LaTrecut

…vara cind mergeam cu tata in parcul Herastrau.
Deja de seara inainte sa mergem, puneam mingea de fotbal de piele in plasa sa nu o uit cumva, impreuna cu niste neapolitane ca sa avem si proviant cu noi.

Cind Tata isi lua liber eu eram cel mai fericit copil pt.ca avind vacanta mare nu puteam in fiecare zi sa merg in spatele blocului in curte sau la colinda in Piata Amzei sau cu bicicleta ( PEGAS ) pina la Parcul Aviatorilor si inapoi ( …citeodata mergeam si la corcoduse ) , asa ca mergeam cu Tati la plimbare. Mama era la servici ca era in mijlocul saptaminii, cu ea mergeam Duminica la plimbare si ne imbracam frumos.

Ne sculam destul de devreme ca sa nu fie asa de cald cind plecam pe drum,
imi puneam pantalonii scurti, baschetii si un maieu , coboram mindru cu Tata de mina, asteptam troleibuzul 82 sau 86, ( nu mai stiu precis ), pe Magheru, care ne ducea la Herastrau la intrarea din spate , acolo unde erau terenurile de tenis.

Pe la ora unsprezece dimineata , Bucurestiul era deja ca un cuptor, pe la orele paisprezece incepea asfaltul sa se topeasca , rotile masinilor faceau un zgomot ca pe ploaie, asa cald era.
Nimeni nu se lasa coplesit , era forfota mare dar ordinata, toti aveau cite un tel pe care il urmareau cu harnicie si graba inceata.
Sunetul vocilor imprastiate parea ca se scufunda in zumzaiala motoarelor fierbinti.
Ciripitul rindunicilor era ca o racoritoare pentru urechile noastre obosite de cite un claxon nervos. Nenumaratii pasi grabiti din aglomeratia rurala, dadeau tactul fara sfirsit, pe trotoarele late pline de viata .
Ascultam galagia sinfonica a capitalei …
Totul imi parea cunoscut si in acelasi timp strain. Odoarea franzelelor calde din duba de piine care statea la semafor, se imbiba cu parfumul teilor infloriti.
Mirosul cauciucurilor calde se mixa cu mirosul garoafelor tigancii de la colt,
iar camionul cisterna care stropea strazile , stergea parca si pacatele de zi cu zi.

Deja intrat in troleu, incepea aventura : pentru mine era asa ca parca faceam un voiaj de cel putin sase luni in ocolul lumii pentru a descoperi noi continente, cu toate ca fusesem deja de nenumarate ori cu el la plimbare.
De obicei ne asezam in spate, ca noi mergeam mult si ne uitam cine urca si coboara.

Dupa o jomatate de ora buna ajungeam la capatul liniei unde coboram, treceam strada, tot de mina cu Tata, dupa care ne aflam in fata portii mari de intrare pentru masini – Tata il cunostea pe Nea Gica care ne „dadea voie” sa intram pe acolo.
Odata intrati eram liber sa fac ce vreau : goneam paunii, bateam mingea, zburdam de colo in colo, ma jucam, eram in elementul meu. Citeodata mergea si Roata Uriasa dar eu vroiam sa ma dau si cu masinutele. Tata facea orice pentru mine.
Era de nemaipomenit ca eram numai noi doi, eram aproape singuri in tot parcul Herastrau , paunii si nea Gica.
Aerul proaspat si curat , il respiram cu usurinta mea nevinovata de a fi, a unui copil fara grija zilei de miine sau tristetea unui trecut tare, indepartat.
Eram numai noi doi.
Acum, mi-e dor de o plimbare, cu Tata, prin Bucurestiul lui.

Altele, Jocuri afara, Locuri