“Trenul galben fara cai,
Nu-i nici birja, nici tramvai…”
Ma furnica pe sira spinarii; prima parte a filmului este chiar reportajul filmat difuzat la Telejurnalul din seara inaugurarii – 19.11.1979, iar restul este un montaj din diverse filme pe cantecul Angelei Similea. Exista chiar un film artistic despre constructia metroului “Cale libera”, http://www.imdb.com/title/tt0261594/
Ma uitam intr-o zi peste niste poze cu noile stattii ale metroului din Bangkok si parca erau statiile noastre la inceput, luminoase, curate, primitoare. Accesele erau discrete (fara copertinele dizgratioase de mai tarziu), localizate clar prin numele statiei scris cu rosu pe firma luminoasa, din care razbatea o lumina calda acompaniata de nelipsitul miros de metrou. Mai erau automatele de acces din inox si tabla portocalie, cele lungi in care bagai moneda, se aprindea sageata verde si treceai – erau pe baza de senzor optic, daca nu bagai moneda se declansa o sonerie, dupa deschiderea tronsonului catre Republica au fost inlocuite cu turnicheti.
Prima linie se termina la Timpuri Noi, statia galbena. Statiile se deosebeau dupa culori: Semanatoarea era caramizie, Grozavesti verde, Erolior verzulie, Izvor alba, Piata Unirii roscata. Era timpul cand copii invatau alfabetul incepand cu litera M, de pe gardurile vargate alb-rosu, cand se intreceau care stie mai bine statiile si pe ce parte opreste. Multi mergeau de la un cap la altul din curiozitate, contempland mareata creatie ce se desavarsise pe sub casele lor.
Am mers pe toate liniile, nu putea sa-mi scape nimic, trebuia sa vad totul: statii tunele, liniile secundare care se deschideau catre destinatii necunoscute, spatii misterioase… In 26 februarie 1986 am prins deschiderea tronsonului spre IMGB si nu intelgeam de ce nu putem lua metroul – era inaugurarea oficiala, deschiderea pentru public fiind peste cateva zile – sute de bucuresteni erau stransi de-o parte si de alta a bulevarfului 1848, iar cand s-a apropaiat coloana oficiala, toti s-au repezit buluc ca sa vada mai bine.
“Stimati calatori, atentie se inchid usile…”, “Va rugam nu depasiti banda galbena!” La inceput purtau uniforma ca la CFR, cu chipiu, cu toate cele, erau chiar si impiegati exteriori, care dadeau drumul trenului, exact ca la gara. Metroul alta data curat (in cartea sa de calatorii, Viorel Salagean, dupa o calatorie la New York, tanjea dupa metroul nostru curat si sigur) incepe sa semene cu verii lui mai inaintati in varsta, aka metroul nweyorkez, cu pereti si vagoane mazgalite, cum numai in fotografiile si filmele despre America vezi.
Desi tanar, metroul are in spate o istorie zbuciumata, cu zile si nopti eroice, cu bune si cu rele (accidentul din 11 mai 1986 cand s-a spart colectorul la Piata Unirii, inundand trei statii)
Aspectul intrarii este dat si de faptul ca ziua inaugurarii a fost umeda, cu precipitatii. Filmul se gaseste pe tvrmedia iar aspectul general se datoreaza si peliculei -luminozitate, culori si nu in ultimul rand calitatea – daca este originalul etalonat dupa camera sau vreo copie.
Nu mi-a scapat nici o “dare in folosinta”, eram curios sa vad ce, cum, de ce, mai fascinant era peisajul tehnic din tunel – spatii tehnice, linii secundare.
Ce legatura are cu metroul?
Statia Titan aparea prin toate manualele si filmele documentare deoarece era mai speciala, nu mai exista nici una ca ea pe linia metroului; la constructia ei a fost necesara inghetarea solului pentru a se putea lucra – singura statie care nu avea stalpi.
Aha.
Si capitalismul post-89 a construit ceva de interes public in 18 ani si sub supervizarea a 9 guverne: 100 km de autostrada :(.
“Trenul galben fara cai,
Nu-i nici birja, nici tramvai…”
Ma furnica pe sira spinarii; prima parte a filmului este chiar reportajul filmat difuzat la Telejurnalul din seara inaugurarii – 19.11.1979, iar restul este un montaj din diverse filme pe cantecul Angelei Similea. Exista chiar un film artistic despre constructia metroului “Cale libera”, http://www.imdb.com/title/tt0261594/
Ma uitam intr-o zi peste niste poze cu noile stattii ale metroului din Bangkok si parca erau statiile noastre la inceput, luminoase, curate, primitoare. Accesele erau discrete (fara copertinele dizgratioase de mai tarziu), localizate clar prin numele statiei scris cu rosu pe firma luminoasa, din care razbatea o lumina calda acompaniata de nelipsitul miros de metrou. Mai erau automatele de acces din inox si tabla portocalie, cele lungi in care bagai moneda, se aprindea sageata verde si treceai – erau pe baza de senzor optic, daca nu bagai moneda se declansa o sonerie, dupa deschiderea tronsonului catre Republica au fost inlocuite cu turnicheti.
Prima linie se termina la Timpuri Noi, statia galbena. Statiile se deosebeau dupa culori: Semanatoarea era caramizie, Grozavesti verde, Erolior verzulie, Izvor alba, Piata Unirii roscata. Era timpul cand copii invatau alfabetul incepand cu litera M, de pe gardurile vargate alb-rosu, cand se intreceau care stie mai bine statiile si pe ce parte opreste. Multi mergeau de la un cap la altul din curiozitate, contempland mareata creatie ce se desavarsise pe sub casele lor.
Am mers pe toate liniile, nu putea sa-mi scape nimic, trebuia sa vad totul: statii tunele, liniile secundare care se deschideau catre destinatii necunoscute, spatii misterioase… In 26 februarie 1986 am prins deschiderea tronsonului spre IMGB si nu intelgeam de ce nu putem lua metroul – era inaugurarea oficiala, deschiderea pentru public fiind peste cateva zile – sute de bucuresteni erau stransi de-o parte si de alta a bulevarfului 1848, iar cand s-a apropaiat coloana oficiala, toti s-au repezit buluc ca sa vada mai bine.
“Stimati calatori, atentie se inchid usile…”, “Va rugam nu depasiti banda galbena!” La inceput purtau uniforma ca la CFR, cu chipiu, cu toate cele, erau chiar si impiegati exteriori, care dadeau drumul trenului, exact ca la gara. Metroul alta data curat (in cartea sa de calatorii, Viorel Salagean, dupa o calatorie la New York, tanjea dupa metroul nostru curat si sigur) incepe sa semene cu verii lui mai inaintati in varsta, aka metroul nweyorkez, cu pereti si vagoane mazgalite, cum numai in fotografiile si filmele despre America vezi.
Desi tanar, metroul are in spate o istorie zbuciumata, cu zile si nopti eroice, cu bune si cu rele (accidentul din 11 mai 1986 cand s-a spart colectorul la Piata Unirii, inundand trei statii)
Omg! ce vechi si scarry arata totul..crazy shit 🙂 tare ca ai facut rost de asa ceva 🙂
Aspectul intrarii este dat si de faptul ca ziua inaugurarii a fost umeda, cu precipitatii. Filmul se gaseste pe tvrmedia iar aspectul general se datoreaza si peliculei -luminozitate, culori si nu in ultimul rand calitatea – daca este originalul etalonat dupa camera sau vreo copie.
Nu mi-a scapat nici o “dare in folosinta”, eram curios sa vad ce, cum, de ce, mai fascinant era peisajul tehnic din tunel – spatii tehnice, linii secundare.
Un foarte interesant studiu ce dezbate chestiunea spinoasa “citi oameni au beneficiat de fapt de comunism?”.
http://www.pruteanu.ro/CroniciLiterare/281-boia.htm
Ce legatura are cu metroul?
Statia Titan aparea prin toate manualele si filmele documentare deoarece era mai speciala, nu mai exista nici una ca ea pe linia metroului; la constructia ei a fost necesara inghetarea solului pentru a se putea lucra – singura statie care nu avea stalpi.
…si 4,75 km de metrou,inceput si acela tot inainte de ’89….