LaTrecut

Tovarăşu` nu e asa greu de găsit… aştept pe cineva cu un tablou similar cu “Tovarăşa” … pe ea lumea o hulit-o mai mult, iar tablourile ei s-au rupt si mai cu drag 😀

haha! ala e tabloul de la mine! iar eu il aveam de la un prieten a carui mama era profesoara de liceu. este un tablou didactic!

Ăsta e celebrul tablou “într-o ureche”? 🙂

da

Da, era si o poezie-ghicitoare:
“Cine sade pe perete / Si-si arata o ureche?

Dupa ce a aparut (si s-a raspandit) faza de mai sus, s-a schimbat imaginea cu portretul “din fata”

In Tulcea,in clubul Deep gasesti un tablou(ceva mai mare) cu tovarasul pe tavan chiar deasupra ringului. :))
Si se pare ca lumea se distreaza foarte bine si cu ochii tovarasului deasupra lor.

Poza asta mi-a amintit de o întîmplare sinistră de prin clasa
a V-a sau a VI-a. În fiecare clasă, tabloul lui Ceauşescu era flancat de două mai mici, unul galben, cu ceva spice şi nu mai ştiu ce şi unul
roşu cu secera şi ciocanul. Într-o pauză, jucîndu-mă cu o bilă de biliard (a, mai ţineţi minte biliardul ăla comunist, de jucărie?) am reuşit să sparg sticla unui nenorocit de ăla de tablou. Colegii nu m-au pîrît, din fericire profesorul nu a observat, era ultimă oră, am aranjat cu colegul “de servici” să mă lase în locul lui şi am intrat în prima clasă liberă şi am înlocuit tabloul vătămat cu unul intact. De emoţie, de grabă, de frică, nu am observat decît prea tîrziu că ramele tablourilor nu erau identice. În sensul că deloc. Prima era îngustă, bronzulie şi cu ceva brizbrizuri în relief, a doua era lată şi foarte galbenă. Le-am lăsat aşa cum erau sperînd să nu se prea observe. A doua zi, de cum intru în clasă la prima oră, tăcere deplină, toţi colegii ţepeni în bănci şi la catedră un comitet de întîmpinare format din vreo doi profesori, dirigintă, directoare şi încă o acritură bătrînă care a şuierat fără alte introduceri: te duci acasă şi te întorci cu părinţi. La cancelarie. Pentru cine a trecut prin faza cu “mîine te prezinţi cu tac-tu tuns la şcoală” ştie că nu era de glumă pe vremea aia. Apar îngheţat de spaimă cu maică-mea care săraca era terorizată după ce i-am povestit ce-am făcut. La cancelarie un comitet lărgit de profesori ne iau în primire. Că îşi dă seama ce înseamnă asta? Că ce consecinţe poate avea gestul meu? Că unde lucrează? Că tata? Că educaţia, că căcat. Toţi ăia pe care îi ştiam de profesorii mei parcă se transformaseră brusc şi vorbeau limbi străine. Parcă eram într-un film absurd. Şi toţi idioţii ăia laşi cărora nu le dădea prin cap că poate doar mă jucasem, nu înţelegeau cum de am reuşit să ajung la ele, astea fiind destul de sus. De parcă asta conta. M-au pus să le arăt cum am reuşit. Le-am arătat: se ia un scaun se pune pe catedră se procedează la înlocuire. Ajunge? Da, s-ar părea că e posibil. Nu mai ţin minte cum am fost pedepsit, dar nu o să uit veci că, în anumite condiţii, nişte oameni pe care îi credeai mai mult sau mai puţin raţionali se transformă brusc şi încep să facă pe teroriştii doar pentru că pot.

Mai era si celebra poza cu modelul de cravata “un plachiu si doua cuie”. Am sa caut