M-am hotarat sa demisionez
Subsemnatul, va aduc la cunostinta hotararea irevocabila de a demisiona oficial din functia de ADULT pe care o detin acum abuziv.
Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.
Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.
Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma nterseze cat costa asigurarea pe anul viitor.
Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.
Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-ma cu uimire de ce adultii nu fac la fel.
Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla.
Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece
cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.
Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.
Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.
M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.
Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.
Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate , care isi
vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.
Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?
Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Jenica repetentul, atunci cand jucam fotbal in curtea scolii?
Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.
Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetiile echipajului “Sperantei”, navigand cu “Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.
Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!
Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi
petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.
Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.
Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat:
“Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.
Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic – Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane.Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.
Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.
Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate .Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MIC!
http://todenyasound.blogspot.com/2007/11/vlad-stoian-la-radio-total-2.html
Va invit sa ascultati niste muzica.
Respect.
Adevar grait-ai….
Genial! Mi-ai oferit un zambet enorm care o sa ma tina muuuult… 🙂 Ma duc sa ma joc un pic ‘elasticul’ 🙂
“Eu vreau sa cresc MIC” aidoma unui bonsai.De acord cu tine ,Florincr:).
Trist…si am 19 ani…nu vreau sa fiu adult. Trist..dar nu te poti impotrivi…si mai ales cand esti constient ca te schimbi. Fara sa vrei, asisti neputincios.
Frumos Text, Bravo !
“La 20 de ani gindim profund si prost” (Jules Renard).
Dar, la naiba, TOATE SENZATIILE VIETII doar la 20 de ani le ai.
Prima vodca, prima fata sarutata la discoteca, prima femeie…
La 20 de ani este VIATA copii, nu mai faceti pe victimele, nu va mai plingeti, nu doriti sa fiti mari, luati si beti si chefuiti, si mingiiati fete adevarate si mai lasati dracului netul ala.
Calin, un mos anxios de 44 ani.
De ieri seara am inceput sa recitesc Jules Verne. Nu am 6 ani jumatate, am cam 10, insa tot ma joc in fata blocului bunicii si construiesc cazemate, si imi usuc manusile si pantalonii in scara locului. Si nu intru in casa decat sa mananc in fuga pentru ca cineva trebuie sa mestereasca la bulgarii de zapada pt lupta dintre cazemate.
Daca n-o spuneai tu o spuneam eu 🙂 Asa-i, textul e frumos dar daca ai reusi sa-ti aduci aminte si ce nu-ti placea, nu stiu unde s-ar inclina balanta. Oricum ideea e sa ne bucuram de “acum”.
Un alt mos mai putin anxios si care nu stie ca are 43 😀
Gabi, tuzdaiseama ca la acest blog scriu tineri de 20, 25 ani care deja au amintiri? Ce sa mai zicem noi mosnegii care scoborim la trap panta ailalalta a vietii? Funia si sapunul, nu?
“Tineretea este o fluturare de plete intre doua chelii” (cineva)
Ai dom’le ca nu coboram. Dimpotriva acum stim ce ie si ce nu ie si apreciem ce ie :D.
Asea e. Suntem mai greu de pacalit. Mi e mila de minjii astia ca i pacaleste Base in halu asta, mai ales cu “raportul” lui Volodea Tismaneanu.
frumos si adevarat!
Dupa cum ziceau principiile logicii de fier:
Ce e – e. Ce nu e – nu e. Asta e!
Vreti fresca a anilor 80? Luati un Cartarescu din 1985.
http://poezii.t2i.info/mircea-cartarescu/zepeline-peste-piata-bucur-obor/
Multumesc pt. amintirile “comune” . Stau cu fata langa mine si ii tot spun ca mi-e dor sa fiu ca ea, dar pe timpul ala comunist pt. ca azi copiii nu mai au copilaria care am avut-o noi, nu mai sunt la fel de linistiti cu atata informatie de proasta calitate in jur. oricum va multumesc pt. ca am putut pt. o clipa sa ma revad in anii aceia frumosi.
Si eu ma simt ca un membru al unei ‘Mafii’ a oamenilor de treaba, care încearca sa mai recupereze câte ceva din trecutul atât de criticat / minimalizat / ponegrit / ironizat…
Acest “Amintiri din copilarie” in varianta internautica are o aroma aparte. Multi sunt cei care se regasesc in aceste randuri, pentru ca, nu-i asa, este mult mai usor sa te ascunzi sub umbra trecutului decat sa dai piept arsitei viitorului. Nu mai putem retrai acele mele prin prisma fiintei noastre de atunci, dar le putem retrai alaturi de proprii nostri copii. Le putem darui o viata mai buna, mai linistita, fara griji, pentru ca apoi sa ajunga sa regrete la randu-le copilaria lor..si tot asa. La un anumit nivel istoria se repeta. Amintiri frumoase,repetabile, in continuare !
Cine nu cunoaste trecutul este condamnat sa-l repete 🙂 Incercarea Dvs semipsihologica de tip hamburger McDonalds de a postula ca ne refugiem in trecut pentru ca ne este frica de prezent este numai o parere a cuiva care n-a studiat bine problema. Trecutul are aroma lui, si cei care posteaza aici cunosc prezentul poate mai bine decat cei mici (fiind – unii dintre cei care posteaza – si parinti). Cand deschizi un album cu poze vechi n-o faci obligatoriu pentru a te refugia din fata prezentului, uneori omul are nevoie de-o regasire a lui dintr-o alta perioada, tocmai pentru a modela prezentul, nu e ceva greu de inteles, incearca!
Cred ca Gabi are dreptate. Chiar daca n-am prea vazut pe aici persoane care sa-si comenteze / afiseze / dezvaluie problemele zilnice, nu cred ca vizitatorii nu se framânta permanent cum sa gaseasca solutii în lupta cu viata. TOCMAI pentru ca traim într-o lume NOUA atât de framântata si TOCMAI pentru ca viitorul ne va pune la rândul lui o multime de noi probleme, avem nevoie de amintirile trecutului, de altfel de studiul ISTORIEI în general, pentru ca deseori unele probleme se regasesc (chiar daca în forma specifica vremurilor respective) în multe epoci.
Recunosc însa ca (în ceea ce ma priveste), vin aici în primul rând ca sa uit problemele zilnice.
Pe mine m-ai facut sa pling! Am implinit 40 de ani in septembrie si nu pot sa-mi revin !Cred c-o iau razna!
Textul e scris cu talent si mi-a placut foarte mult.
Dar ma dezamageste profund partea cu biserica si cu homosexualii. Ghicesc aici niste conceptii care ma socheaza din partea unei persoane sensibile si inteligente.
Oricum, cu aceasta exceptie, consider ca textul este f reusit.
bravo domnule…
ohoooooooooooooooo maestre…. ohooooooooooooooooooooooooooooooo… insasi Iisus a spus: “lasati copiii sa vina la Mine caci a lor este Imparatia Cerurilor…” ohooooo ce adevar graiesti in comentariul tau 🙂
bravo,mi-am amintit ptr. o clipa de copilarie….
genial!mi-am dat demisia!