LaTrecut

lipiciul asta avea un gust dulce, imi venea sa-l mananc
si cred ca nici nu as fi patit nimic
iar de lipit… lipea temporar :))

si parca i se zice pelicanol – nu? 🙂 si avea un pelican desenat pe el.

Ce tare, nu mi-as fi inchipuit ca inca se mai produce.

nici acum nu lipeste mai bine… de gust, nu stiu, nu vreau sa risc… in schimb are un miros gen aurolac… daca uiti cutia deschisa mai mult timp, te paleste o fericire subita si inexplicabila de nu se poate…. 😀

“Pelicanol” ii zicea. Si mie tot mirosul dulce mi-a ramas in minte. Si lopatica aia cu care-l intindeam 😛

Pelicanol era lipiciul ‘original’ nemtzesc, facut de cei care faceau si stilourile si cerneala Pelikan. Produsul romanesc pasta de lipit se numea Lipinol.

Bineinteles, si eu eram fascinat de lopatzica pentru lipici. Unele aveau ca un soi de maner, precum cea din poza; altele erau lopatzele pur si simplu.

Lipiciul……si eu am mancat lipiciul acela care mirosea puternic,si era chiar dulceag!!!!
Dar CRETA!!??,creta nu ati mancat????
Eu mancam creta,mai ales cind “amicii/le”iti spuneau,ca,mancind creta iti urca febra,si deci,te duceai la cabinetul medical ,si,sora de acolo,iti dadea scutire pe ziua in curs!!!!
Ce-as mai manca sia cum creta,dar din pacate sora ,de la acel cabinet medical scolar…..s-a pensionat!!!!!

Eu ca om de 43 ani retin ca Pelicanolul era un adeziv in tub metalic.

Nu, ala era Lipinol.

DEXONLINE.RO:
. PELICAN’OL s.n. Pastă albă fabricată pe bază de dextrină si de glucoză, care serveste pentru lipitul hârtiei si al cartonului. – Pelican + suf. -ol.
Sursă : DEX’98 (29293) – valeriu

Tin si eu minte lipiciul asta….avea bunica si îl mai foloseam pentru lucru manual…si mereu mă plângeam ca nu lipeşte bine. Cat despre gust..nu cred să-l fi încercat vreodată, dar imi aduc aminte ca nu mirosea tocmai bine.

Si vad ca cineva a scris despre mâncatul cretei…sportul asta nu s-a prea practicat la noi in şcoala, dar un coleg a încercat o data, ca să scape de un test, si nu a avut nimic!

facea parte din trusa de lucru manual in clasa a doua. taiam din hartie colorata diverse forme si le asamblam pe o foaie a unui caiet cu acest lipici. Tin minte ca toti eram manjiti cu el,deoarece lopatica scurta nu permitea accesul in fundul borcanasului fara sa atingi cu degetele marginile. Si atunci cand presai forma de hartie, lipiciul iesea pe margini si zona manjita de pe foaia suport se murdarea una-doua.

aaa…chiar am avut un coleg care manca lipiciul asta cu paine! Stiu ca faceam noi mishto de el…si-i spuneam ca o sa i se lipeasca matzele …oricum, nu ma asteptam sa mai erxiste in comert asa ceva.

🙂 Si eu mancam lipici pe banda rulanta (pasta alba de lipit, nu lipinolul). Mi se parea ca avea un gust foarte bun.
Prin clasa a 10-a am aflat si ce anume ii dadea gustul respectiv (si mirosul). Urma sa inceapa ora de chimie si aveam niste cristale puse pe banca intr-o sticla de ceas. Cand le-am mirosit mi s-a parut ca au un miros foarte cunoscut si am exclamat: “E lipici uscat”. Bineinteles ca am gustat, insa gustul nu era chiar acelasi 🙂 Era de-a dreptul caustic. Cand a inceput ora am aflat ca era fenol. Se pare ca se adauga in lipici cu rolul de conservant.

Si un lucru e clar – daca as vedea lipici l-as gusta din nou 😀

RSLITE…..ma amuza sinceritatea ta,sint cu zimbetul pe buze.
Nu stiam ce continea,dar mirosul ma indemna sa-i incerc gustul,nu pot s aspun ca era bun,ca un gem de capsuni,dar nu era scarbos.
Da,si eu as vrea sa mai maninc din acel lipici,dar……cu virsta de atunci!!!!

hehehe, si eu imi amintesc lipiciul ala, si imi mai amintesc ca nu lipea deloc, dar ca imi placea cosistenta lui, mai ales cand se intarea si il foloseam pe post de plastilina…a, si mirosea bine intradevar

Ba lipea dar avea “cifru”. Trebuia sa fie inca destul de umed in primul rand. Daca se usca mai punei putina apa. Cand obtineai consistenta dorita intindeai o pelicula foarte subtire si musai trebuia sa astepti macar 1/2h altfel nu mergea 😀

eu cand eram mica am mancat lipici d-asta :|era dulce si bun:| si cand se usca avea aspect de secretii uscate.dar era dulce?era………….

Mai tineti minte ca prin `87 -`90 piata era full de lucruri care se numeau “Albatros”? Nu stiu care era treaba dar exista si lipici. Intr-adevar, lipiciul era ok la gust si nici grozav de daunator nu cred ca era. Dextrinele nu sunt rele deloc si glucoza e chiar aliment. Un chimist (alimentar) ne poate lamuri mai bine. Fenolul chiar nu e bun ca aliment. mai stiti ca in revistele pentru copii erau fel de fel de forme pe care le taiai, le indoiai si le lipeai si confectionai tot felul de jucarii frumoase? Imi amintesc de niste casute taranesti pe care le-am gasit in niste reviste “Soimii Patriei”, parca le spunea.

Eram clasa a 2-a si imi cumparase mama ca sa am pentru la o materie numita “lucru manual” 🙂 si cand eram io in clasa a 2-a era abia 1994. Deci daca a rezistat dupa revolutie, sigur exista si azi. Marfa.

Mie-mi placea mirosu 🙂

mmm…ce as mai manca niste lipici din ala

stiu ca lipiciul nu lipea excelent…dar e facut de tatal meu…inca se mai fabrica cu chiu cu vai…si acuarelele colibri (cele de la fondul plastic) inca se fabrica cu aceeasi reteta de atunci…lipiciul e asa bun pentru ca contine glucoza si amidon…aceleasi ingrediente ale caramelelor:)

Bunica trebuia sa ma bata ca sa ma duca la gradinita. Nu-mi placea pt. ca educatoarea era o scorpie iar preferata ei se aseza in mijlocul clasei si manca bomboane de ciocolata din Germania. Tin minte ca faceam cosulete din hartie (asa o chema si pe educatoare) pe care sa le agatam in brad si lipiciul meu de acasa era mai mereu uscat.

am niste prieteni care au gustat din borcanelul cu pasta de lipit.

vai mai am si acum chestiile facute la gradinita cu lipiciul asta 😀 stiu ca ne puneau lipici intr-o farfurioara mica de metal si fiecare primea cate o lopatica…doamne ce imi placea sa am lipici pe degete :))

:)))))
Apropo de eating weird stuffs.eu personal adoram iarna sa rup tzutzurii care se faceau pe sub masini , la acoperisul garajelor sau orice alt loc si sa le gust (de fapt le gustam pana numai ramanea nimic )era un deliciu ce sa zic unele din ele chiar aveau o culoare mai deosebita , chiar gust de benzina , motoina=)))
O da lipiciul , radierele din capatul creionelor si ele aveau un gust special ce sa zic, dar ca tzurtzurii nu erau. Nimic nu se compara ca dupa cateva ore de alergatura prin zapada sa te racoresti cu tzurtzur din acela .
Ah si sa nu uit de manusile de lana care se umpleau de ghemotoace de zapada si care deveneau super incomode , si pantalonii de lana la fel , cantareau cu cel putin 20 de kile ami mult =)))

deci nu imi vine sa cred! pana acum am crezut ca eram singura care la gradinita gusta pe ascuns minuatia de lipici :)). il tin minte de la gradinita pt ca ne puneau sa facem colaje cu hartie colorata sau bucati de materiale. eu una recunosc ca am gustat si plastilina tot la o ora de asta de lucru manual :))…si dupa cum vad eu n-am patit nimic.

sunt curioasa daca are acelasi gust 😛 obisnuiam sa-l mananc cand eram la gradinita. Ulterior am descoperit ca am mostenit acest obicei de la mama.

io am planuit in drum spre casa de la scoala, cu tramvaiu 21, pretz de 4 statzii, cum ajung acasa si ma infig cu lopatica in lipici. si ce bun a fost.

Incredibil, am citit si eu pe diagonala posturile si m-am ingrozit l ainceput cand am citit primele comment-uri in care nimeni nu gustase pelicanolul, mai pe la coada v-ati dat pe brazda pionieri :))
Tin minte mirosul ala de cum deschideai borcanul de pelicanol si cele mai multe amintiri sunt iernatice: pelicanol pe plicurile linse care nu se lipeau, ce trebuiau trimise la mari departari de sarbatorile de mos gerila cu urari calde si toate cele; pelicanol la gradinita cand impodobeam clasa cu ‘carnati’ din hartie colorata sau putinul staniol pastrat tot anul de la ciocolata, pe post de beteala; pelicanol pentru aceiasi ‘carnati’ pe post de beteala de acasa; pelicanol pentru asamblarea ‘stelei sus rasare’ sau pentru reconditionarea sorcovei…mai aiurea cand se intarea si tot il foloseai cu bumbii sfaramitati, cred ca lucrurile se lipeau doar datorita fortei cu care vroiai sa se intample asta :))
Ce n-as da sa mai simt timpul din preajma lui Mos Gerila ca atunci! 🙂

eu chiar mancam constant lipici Pescarusul :)) era excelent