genial
am pierdut 4 ore
GENIAL
cata imaginatie aveam atunci
ce bine ca am trait si atunci
genial blog
omul cat traieste, invata.
Noi jucam ceva asemanator, dar cu vapoare, nu cu avioane.
Cel mai probabil, imaginatia exista tocmai datorita vietii fara griji de atunci.
Noi jucam avioane in cadrane de 10×10 (100 de casute) nu 8×8 cum e desenat mai sus.
In clasa a XI-a am facut un campionat de avioane in clasa. Ne-a luat cam 3 luni sa il terminam.
:))) , inca mai joc cateodata avioanele…super
capu’ la avioanele noastre era ascutit.
da’ painicile jucatzi?
ce vremuri….:), foarte fain cand jucam “avioane”, de mooolt n-am mai jucat
Inca mai joc avioane cu tata,el m-a invatat,era jocul copilariei lui:))
hi hii!! totdeauna trisam! lasam un avion nedesenat si-l desenam la sfarsit de tot printre ponctele “nimic” (rateurile adversarului)
Hei, voi ati trecut prin perioada in care se desenau imagini cu desene animate pe geam? 🙂 Ce talentata ma credeau parintii.
http://www.bluegecko.ro – aveți varianta online cu care puteți juca cu parteneri reali, pe lângă alte câteva joculețe – șah, go, table etc. Acum e greu să mai convingi pe cineva să joace un joc față în față cu tine 🙂
Amintiri amintiri, un joc interresant. acum lucrez la o scoala in Anglia si ma gandeam sa ii invat pe copii ,pana acum am reusit sa ii invat elasticul.este bine sa continuam jocurile si cu alte generatii si pe alte meleaguri,jocurile frumoase nu se uita niciodata. interesant website-ul.imi aduc aminte cum jocam si noi pe sub banca cu colegii sau chiar acasa cu prietenii sau cu sora mea.incercam sa facem cat mai multe avioane ca sa derutam adversarul.
Cred ca toata lumea inca mai joaca, macar asa putin! Ore plictisitoare de scoala generala = avioane sau “fotbal”.
…sau “biscuitele” zigzaguri pe foaia de matematica.
Şi eu jucam acel “ceva asemănător” de care pomeneşti tu. Noi îi spuneam “Scufundatea” sau “Vapoare”.
Se juca pe un careu de 10 pe 10 pătrăţele şi conţinea:
– un distrugător (nu-i mai ştiu forma),
– un crucişător (o cruce formată din 5 pătrăţele),
– un submarin (4 sau 5 pătrăţele lipite în colţ, pe aceeaşi diagonală continuă),
– un contratorpilor (nu-i mai ştiu forma),
– două bărci de salvare (o barcă însemna două pătrăţele cu o latură comună, fie pe verticală, fie pe orizontală.
Iar ca regulă generală, nu aveai voie să desenezi pe foaie două nave lipite una de alta (nici pe-o latură, nici la colţuri).
Careul de 10 pe 10 pătrăţele se numerota crescător, pe-o latură cu cifre de la 1 la 10, iar pe alta cu litere de la A la J. Trăgeam la sorţi cine începe. Loveam alternativ, când un jucător, când celălalt.
Lovitura trasă o defineai prin coordonatele pătrăţicii respective (longitudine şi latitudine).
Dacă lovitura celuilalt nu te numerea, spuneai “Nu!” sau “Nimic!”.
Dacă lovitura te atingea, spuneai “Lovit!” sau “Atins!”.
După ce-ţi nimerea o navă în întregime (toate părţile componenete), spuneai “Doborât!” sau “Scufundat!” şi-i comunicai adversarului ce tip de navă ţi-a distrus.
Jocul se termina când unul din cei doi avea toate navele doborâte. Prin navă doborâtă se înţelegea ca toate pătrăţele care formează acea navă să fie “ochite” de adversar.
Îl jucam în liceu, prin clasa a noua şi-a zecea, pe la orele de franceză, când aveam deja două note şi ştiam că n-o să mă mai asculte.
Noi nu ne mai permiteam să rupem foi din caiet, că era criză de caiete, mai ales de-alea de “mate”, cu pătrăţele. Jocul ăsta îl jucam la sfârşitul caietelor de mate sau de fizică. O luam de la coadă spre cap cu foile.
Între 1985-1989 ajunsese să se stea la coadă până şi la caiete studenţeşti. Cum apăreau la Librărie, cum era balamuc, se înghesuia lumea ca la carne sau la ouă.
Aşa e, ai dreptate. Tot pe foi cu pătrăţele jucam şi “Biscuitele”, care era o corcitură de “x şi zero” într-un careu desenat în zig-zag, cât vrei tu de mare. Cu cât era mai mare, cu atât era mai interesant.
În pauză unii mai jucau şi “Go”, jocul ăla chinezesc. Atunci, prin ’85, începuse să se răspândească şi pe la noi prin liceu. Barem ăla era considerat “jocul inteligenţei”. Îl jucam cu pixul pe hârtie. Mereu luam bătaie de la ceilalţi.
Ce m-am mai jucat acest joc :))