despre film
Totul a inceput de la filmul “Fantoma lui Barba Neagra”, vazut intr-un atelier mecanic, la scoala 7 din “placutul si cochetul” cartier iesean Alexandru cel Bun. Filmul era proiectat in conditii primitive si incomode. Nici nu stiu daca am platit bilet, tot ce stiu este ca stateam langa o menghina si langa un polizor. Stiu cu precizie ca nu am inteles nimic din acel film, asa cum imi este proaspat si acum mirosul de ulei ce imbiba toate minunatele mecanisme din acel atelier-scoala…
Apoi totul a continuat prin descoperirea cinematografelor iesene Victoria, Republica, Tineretului – care era o dulce paragina -, si Copou. Biletele costau intre un leu si jumatate si trei lei. Cu inca doi lei puteai cumpara si seminte… Sunt martor ocular ca la anumite filme salile erau nu pline, ci burdusite. Era atata lume ca in caz de un incendiu sau orice alt eveniment neprevazut, s-ar fi produs un dezastru. Sa fi fost in Romania acelor ani o generatie de cinefili, mare iubitoare de arta? O generatie, desi rafinata, dispusa sa se calce in picioare pentru Raj Kapoor (vedeta filmelor muzicale indiene) sau Alain Delon (maximul de frumusete masculina, care in plus la noi a “dat” numele si unui pardesiu purtat de toate mamele si domnisoarele ce aveau o mie de lei in plus…). Simplu, raspunsul, cred ca-l stim cu totii, el se afla in lipsa tuturor canalelor de televiziune ce sunt astazi si in lipsa computerelor inca neinventate in forma ce o stim azi, si in lipsa aparatelor video (aici trebuie amintite serile si noptile pierdute prin apartamente inghesuite, stand cuminti si cu ochii rosii, sorbind vocea Margaretei Irinei Nistor, si luand cunostiinta cu Bruce Lee).
Amintirile imi spun ca aglomeratia cea mai mare se producea la filmele indiene, si asta si pentru ca populatia de etnie romma participa din plin. Pentru ce atata inghesuiala? Poate pentru ca ne regaseam in personajele de pe marele ecran, adica saraci, cenusii, melancolici, iubareti, parasiti, orfani, neintelesi, indaratnici, hoinari. Sau poate ca ne ingramadeam cu toti sa vedem cum altii pot fi mai saraci, mai dezbracati, mai nefericiti, mai chinuiti, mai flamanzi ca noi. Si cum ei, surpriza, desi lacrimeaza des, gasesc puterea de-a canta, (ce minunata lectie politica). Cred ca “aluatul” si “ingredientele” acestor filme, hraneau nevoia de “abandon”, de “mahmureala”, “de chef”, ale poporului “truditor”. Sau poate ca totul se reduce la: “vedeam ceea ce ni se dadea”. Filmele industriei cinematografice indiene erau mult mai ieftine si mai “inofensive” in comparatie cu cele produse de Hollywood.
Da, era vremea cand si eu plangeam inaintea “Vagabondului”, a “Lantului Amintirilor”, inaintea vocilor orientale si maslinoase. Dar nu m-a tinut mult, se nascuse “Star Wars” (Razboiul Stelelor). Trilogia care a revolutionat gusturile mele adolescentine. Sigur, astazi stiu, in acea vreme eu vedeam finalul… iar ca “inceputul” a fost realizat la aproape 30 de ani distanta de “final” e cu adevarat poveste hollywoodiana.
Trecut-au anii… Incepusem sa cunosc putin, putin, si cinematografia romaneasca. “Portile albastre ale orasului” e un film care a ramas in memoria mea pentru prestatia lui Ion Caramitru si pentru coloana sonora semnata de Doru Stanculescu: “Hai, hai, pe sub flori ma leganai…”, (Doru Stanculescu este unul dintre primii folkisti romani). Filmul e facut dupa un roman de Eugen Barbu (Soseaua Nordului) si are ca subiect insurectia armata de la 23 august. Subiect mult iubit de comunisti, data de 23 august 1994 fiind “sanctificata” si falsificata. Discutatul romancier a fost deseori acuzat de plagiat. A condus revista “Saptamana”, revista prin care Securitatea “impungea” sau denigra personaje din lumea literara romaneasca. El poate fi descoperit ca scenarist al altor filme, de fapt o serie numita generic “Margelatu“, in care Florin Persic avea rolul principal alaturi de Marga Barbu (sotia lui Eugen Barbu). “Portile albastre ale orasului” retin ca se termina intr-un ton oarecum cenusiu, asta in cinematografie se poate considera ca e fara happy end. Si urmatorul film care imi atrase atentia se termina trist, “Atunci i-am condamnat pe toti la moarte”, cu Amza Pelea. Actorul este mai degraba cunoscut pentru personajul comic – de televiziune si apoi pe marele ecran – “Nea Marin”, dar si rolurile din filmele “serioase” le-a interpretat excelent.
Cat despre mine si “aventurile” mele se vede ca in lipsa unor criterii de selectie in vizionarea filmelor eram atras de titluri, de cativa actori care in micul top personal ocupau locuri fruntase, in final, dar mult spre final, de subiect. Recunosc ca vedeam putine filme, si desi vedeam putine, o faceam de-a valma (asemanator primilor ani de lectura, cand se citeste, pe rupte, tot). Industria cinematografica romaneasca ma facea sa rostesc si eu, in diverse imprejurari, prin cartier, celebrele replici: “Nu trage, don Senaca, sunt eu, Lascarica!” din filmul “Cu mainile curate”, “Was ist das sicriu?”, cu raspunsul “Mata!”, din “Pistruiatul”. Filmele “de actiune” sau istorice imi pareau bine realizate, dar astazi stiu, nu respectau adevarul istoric, ci “adevarul” necesar, pasager, de folos propagandei de partid. Ramane de stabilit daca Sergiu Nicolaescu avea curaj cand in filmele lui vorbea (evident negativ) despre legionari sau cand pe peretii Qesturii (din Pistruiatul) se putea vedea portretul (de tinerete) al Regelui Mihai.
Ma prindea aceasta propaganda in mrejele ei? Intram in acest joc ce impletea portiuni de istorie respectata cu alte portiuni de istorie mistificata? Si da si nu…
Daca ar fi sa fac un rezumat a celor scrise, as sublinia urmatoarele, copil fiind sorbi aproape 100% mesajul vizual. Nu vezi decat “realitatea”actiunii”, crezi nemijlocit ceea ce vezi. Ceea ce vezi se intampla cu adevarat, iar tu participi prin suspine si emotii… E varsta care “nu poate” vedea balbele, taieturile de montaj, cadrele prost luate. Imi aduc aminte ca inaintea spectacolului cand lumina se facea, incet, incet, mica, se batea din palme (ca la teatru). De ce? Cui? Intrebari care vor ramane fara raspuns.
Filme… Da, inainte oamenii se duceau la film (sau la teatru), umpleau salile pana la refuz deoarece nu prea aveau alta alternativa. Aveau de ales intre cinematograf, bulgari si mai tarziu, video.
Primul film vazut la cinema a fost Duelul, din care mai retin scenele de actiune din biserica parasita. Au urmat altele: GAra pentru doi, Strada Hanovra, Raidul vargat (ala rusesc cu animalele salbatice ce bantuie libere un cargou), Vulcanul (la defunctul Feroviar) – cel vechi, in Hawaii, Superpolitistul,etc.
Isi mai aimnteste cineva cozile interminabile din jurul cinematografelor,, perioada cand toate casele de bilete (inclusiv cele de afara) de la Favorit erau deschise?.
Ca dovada ca publicul roman era iubitor de film merita amintit fenomenul LIceenii, cu cozi enorme, cu vizionari si ras-vizionari succesive, cu spectatori care rosteau replicile in acelasi timp cu actorii de pe ecran, oameni care vedeau filmul de 4-5 ori la rand. Filmul atinsese o asemenea cota de publicitate incat risca sa eclipseze imaginea celui mai iubit.
Acum “poporul truditor” se delecteaza cu n canale TV, cu filme pe DVD si rar mai calca pragul cinematografelor, doar atunci cand i se face dor de ambianta salii de spectacol, de mirosul de plus, de lume, de intuneric si ecranul de panza, de un film bun care nu se poate vedea decat la cinema.
Ma amuza tare faza din “Portile albastre ale orasului”atunci cand dupa un bombardament Caramitru(el soldat fiind in acea baterie) trage o fuga pana acasa unde gaseste casa praf cu nevasta prinsa in pat sub un malac cu zidurile peste ei,si el se intreba retoric “Asta nu e tata ?”Cred ca l-am revazut si la Tineretului(l-am prins si sub numele de Arta) pe Lapusneanu la ‘faimosul ‘balcon de unde daca erai mai in spate nu vedea-i juma de ecran.Totusi misto pt anii aia
Si totusi eu cred ca inghesuiala cea mai mare din cinematografe era atunci cand bagau filmele in ‘Panoramic’. Biletele erau mai scumpe ca alea normale – in loc de 3.50 erau 5 lei. Filmele erau, de obicei, destul de vechi, cum ar fi El Cid cu Charlton Heston, sau Legenda Calaretului Singuratic (The Lone Ranger). Lumea statea pe claie peste gramada la filmele astea, si se statea ingramadit chiar pe treptele care duceau la scaune, si intre randuri. Cu toate astea, erau si filme mai noi, cum ar fi ‘Undeva, candva’ (Somewhere in Time, cu Jane Seymour, facut in 1980). OK, l-a, vazut prin 86-87, dar asta era film nou pentru standardele Epocii de aur. Tin minte foarte bine filmul deoarece nu am gasit bilete decat pe randul 1 – si filmul era Panoramic 😀 (Cinema Patria in Brasov)
Alte filme care atrgeau un public foarte mare (format, in general, din beieti) erau filmele chinezesti sau coreene cu arte martiale. Enumar:
– Misterul statuii de aur; in care era vorba de o statuie de aur ascunsa intr-o statuie colos de piatra
– Mesagerul invincibil; in care era vorba de un tip care trebuia sa duca un mesaj care starnea revolutia chineza din 1911. Pe parcurs, tipul bate tot ce prinde, sare de pe strada pe casa, pe urma pe un zid de 10 metri, omoara un paznic cu o sagetutza cat unghia scuipata de la distanta, sare de pe mal intr-o barca aflata la cel putin 50 metri de mal – fara sa o rastoarne
– Biciul fermecat; cu un chinez care avea parul impletit intr-o coada (ca toti chinezii in perioada respectiva), numai ca isi folosea podoaba capilara ca arma atunci cand dadea din cap
– Luptatorul cu flautul (film nord coreean); in care era vorba de un copil ramas orfan, crescut de un maestru in arte martiale. Cand era copil, maestrul i-a legat niste greutati de picioare si l-a pus sa sara peste un pui de bambus. Fast forward to the future si un tanar sare peste ditamai bambusul. I se zicea luptatotul cu flautul finka isi anunta venirea cantand la flaut, asa incat burjuii sa se sparie si sa se pocaiasca.
Cel mai interesat era ca, dupa filme, toata lumea facea scheme de kung-fu pana acasa, si pe urma se tot exersau in curtea blocului. Am incercat si eu sa perfectez o lovitura, folosindu-ma de zidul blocului, rezultatul fiind ca am cazut lat 😀
(iata continuarea)
Citisem undeva ca filmele ataca, prin puterea lor vizuala, capacitatea noastra de a imagina, (vorbesc despre imaginatie). Se spunea mai departe: “Filmul te “locuieste” diferit, iti solicita un alt tip de “gazduire” decat o face lectura. Lecturile, sporesc aceasta capacitatea de a imagina. Filmul, in final, este destructiv, el secatuieste puterea noastra de a imagina”. Inclin sa cred ca…
Filmele copilariei, “Veronica”, vazut fugar intr-o vara, nu l-am mai putut revedea, pentru ca intre timp, Margareta Paslaru (celebra cantaretea de muzica usoara a acelor ani, si actrita in acest film), a emigrat in Statele Unite (iar faptul de a emigra, de a parasi tara, era considerat ca un act de “tradare”, de abandonare a idealurilor societatii proletare). A urmat, “Maria Mirabela”, film muzical regizat de Ion Popescu Gopo (dupa parerea mea, un nefericit realizator de desene animate), film care a rulat linistit veri de-a randul, nimeni, din distributie, nefugind din tara. Mai reusitele “Saltimbancii”, avandu-i ca actori pe Octavian Cotescu si Carmen Galin, si seria de televiziune “Toate Panzele Sus”, cu Ion Besoiu si Jean Constantin (foarte nostim in rolul de turc). Despre filmele pentru copii, ele erau cu siguranta dragute, dar nu depaseau limita moralizatoare care amintea ca trebuie sa fii cuminte, ca trebuie sa asculti de parinti si de tovarasa educatoare, ca trebuie sa te speli pe dinti, sa te culci devreme, si, in general, sa nu spui minciunele… Seria “Ciresarii”, dupa romanul scris de Constantin Chirita, era ceva mai subtila, propunea modele de tineri “utc-isti” (in vacanta si hoinari) care in toate situatiile aveau “cutezanta”, “caracter”, “determinare”, “sarguinta” si “istetime”… Tot la capitolul filmele pentru copii avem o serie de realizari pe tema haiduciei, cu primele filme (in care haiducii erau Ion Besoiu si Toma Caragiu), apoi Florin Piersic (in diverse roluri si in diverse filme), Adrian Pintea (in filmul “Iancu Jianu”). De unde aceasta pofta de haiduci intr-o tara plina de santiere si de macarale (care vorba unui cantec “rad in soare”)? Se construiau zeci de cartiere cu fabrici si uzine (vorba unui alt cantec – vezi Alexandru Andries), si cu toate acestea scenaristii de la Buftea (comuna de langa Bucuresti, era centru cinematografiei romanesti) ne propuneau padurile inverzite, cateva flinte (pistoale) si sapte cai… Era o intrecere neintrerupta pentru depasirea planului cincinal, iar “Pintea”, Anghel” sau “Buza de iepure”, colindau hanurile, codrurile sau iatacurile cu hangite… Sa fie o simpla neconcordanta cu timpurile, cu vremurile, nu, cu siguranta nu. “Haiducul”, ca personaj de film, nu deranja pe nimeni. El din punct de vedere istoric putea fi plasat oriunde (adica nicaieri). Se putea aminti, in termeni lejeri, de boieri, domnitori si alte “mici” personaje istorice (in nici un caz acele personalitati istorice care oricum ar fi fost “machiate” nu puteau intra in distributia “rosie”, a “secerei” si a “ciocanului”). “Haiducul”, nu deranja si pentru ca lua de la bogati si dadea la saraci, astfel infaptuind o “distributie justa a valorilor”, un egalitarism “sanatos”, o fraternitate “angelica”. In final, “haiducul” putea juca foarte bine in rolul de patriot, nationalist (iubitor de glie si de Cotnari), mereu cu pistolul la brau (ceea ce se putea traduce ca era vizionar si intr-o “revolutie perpetua”).
Trecut-au anii… Incepusem sa realizez ca nu voi fi niciodata atat de “indragostit” incat in intunericul salii de cinema, la matineu, cu un bilet de un leu si jumatate, sa ma sarut, timp de o ora si zece minute, cu fata “visurilor” mele. Si aceasta in timp ce “Veronica” (Lulu Mihaescu, numele real al actritei), isi cauta, nefericita, traistuta fermecata. Sarmana “Veronica”, crestea nestiind ca in anul ei de glorie cinematografica (1972), Romania cunostea sali de cinema pline de tineri imbratisandu-se…
Era sfarsitul “dictaturii luminate” ( 1965 – 1972), in aceasta scurta perioada, pornind de la usoara libertate de expresie si ajungand la prosperitatea alimentara, totul arata ca “suntem, in sfarsit, pe drumul ce bun”. In aceasta scurta perioada, pornind de la eliberarea detinutilor politici si ajungand la refuzul invadarii Cehoslovaciei, totul arata ca “suntem, in sfarsit, posibil salvati”. In aceasta perioada, pornind de la vizita presedintelui american Richard Nixon la Bucuresti si ajungand la posibilitatea de a face un concediu tihnit la mare, totul arata ca, dupa cenusiul anilor ’50 (ramasi in istorie sub numele de “obsedantul deceniu”), “se putea respira in Romania”.
Trecut-au anii… Incepusem sa realizez ca nu voi fi niciodata atat de “flamand” incat in intunericul salii de cinema, la ultimul spectacol, cu un bilet de trei lei, sa sparg seminte intre dinti, timp de noua zeci de minute. Si aceasta in timp ce “Maria Mirabela” (Gilda Manolescu, numele real al actritei – in film “Maria”, Medeea Marinescu, numele real al actritei – in film “Mirabela”), zburdau “sub cerul ca umbrela”. Nefericitele “Maria Mirabela”, cresteau nestiind ca in anul lor de glorie cinematografica (1981), Romania cunostea sali de cinema friguroase si insalubre…
Era inceputul “penuriei alimentare” (1980 – 1989), in aceasta lunga perioada, pornind de la editarea infioratorului Decret 400 si ajungand la rationalizarea produselor alimentare, totul arata ca “suntem, vai, pe un drum fara speranta!”. In aceasta lunga perioada, pornind de la inabusirea manifestatiei muncitorilor brasoveni (noiembrie 1987) si ajungand la planurile de sistematizare rurala (raderea din temelie a zeci de sate), totul arata ca “suntem, fara indoiala, pierduti”. In aceasta lunga perioada, pornind de la retragerea Romaniei, de catre Statele Unite, a clauzei natiunii celei mai favorizate si ajungand la dorinta generala de a emigra, totul arata ca dupa “surprinzatorii ani ’70 (ramasi in istorie sub numele de “modelul chinezesc”), “nu se mai putea respira in Romania”.
Astazi nu as mai putea povesti mare lucru din filmele mentionate. Dar nu pot sa uit si iata ca marturisesc, Diana Lupescu, actrita principala din filmul “Fata Morgana” a fost prima mea iubire cinematografica. Eram asa de indragostit de ea ca-i decupam pozele din reviste si almanahuri si umpleam carnetelul meu secret…
are cineva o grila de programe din perioada comunista?
ce filme straine se difuzau? ce seriale? cine mai stie? eu imi amintesc de brigada diverse, de filmele lui nicolaescu, toate panzele sus…
Am gasit acest text pe un blog si cred ca se merita mentionat:
Am vazut in seara asta Pistruiatul.
Pentru ca`mi era dor. L`am vazut cand eram mic copil, acu` l`am vazut din nou. Sa`mi aduc aminte de vremurile in care abia`l asteptam la teve. Sambata de la 11 la 12. In loc de episodu` din Alba ca Zapada sau Chip & Dale.
L`am vazut, mi`am adus aminte de vremurile alea, si mi`am dat seama de o schimbare majora.
O schimbare majora a personajelor. Din pozitive, au devenit negative. Luptau pentru comunism, acum luptam impotriva.
Din fericire, filmul (nu numai acesta, ci toate care contin propaganda din acea perioada) prezinta un ideal. Nu o realitate. Ce spun aia si ce vor sa faca era un ideal. Realitatea in schimb s`a apropiat de film din pacate, dar a fost alta. Intr`adevar, au scos toti momarlanii, toti incultii, toti dobitocii (a se vedea Iliescu care`l canta pe Ceausescu si condamna ca gest huliganic o colinda de Craciun) din fabrici si uzine, tot rapanul societatii, toti jegosii si analfabetii si i`au pus in functii de conducere. Cum spune Vladimir aceasta tara a fost construita de cei care acum isi plang in pumni. Si, este posibil ca la batranete sa plangem si noi in pumni. Pentru ceea ce construim acum.
“Cu mainile curate”, “Pistruiatul”, “Un comisar acuza”, Seria “BD” si multe altele, sunt niste filme exceptionale. Filme care vor ramane extraordinar de mult in topul celor mai bune filme romanesti. Cand povestesc vreunui prieten mai tanar despre aceste filme, nu rareori ma trezesc cu remarci de genul “Filme comuniste, nici sa n`aud de ele”…
Sunt curios de numarul celor care au auzit de Paraipan, Capsuna, Andrei si Pistruiatul, Semaca… Si lista poate continua…
Sunt curios cati pot spune acum numele a 10 filme din epoca ceausista…
Stiu ca le stiti… Pentru ca majoritatea sunt memorabile…
Dar, cati pot spune ACUM (nu dupa 10 minute de gandire) 10 titluri de filme romanesti facute dupa revolutie. Inafara de Filantropica, Moartea domnului Lazarescu si Patul conjugal.
Mda… Subtire…
Oricand voi avea chef de un film romanesc de calitate voi alege unul din perioada comunista. Cu tot cu propaganda respectiva.
Decat jeguri de genul “Legaturi bolnavicioase”, “Jurnal de liceu” (era sa vomit de 2 ori la filmul asta) sau cine mai stie ce minuni de filme cu monstrii sacri al actoriei romanesti, Tudor Chirila si Dorina Chiriac…
Mi`e sila de actorii romanesti actuali. Mi`e sila mai mult de scenaristi. Si de copchiii care au terminat acu` o luna facultatea si se cred regizori. Mi`e scarba.
Vreau sa vad un film comunist! (chiar daca`i scenarist Sergiu Nicolaescu, chiar daca`i regizor Sergiu Nicolescu, chiar daca`n rolul principal masculin e Sergiu Nicolaescu, chiar daca in rolul secundar e tot Sergiu Nicolaescu si chiar daca`n rolul si principal si secundar feminin e tot Sergiu Nicolaescu…)
PS: Caut filmul “Explozia”, cu Gheorghe Dinica, Toma Caragiu, Jean Constantin, Dem Radulescu si Colea Rautu. Dau o bere.
Textul este preluat de pe http://visurat.ablog.ro/2006-12-22/filme-comuniste.html si cred ca se merita postat si aici. Eu m-am regasit cu totul in el
si Radu Beligan in rolul chimistului 🙂 .
Salut, pentru filme si desene vechi si nu numai, contactati-ma, am o colectie impresionanta, la calitatea maxima, de filme si concerte video. petricaion2@yahoo.com
maria.neag: grile vechi de programe TV aici: http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=103885
FILMELE CE RAMIN IN CAPUL UNUI PUSTI
In 1970 aveam vreo 7 ani tata m-a dus la cinema Victoria din Iasi sa vedem “Aventura lui Poseidon” film catastrofa cu un transatlantic rasturnat de un super-val seismic. Fusesem foarte tulburat de film nu pot uita. O vreme am avut cosmaruri.
http://en.wikipedia.org/wiki/Poseidon_adventure
In 1975 “Infernul din zgirie nori”, ecran panoramic, cinema Victoria:
http://en.wikipedia.org/wiki/The_Towering_Inferno_%28film%29
Apoi in 1977 la cinema Republica, pe ecran panoramic “Un pod prea in departat” cu niste lupte f. veridice (obuzele parca eplodau in sala !):
http://en.wikipedia.org/wiki/A_Bridge_Too_Far_%281977_film%29
Dar cum putui sa uit de “Filiera franceza”, mama filmelor cu urmariri auto ! Un Gene Hackman sublim, dur, incult si rau (personajul Popeye Doyle). Urmarirea facuta “in real”. Fara trucaje si neaccelerata prin procedee de filmare precum cea din “Bullitt” (vazut documentar). Vazut prima oara color la “videoteca” neoficiala de la Filarmonica Iasi, prin 1984.
http://en.wikipedia.org/wiki/The_French_Connection_%28film%29
Gasit articol cu detalii despre cum a fost facuta urmarirea din filmul “Filiera franceza”.
http://www.dga.org/news/dgaq_1006/feat_frenchconnection-1006.php3
Filme care au facut clone, mai mult sau mai putin identice cu originalul:
King Kong – ultima ecranizare este un remake al filmului original din anii ’30
Aventuri pe Poseidon – ultimele “creatii” POSEIDON pe marile ecrane si, cred, o clona aproximativ identica cu versiunea originala, tot “Poseidon” pe Hallmark, difuzata cam in acelasi timp cu cel de la cinema. Film care a generat alte filme chiar daca nava implicata avea alt nume – s-a folosit doar ideea.
La fel si cu “Infernul din turn”, care a generat zeci de filme in care s-a folosit copios ideea – sa dau un exemplu, “Prizonieri la etajul 37”, unele din acestea fiind inspirate din fapte reale, cum este cel exemplificat mai sus, care are ca baza de pornire un incendiu petrecut la o cladire de birouri in LA.
Catastrofa Titanicului este deja notorie, prin ecranizarile pe care le-a generat
“Vulcanul” – vazut prima data la “Feroviar”, nu pot sa uit cum se dezmembra observatorul de pe varful vulcanului. Dupa 30 de ani, catastrofa se muta in plin Los Angeles. Genereaza si el filme conexe – Dante’s Peak.
Filmul “Portile Albastre ale Orasului” a fost facut dupa nuvela ” O ora din august ” de Marin Preda si nu dupa nuvela lui Eugen Barbu “Soseaua Nordului”.
Da de filmele cu Piedone/Bud Spencer ce ziceti?
Dar de cele cu Alain Delon ?
Seful CNA are idei grozave si cretine cum ar fi:
http://www.atac-online.ro/la-zi_28/rasvan-popescu-vrea-sa-l-interzica-pe-comisarul-miclovan_13125
Iata ce spune profesorul G Pruteanu despre aceasta dispozitie cretina:
http://www.curentul.ro/curentul.php?numar=20070802&cat=9&subcat=100&subart=60631
Toate cele de mai sus sunt AMINTIRI! Chiar daca unii neaga povestile anilor 60-90 ele au existat pentru fiecare din noi.Felicitari celor care isi sterg o lacrima din coltul ochiului si le spun copiilor sau sotiei ca este de la ecranul calculatorului.
Isi mai aduce cineva aminte de cele 2 editii ale expozitiei America Azi.Acolo sa vezi bataie pe bilete la filme bune si noi americane.Prima a fost in parcul Herastrau , a doua la Dalles…nu mai stiu cu exactitate anii.Filmele rulau la Patria.
ajutor…caut si io un film indian vechi..anii 70’…se numeste omul si fiara…as vrea sa stiu si io o asdresa ceva de unde sal iau….dak ma poate ajuta careva astept mail pe shomynator@yahoo.com
caut si eu filmul indian “ORFANII” … lam vazut la cinematograf in ’92 , e vorba despre 2 copii care raman orfani de mama iar tatal lor isi pierde o mana iar raju are grija de sora lui mai mik de 4 ani … la sfarsitul filmului raju isi regaseste tatal furandu-i din buzunar portofelul. Cine isi aduce aminte de film cum se cheama in original sau macar anul in care a fost produs sa ma contacteze la id de messenger sorynel_mondyalu_nr1 . Va rog frumos 😐
si eu caut filmul dar nu l-am gasit pe nicaieri
Filmul “Explozia” il gasesti pe http://www.romaniainedit.tk
Din ce film face parte secventa aceasta: e apocalipsa, nimeni nu mai e pe pamint in afara de un puscarias care maninca un sobolan, parca, o batrina ce locuieste intr-un lan de porumb si care cinta la chitara un cintesc bisericesc despre Isus. In momentul acesta apare satana, un tip pletos cu ochii rosii, care face ca din degetele batrinei sa tisneasca singe. Daca nu ma insel filmul a fost difuzat pe pro tv acum multi ani.
Un film – dat la TVR sau la bulgari – nu stiu daca rusesc sau nu, cu un avion de pasageri care incearca sa decoleze de pe o pista in flacari. Nu mai stiu ce se intamapla acolo, un fel de eruptie sau explozie. Avionul sufera stricaciuni, comandantul ajutat de cativa din echipaj incearca sa repare ceva in coada avionului. La aterizare pe aeroport, coada se rupe.
Inca un film de care nu imi aduc aminte cum se numeste. Iata o secventa vaga in mintea mea: el e calugar, se indragosteste de o frumoasa bruneta sau satena si pentru ca trebuie sa se schimniceasca renunta la ea si pleaca undeva in munti. Intr-o zi, dupa o lunga perioada ea il viziteaza. Inca o mai iubeste. O atinge parca si din acest motiv se retrage intr-o alta incapere in care isi taie miina drept autopedeapsa. Va rog, cine stie despre ce filme vorbesc, sa imi raspunda!
Pe TVR 1 a fost difuzat acum mult timp in urma.
Salut stie cinva unde pot gasi filmu omu si fiara e un film indian au am filme indiene acasa am vagabondul .mama india .si lacrimile cantaretei indiene fimele sunt vechi am si filme noi da nu am omu si fiara daca stiti ceva contact id devdas_vs18@yahoo.com
ajutatima caut doua filme indiene vizionate la Cinematograful Dacia in Galati .amar akbar anthony atentie nu_i ala din 77 cu amitabh b. Asta era tot cu trei frati dar erau mitraliere si mai e unu lam vazut prin 2001 actorii erau imbracati modern pe la jumatea filmului apare unul de 2 metri si o violeaza pe o fata mai joaca si un cunoscut actor de actiune al filmelor indiene imi era foarte cunoscut nu ma stiu sigur daca era amitabh sau mithun chakraborty sar putea ca ala de 2 metri sa fie praveen kumar iar primul film sa fie oare Un komando indian
Fratilor cine ma poate ajuta si pe mine caut un film indian ce_mi aduc aminte era color parea de pe la sfarsitul anilor 80 la inceputul filmului îi arunca un sarpe lu unu la inchisoare urmat cadru erau doi tineri love dansau langa o cascada.pe lu jamatatea filmului apare unul de 2 metri fara cap si violeaza o fata dupa aia am recunoscut un actor de actiune al indiei aku nu stiu sigur dak era amitabh mithun sau dharmendra unu din astia 3 cine stie filmu îi fac o incarcare
tin sa precizez ca ala de 2 metri cred ca lam gasit e praveen kumar a si am uitat cand apare erou principal fata ii da palme lu paluga aia care o violase
Dau o naveta de bere celui care are filmul “Luptatorul cu flautul”.
@Kaybora
Aoleu ,si eu vreau filmul ala, sau macar sa spuna cineva cum se numeste, titlu, ceva…Eu imi aduc aminte, ca se-ntampla prin sec.XVIII-lea, parca dupa costume, am ramas cu sec. aia, cand calugarul isi taie mana dreapta !!!
@Kaybora
Am vazut la cinematograf prin 70-80,un film spaniol, cu o fetita, care avea o papusa Anilu, fetita e dusa la orfelinat,fuge de-acolo, papusa ei este aruncata de la etaj, de o educatoarea de la orfelinat era foarte rea,o incuie pe fetita intr-o incapere plina cu sobolani .CAm atata tin minte, poate ma ajuata cineva,parca se numea”Alejandra”…
Alt film vazut tot in aceiasi perioada ,italienesc , drama,un baiat bolnav de leucemie ,moare la finalul filmului,in bratele tatalui,intr-un carusel….Filmul se numeste “L’ultima neve di primavera “(1973)”the last snow of spring “Poate va amintiti de el, stie cineva de unde as putea sa-l descarc ?
Un alt film cred ca tot spaniol, drama, tot din perioada amintita, o singura scena imi amintesc, la inceput filmului,un copil nou-nascut,nu stiu daca fetita sau baiat, parintii langa el,copilul e in incubator, e bolnav,apoi multe trepte si cam atat,nu stiu cum se cheama, parca tot un nume asa ceva, nu stiu daca nu cumva, este acelasi film, cel cu caruselul de mai sus…poate ma ajuta cineva, poate l-a vazut cineva…
caut si io filmul calul alb cine stie unde al pot gasi si yo va rog mult
M-ar interesa sa gasesc un film indian,l-am vazut tarziu prin 90 cred,aveam vreo 6 ani si am avut cosmaruri.Privind retrospectiv insa,realizez ca era interesant.Doi indragostiti,ea avea o ulceratie pe fata,alerga dupa el,el o refuza din cauza aspectului inestetic,in final ince musonul,ploua necontenit,inundatii etc.In final,pe acoperisul unei pagode cei doi protagonisti se saruta,dragostea se indeplineste si apele incep a scadea.Macar numele filmului l-as dori,in caz ca cineva l-a vazut si si-l reaminteste.Multumesc.
ori cum e foarte frumos ceea ce ai scris!!!! DaNu!!!
Va amintiti “zilele pline de P.T.A.P.” cand, cel putin teoretic, trebuia ca elevii sa mearga la trageri? Ei bine, de la scoala si pana la locul cu pricina, eu si o parte dintre colegii mei de clasa ne tot dadeam disparuti prin scari de bloc si mergeam apoi la cinematograf, la Unirea (in Focsani), vedeam un film si apoi o mai lalaiam aiurea prin parcul Balcescu, ca sa nu care cumva sa ne intalnim cu diriga. Ulterior, am inceput sa mergem la filme organizat, tot in zilele alea, cu toate scoala. Atunci am inceput noi sa ne pupam in draci in salile de cinematograf (eram prin clasa a 7-a). Recunosc, am repetat ulterior experienta in ultimul an de liceu si a avut aceeasi placere pentru mine ca atunci cand eram copil.
Si mai erau pe vremea aia si filmele din seria Jandarmilor.
Actorul meu preferat la momentul acela era Adrian Paduraru – dupa Declaratie de Dragoste l-am mai vazut si in Secretul armei secrete (un film despre care nu imi mai aduc aminte mare lucru, doar ca era cu Adrian Paduraru si Manuela Harabor).
E drept, filmele pentru copii erau cu morale de-alea (sa nu faci cutare sau cutare lucru…). Dar astea erau notiuni care ni se spuneau si acasa si la scoala, asa ca nu era ceva iesit din comun. E mai bine acum, cand parca nici parintii, nici dascalii si, cu atat mai putin filmele nu ii mai invata nimic pe copii?!?!?
Tot la capitolul filme imi amintesc de vacantele la tara cand mergeam la film la Caminul cultural martea si vinerea, cand venea caravana cinematografica, iar din perioada respectiva mi-a ramas in minte un film (de fapt, secvente din el), pe care l-am considerat de atunci si il consider si acum de o idiotenie absoluta: Insula Lebedelor se numea si era produs in fosta RDG.
Iar cel mai celebru serial (ca la vremea aia nu se numeau telenovele) de dupa 1989 ramane Sclava Isaura – difuzat duminica de la 16.00, cand si daca era cataclism nu iesea nimeni din casa (decat noi, copiii), stand cu ochii lipiti de TVR1 de parca ar fi vazut cine stie ce minunatie. atunci ne bucuram, scapam de somnul de dupa-amiaza (Doamne, ce n-as da acum pentru o ora de somn de-asta!), ba mai ieseam si afara si faceam toate tampeniile posibile, ca in mod sigur nu iesea nimeni nici macar 5 secunde cu capul pe geam sa vada ce fac progeniturile si daca sunt cuminti sau nu.
@on sebastian
vreau si eu numele acestui film daca il afli
Să nu-l uităm şi pe Florin Piersic (“senioru’ “, adică ta-so lu’ “pielică” ăsta de azi, ce se alintă cu diminutivul “FlorinEL Piersic”, deşi are mai mult de “patruj’ dă ani” şi peste 1,85 metri înălţime).
Ziceam de ta-so, care juca în “Explozia” rolul unui cetăţean străin care se chinuia să bălmăjească două-trei cuvinte într-o engleză stricată. Şi care era prizonierul flăcărilor devastatorului incendiu izbucnit jos, în cala vasului, unde Florin dusese închis din greşeală, printre sacii ăia cu azotat care ardeau mai dihai decât lemnul uscat.
Bravo, Horică, aşa te vreau. Dă-le peste bot ţopârlanilor neştiutori de carte!
Şi eu ştiam acelaşi lucru, că filmul “Porţile albastre ale oraşului” a fost făcut după o nuvelă de Marin Preda.
Ca o exemplificare a acestui fapt, există o scenă în film care era reprodusă parţial în cartea de “Citire” din clasa a şasea sau a şaptea (prin anii 1980-1985). Iar acel fragment era scris de d-l Marin Preda.
Nu pot să uit acest lucru mărunt fiindcă fragmentul acela de text mi-a plăcut nespus de mult când l-am citit. Chiar îmi părea rău că nu ştiam cum se sfârşeşte povestea asta, care la finalul ei (cel din cartea de Citire) avea pus un rând de “puncte-puncte”, semn că era doar o reproducere parţială dintr-o altă carte.
Acolo era vorba despre un oarecare “sublocotenent Roşu”, care se purta foarte sever (a se citi “dur”) cu soldaţii din subordinea sa, având plăcerea să-i chinuie. Mereu când aceştia adormeau în post, ca santinele, le fura închizătorul de la armă. Apoi venea în control, găsea închizătorul lipsă şi-i pedepsea.
Numai că-ntr-una din nopţi soldaţii s-au răzbunat pe el. Cel care era de gardă a luat cu el un închizător de rezervă, de la o altă armă. Noaptea, sublocotenentul Roşu s-a furişat mai întâi şi i-a sustras închizătorul, în timp ce soldatul dormea cu arma alături. Apoi a venit în control ca să-l prindă asupra faptei.
Când l-a auzit venind, santinela s-a trezit din somn şi a ţipat la el scurt, somându-l:
– Stai, cine e? Stai că trag!
Sublocotenentul Roşu, bazânduse pe faptul că soldatul n-are înhizător la armă, i-a zis pe un ton batjocoritor:
– Trage, dacă ai cu ce!
Iar soldatul a luat celălalt închizător, pe care-l avea ascuns în geantă, l-a pus repede la armă şi-a apăsat cu sete pe trăgaci. Aşa i-au venit de hac sublocotenentului cel hain.
E, scena asta se află şi-n “Porţile albastre ale oraşului”. Când am văzut filmul la TV, prin ’86-’87, imediat mi-am amintit că citisem pasajul cu pricina în cartea de “Română” din gimnaziu.
@miha
Ai aflat ceva legat de acel film?
sper ca mai trece cineva pe-aici…vreun nostalgic ca mine.nu vreau sa tot retraiesc trecutul cum fac alte cunostinte,dar imi place cateodata,in linistea noptii sa caut filme vechi de care mi-e foarte dor,cum ar fii…my fair lady,strada hanovra[il caut de ani de zile si nu il gasesc],cineva acolo sus ma iubeste.in special filmele din cel de-al doilea razboi mondial,insa nu le gasesc.sunt laudate,si atat.de descarcat nu le descarca nimeni