Nils Holgersson & Les Misérables
postat pe 23.12.2006 de green
Aveam vreo 5 ani şi stăteam la bunicii mei la ţară.. şi unica distracţie iarna, era să mă uit la ora 18.00 la “Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia” pe Tvr1.
După ceva timp au început să difuzeze şi “Les Misérables”..
Desenele ăstea animate mi-au rămas întipărite în minte şi în suflet.
M-am uitat cu multa fidelitate la Nils Holgersson, mai ales pentru ca citisem si cartea (una f groasa). Desenele au fost foarte aproape de carte, nu cum se intampla in alte cazuri, unde se schimba aproape complet actiunea sau chiar finalul.
Cine imi da si mie desene cu niels holgersson dau la schimb Blackstar,Piratii Apei Negre,Lolek & Bolek,Nu Zaiet Pagadi,Transformers,Captain Planet,Spiderman ,Batman
1993 seara la 19:00. Ţin minte ca şi acum cu ce plăcere mă uitam la Nils Holgerson. Înainte de acesta, fusese Vrăjitorul din Oz.
Mizerabilii era seara(dar parcă la altă oră) spre sfârşitul lui ’94-începutul lui ’95. După ce s-a terminat, a fost difuzat “Legenda lui Zorro”, apoi nu mai ştiu ce desen a fost, după care a urmat “Cartea Junglei”, “Apărătorii pământului(Defenders of the Earth)”şi “Grand prix”. Acestea au fost desenele anului ’95 de pe Tvr 1 seara, lecturite de Mihai Cabel, cu excepţia “Mizerabililor”(lecturit de Mirela & Mircea-Dan Duţă). Legenda lui Zorro, era lecturită de Cabel, dar la un moment dat se auzea o tipă, dar nu-i ştiu numele. Cam la fel a fost şi la “Niels Holgerson”.
da, “Niels Holgersson” forever lol.. si “Perinne” si legendara Sandy Belle. in copilarie, toata lumea imi recomanda povesti nemuritoare (minunata colectie biblioteca pt toti, viabila si azi ;))), 1001 de nopti, jules verne, e.a.poe..
da’ io m-am limitat la Pilipca feciorasul, Hansel si Gretel, Singur pe lume si Heidi, fetita muntilor.. a, si sa nu uit “Mihaela” la teatru radiofonic. “noapte buna, copii!..”
ma rog, Mihaela la radio pur si simplu.. 😀
da’ ce era creatura aia a lui Ni(e)ls? harciog, bursuc?..
cartitza, poate?
era harciog
Caut desene mai vechii ca sa-mi reamintesc de copilarie dar si pentru a le impartasii la altii care sunt la varsta acea.Daca stiiti cum pot descarca Strumfii si ceva despre desenele astea, cum ii zice sa.Trimiteti un raspuns sau un mail.
Salut!
Am dat si eu din greseala peste acest site. Tare as dori sami spuneti daca imi poate da careva NIlsHolgerson. Mi-au placut la nebunie desenele alea.
Multumiri
Asi dori sa fac rost de desenele Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia in format video si nu stiu de unde. Mi-a placut foarte mult si asi mai dori sa le revad cu drag. Anuntati-ma si pe mine cine are desenele sau trimiteti-mi un mail.
Era pe tvr1 un desen de mult cu un baietel parca avea un ceas si oprea timpu mergea in alte lumi din cate imi aduc eu aminte daca stiti cum se numeste va rog frumos sa spuneti plsssssssssss
Niels Holgersson apare si acum pe Minimax. Tot acum mai apar si fratii Lolek si Bolek. Va amintiti ce penibil de infantile erau desenele alea? Dar alea cu Mihaela, ale lui Nell Cobar parca?
penibile??? poate ca or fi fost, insa nu SCABROASE, precum cow&chickenm sau ed edd &eddie de pe cartoon…
“in nemernicia lor” aveau o samanta de educativ….. totusi.
cine ma poate ajuta in a gasi film Nils Hotgersson, i-as fi recunoascator. Chiar si cu bani, oricat ar costa….id: andrew_djmix
Scuze….Nils Holgersson….astept
vreau sa stiu si eu daca are cineva “les miserables” desenele si “Nils Hotgersson” sunt dispus sa platesc va rog mail la floppy@vaslui.net si/sau numele originale si anu de aparitie a desenelor, multumesc anticipat
asi vrea sa mai vad si eu inca o data serialele (Les Miserables).si vasi ruga daca se poate sa mi.l dati si mie.
vreau si eu mizerabilii…caut d mult timp, dar se pare k nu nimeni nu detine aceste desene…fratilor, unde au disparut? cineva trebuie sa l aiba…va rog, dak faceti rost, trim si mie
Exista pe undeva epidoade din “Fables ot the green forest”, eng/jap ??
genericele ddfe inceput si sfarsit in varianbta originala http://www.youtube.com/watch?v=fr5Lu3eQGMc&mode=related&search=
spectacol live 2007 cu reinterpretarea main japanese theme from “Fables..”
La noi nu a fost: tom sawyer nippon http://www.youtube.com/watch?v=E60JSzH2u70&mode=related&search=
asta: http://www.youtube.com/watch?v=iSOfDCbz_4w&mode=related&search=
Loopen .. pe Italia 1 mai stie cineva ?
as vrea si eu sa revad desenele animate les Miserables….dak le are cineva, il rog sa ma anunte…id meu este sweety_alex33….ms
kaiaka, desenele cu baietelul cred ca sunt sandy bell sau cartea cartilor…cred
cred ca Nils Holgersson a fost poate singurul desen fara animale partial imbracate ,intr-o perioada in care mai toate personajele erau accesorizate.
Pentru toti iubitorii lui Sandybelle, a Clémentinei, a inspectorului Gil si a Serifilor Stelari lansez “in aer” aceste link-uri la care puteti gasi aceste seriale, incarcate in urma cu cateva ore si rezistente in reteaua Transfer.Ro vreme de 10 zile (NU MAI MULT!), si anume:
a) http://s4.transfer.ro/storage/3dfe9e32a8.zip
Sandy Jonquille – 01 – Courage, Sandy!.mkv, Sandy Jonquille – 02 – Le Jardin de l’Espoir.mkv, Sandy Jonquille – 02 – Les Jonquilles du Jardin Secret.mkv, Sandy Jonquille – 04 – Le Prince du Jardin Mysteriux.mkv, Sandy Jonquille – 05 – La Revelation.mkv
b) http://s3.transfer.ro/storage/bdea6dfdc6.zip
Sandy Jonquille – 06 – Une Jolie Toile de Fond.mkv, Sandy Jonquille – 07 – Une Vocation de Peintre.mkv, Sandy Jonquille – 08 – Quel Incroyable Anniversaire!.mkv, Sandy Jonquille – 09 – Tragique Disparition.mkv, Sandy Jonquille – 10 – La Disparition de Mark.mkv
c) http://s4.transfer.ro/storage/f0b46d6280.zip
Sandy Jonquille – 11 – Les Fleurs d\’Automne.mkv, Sandy Jonquille – 12 – Sandy Sauve la Vie d’Edward.mkv, Sandy Jonquille – 13 – Quel Triste Noël.mkv, Sandy Jonquille – 14 – Un Choix Difficile.mkv, Sandy Jonquille – 15 – Premiere Nuit A Londre.mkv
d) http://s3.transfer.ro/storage/74d630b904.zip
Sandy Jonquille – 16 – Larmes de Colere.mkv, Sandy Jonquille – 17 – Confidences Ameres.mkv, SandyJonquille – 18 – On A Volé Un Portrait.mkv, Sandy Jonquille – 19 – Le Mystère du Vol des Articles.mkv, Sandy Jonquille – 20 – Le Naufrage.mkv
e) http://s4.transfer.ro/storage/b4ccb5d6a4.zip
Sandy Jonquille – 21 – Voyage Dans le Passé.mkv, Sandy Jonquille – 23 – A la Une des Jurnaux.mkv, Sandy Jonquille – 24 – Les Filles Quittent La Maison.mkv, Sandy Jonquille – 25 – Journaliste – Reporter.mkv, Sandy Jonquille – 26 – Un Regrettable Incident.mkv, Sandy Jonquille – 27 – Sandy Est En Prison.mkv
f) http://s4.transfer.ro/storage/21c29b0b89.zip
Sandy Jonquille – 28 – Double Identité.mkv, Sandy Jonquille – 29 – Le Kidnapping.mkv, Sandy Jonquille – 30 – Julia.mkv, Sandy Jonquille – 31 – Romance A Paris.mkv, Sandy Jonquille – 32 – Les Égouts de Paris.mkv
g) http://s4.transfer.ro/storage/f80d21c309.zip
Fish Police – 01 – The Shell Game.avi, Clémentine – 01 – Le sinistre Mollache.avi
h) http://s4.transfer.ro/storage/cb6b5d1a2c.zip
Saber Rider and The Star Sheriffs – 01 – The Star Sheriffs Roundup.avi, Saber Rider and The Star Sheriffs – 02 – Iguana Get to Know You.avi, Saber Rider and The Star Sheriffs – 14 – Little Hombre.avi, Saber Rider and The Star Sheriffs – 21 – The Greatest Show on The New Frontier.avi
i) http://s4.transfer.ro/storage/7667bcc693.zip
Saber Rider and The Star Sheriffs – XX – Cavalry Command.avi, Saber Rider and The Star Sheriffs – XX – Jessee’s Revenge.avi
*****
Acum, pentru edificare aveti:
1.) http://www.imineo.com/jeunesse/dessins-animes/clementine/clementine-sinistre-mollache-video-2159.htm
2.) http://www.toonopedia.com/fishpoli.htm
3.) http://maxtoons.com/Sandybelle.htm
4.) http://www.wep.com/SaberRider.htm
SI…
5.) http://www.bcdb.com
* Eu folosesc Netscape 9.0 si nu-mi mai arata paginile de-aici, dar la voi ar trebui sa functioneze daca folositi Mozilla sau chiar I.E. 6… 7(!) 😛
Mai departe, as avea si eu nevoie de cate ceva…
a) “Bleu, l’Enfant de la Terre” (fara ep. 1 – il am pe acela -), b) “Omer et Dan, le Fils de l’Etoils” (idem (a)), c) “Sandybelle” sau “Sandy Jonquille” sau… “Sandy Belle” (ep. 23 & 32 – 46) :P, d) “Marianne 1ere”, e) Perrine, f) (The) “Four Daughters” (of Dr. March) sau “Una per tutte, tutte per una”, g) “The Raccoons” (pt. selectarea episoadelor, mai bine “vorbim” in privat), h) “Fish Police” (fara ep. 1, “The Shell Game – il am si pe acela 😛 -), i) “Saber Rider and the Star Sheriffs” (fara ep. deja “impachetate” in .zip prin Transfer.Ro aici, desigur), j) “Les Aventuriers d’espace” (odata il avui in poloneza – nu-mi mai trebuie o astfel de “experienta”, fara suparare pt eventualii etnici polonezi din comunitatea aceasta – :P), k) “The Mask of Zorro”, l) “Denver, the Last Dinosaur”, m) “Dinosaucers”, n) “Lydie et la Fleur Aux 7 Couleurs”, o) “Biker Mice from Mars”, p) “Galaxy Trio”, q) “Candy, Candy”, r) “The Classic Teenage Mutant Ninja Turtles”, s) “The Biskitts”.
* Ca nota, dublajul la serialele englezesti (ma rog, americane :P) l-as aprecia sa fie in engleza, pe cand la cele frantuzesti, le-as aprecia sa fie in franceza (eventual si subtitrate in romana sau engleza – stau cam rau cu franceza, parol! 😛 -), iar la cele japoneze, sa fie ori in franceza, ori in italiana, asa cum e cazul “Fiicelor dr.-ului March” (“Una per tutte, tutte per una”), lui “Perrine”, dar si al lui “Candy, Candy”. De ce? Asa le-am “apucat” la Italia 1. 😀
Senchiu! 😛
stie cineva cum se numea melodia de la inceputul desenului mizerabilii va roooooooooooog 🙁 🙁 🙁
Salut la toata lumea. am eu toate episoadele cu nils holgerson cel putin asa cred. Sunt 52. si sunt in franceza. cei care le doresc sa ma contacteze pe id de yahoo cata_pop2000
daca aveti si alte desene difuzate de tvr in perioada 90-95 v-as fi recunoscator
Intr-adevar,cu cata nerabdare asteptam pe tvr sa inceapa desenelecu Nils…
Eu am o intrebare…aveti idee cum se numea prezentatorul de la tvr care ‘dubla’ desenele animate ? Ani buni a activat,de dupa Revolutie…stiu ca incercam sa-l imit de fiecare data…tare mi-as dori sa gasesc ceva informatii despre el…eventual un fisier audio/video cu vocea lui…Multumesc !
Cel care a dublat cele mai multe desene animate la TVR a fost Mihai Cabel. Acesta era de profesie jurnalist(înainte de Revoluție, lucra la Radio).
http://uk.youtube.com/watch?v=2wCH-PaZnjM
Pe link-ul respectiv se aude de la minutul 1 pret de 10 secunde vocea lui Cabel.
Un alt dubber bun de desene animate a fost Mircea-Dan Duța, însă acesta de cele mai multe ori în echipă cu diverse persoane.
penttru Gattca am un mesaj …adik o rugaminte…doresc si eu seria Sandy Belle….rog muuult!!
nu-mi mai aduc aminte exact daca am vazut si eu desenele..dar am citit cartea…si mi-a placut mult
salut, caut si eu desenele les miserables astea din filmulet http://www.youtube.com/watch?v=ksFuCamI4OI .le caut de juma de an …pls
vreau si eu mizerabilii va rog muuuult!!!!! sau macar melodia din generic….nils gasiti si pe youtube….la fel si cartea cartilor….ambele variante….si sandy bell….si captain planet….si sailor moon 😀 dar mizerabilii nu gasesc pe nicaieri :(((((
http://www.youtube.com/watch?v=1Y-ZAvnbeCg m-ai tine cineva minte?
Ah! ce desene.. 8->. Dar alea cu Franklin. Ce desene frumoase mai erau…
Dar alea.. erau niste desene cu niste oameni galbeni si era o femeie cu un par permanent in sus.. stie cineva cum se chemau ? Era ceva cu “Familia…..”
Buna! Din cate imi amimtesc se numea “Cartea Cartilor”.
daca cineva are toate episoadele cu nils holgerson as dori sale cumpar.
trimite-mi mail la adresa delfiniumc@yahoo.com
@Nicoleta
tu te referi la familia simpson? astea se mai produc si in ziua de azi si reprezinta cel mai longeviv serial din istorie 🙂 si cel mai tare 🙂
chiar nu stie nimeni nimic despre desenele animate Mizerabilii???
mi-au placut asa de mult, as vrea sa le revad
imi este dor de copilarie, voua nu???
Cine vrea Nils Holgersson varianta completa , (52 episoade) imi pot scrie la zoooooooooli@yahoo.com . Sunt fara subtitrare.
@zoltan
sunt in limba germana …uitasem sa precizez
🙂 desenele astea m-au indemnat sa citesc “Mizerabilii”… ce nostalgie…cozette, jean valjean,gavroche… cartea aia cu nils insa n-am citit=o, dupa cateva pagini si dupa ce am rasfoit-o putin am realizat ca n-am rabdare sa citesc asa ceva, era o carte de kko. insa desenele erau super.
Cea mai frumoasa desene mizerabilii,am plans la aceasta desene,super,mi-as dori tare mult sa mai revad daca s-ar putea.
Vreau si eu les miserables toate episoadele, platesc daca este nevoie sau schimb cu ce vreti voi si am 😀 va rog sa ma contactati la floppy22@yahoo.com
off dumnezeule!!!…. ce amintiri frumoase imi vin in minte citind pe acest forum. Sunt de servici, lucrez chiar agent de securitate si nu pot lasa in momentu asta lacrimile sa se prelinga dar o sa recitesc cand ajung acasa in solitudine si sa pot plange. Nu stiu ce trairi au copii de azi, judecam din exterior …dar tare goala imi pare viata lor, twilight, eragon…si le numesc pe cele mai valoroase. Tin minte ca ma impresionau niste desene cu ceva pirati, mare, se facea marea neagra si ii inghitea sau ceva de genu. In rest imi placeau ft mult aventurile lui huckleberry finn, care stiu ca le urmaream in vara lui 92 inainte de a intra in clasa a intaia. Am pierdut un sg episod din cauza unui musafir pe care l-au cazat ai mei in camera cu tv-u, era un medic din bucuresti plin de bani ccu care ei faceau afaceri, am plans sa ma lase sa ma uit dar nu s-a putut in ziua aia, nu se trezise dl ….nu pot sa cred ca ii tin minte numele…:(( sunt 17 ani de atunci BOANTA. Le difuzau la 12 la amiaza ….mai cum mi le amintesc.Oricum melodia de la Les Miserables as da multe sa o pot asculta. E destul de neplacut ca unii nu stiu scrie corect numele desenelor lor preferate, nu sunt un lingvist, dar pt mine e ceva sacru sa stiu scrie corect huckleberry finn!!!! sau altele. Eu zic ca de acum sa ne punem si anul nasterii cei care lasam comment-uri. Stiu ca tot in 92 vedeam si mizerabilii, ora nu o mai tin minte. Daca gasesc ceva va anunt. Prietena mea face faculta in franceza, o sa o pun sa faca cercetare, poate gaseste ea ceva si si subtitreaza….ea e din 90:) nu a apucat asa ceva. Timotei, nascut 85.
@Davidoff
frate pt captain planet si piratii apei negre ce vrei?
am 1 tb de filme, ce vrea muschiu tau, desene nu am.
ms
sczati pe doctor il chema GOANTA, era in varsta nu mai stiu nimic de el
@Ticu
Aventurile lui Huckleberry Finn s-au dat în vara lui 1995(cam iunie-iulie pare-mi-se), la amiază(da!). “Mizerabilii” s-a dat prin ian-aprilie(mai???) 1995 seara.
Melodia:
http://www.coucoucircus.org/da/generique.php?id=252
Desenul cu pirați de care ziceai este “Pirates of dark water”(difuzat prin decembrie 1993 – ianuarie/februarie 1994 pe TVR 1 seara… a)
Marius, leat 1988
http://www.youtube.com/watch?v=aYJ3biQ4lW8&feature=related
Genericul de la Les Miserables