Poveste de Craciun

postat pe 17.05.2006 de ghoria

Poveste românească de Crăciun
sau
Moartea şi învierea lui Moş Crăciun
de Horia Gârbea
Nota: acest text a fost scris pentru a fi tradus in limba germana si a fost prezentat ca lectura publica in aceasta limba in mai multe intilniri literare din Germania in anii 2004 si 2005.

În vremea copilăriei mele, în România, oamenii nu primeau liber de Crăciun. Oficial, Crăciunul nu exista. Nici Moş Crăciun nu exista. În locul lui venea alt moş, Moş Gerilă, care aducea cadouri de Anul Nou. Un moş inventat de comunişti.În România, oamenii nu primeau liber de Crăciun. Totuşi, de Crăciun, aproape nimeni nu muncea. Se aduceau de acasă mîncarea tradiţională şi vinul, se improvizau mici petreceri neoficiale la care şi şefii beau cîte un pahar, tot neoficial.
În ajun, şefii care voiau să facă pe popularii lăsau femeile să plece acasă ca să pregătească masa tradiţională. Dar mîncarea se găsea destul de greu, mai ales la oraş. Multe familii puteau să îşi sărbătorească mai bine Crăciunul doar pentru că aveau rude la ţară. Acolo se putea creşte cîte un porc sau un curcan. Se putea face şi vin din struguri adevăraţi, nu surogatul de la magazin. Mulţi români făceau însă vinul acasă: striveau de toamna strugurii în saci de plastic, pe balcon, îi lăsau la fermentat în borcane mari de sticlă şi apoi îl puneau în damigene. De Crăciun şi de Anul Nou destupau damigenele şi fiecare, doctori, ingineri, profesori, avocaţi, se lăudau cu vinul lor de casă.

Noi, copiii, aveam însă vacanţă. Vacanţa începea totdeauna pe 22 decembrie şi aşa a rămas pînă azi. Chiar şi studenţii aveau vacanţă. În primii ani de comunism nu li se dădea liber studenţilor. Dar în 1968, de Crăciun, a avut loc o mini-revoltă a studenţilor care a speriat de moarte autorităţile. Grupuri de studenţi au ieşit să demonstreze pe bulevardele din Bucureşti purtînd icoane pictate chiar de ei şi scandînd: “A înviat tradiţia”. Cereau să fie liberi de Crăciun. Autorităţile au făcut o mişcare neobişnuit de inteligentă. I-au lăsat în pace şi le-au dat vacanţă. De atunci, pe 22 decembrie, trenuri pline de studenţi plecau dinspre oraşele universitare spre micile oraşe unde locuiau familiile lor.
De Crăciun, la televizor şi la radio nu se cîntau colinde. Şi totuşi, prin oraşe circulau cete de copii îmbrăcaţi în costume speciale, mai mult podoabe de hîrtie sau pînză aplicate peste hainele obişnuite. Purtau toiege cu panglici şi stele din lemn vopsit. Sunau la uşi şi colindau sau, la sate, umblau din poartă în poartă, prin zăpadă, cîntînd:
Steaua sus răsare
Ca o taină mare.
Steaua luminează
Şi adeverează.
Că azi Prea Curata,
Prea Nevinovata
Fecioara Maria
Naşte pe Mesia.
Lumea îi primea şi le dădea covrigi şi mere, cozonaci dar, mai adesea, bani. De multe ori chiar studenţi cu voci bune improvizau mici coruri de colinde şi cîştigau bani mulţi pentru că ofereau ceva ce nu se putea găsi uşor: cîntecele tradiţionale.
În serile dinainte de Crăciun, pe străzile vechi ale oraşelor sau pe uliţele satelor, bătrîni şi copii mergeau la biserică, le denie. Oamenii maturi, cu serviciu, nu se duceau. Se temeau că vor fi văzuţi şi pot avea necazuri la locul unde lucrau. Dar bătrînii şi copiii nu aveau nimic de pierdut.
În felul acesta, pe vremea copilăriei mele, Crăciunul şi Paştele existau şi nu existau, se sarbătoreau sau nu se sărbătoreau. Depinde ce voiai să vezi. Unii vecini, erau atît de temători, încît strîngeau resturile meselor de Crăciun şi de Paşte în pungi închise pe care nu le aruncau în lăzile de gunoi de lîngă casă. Mai ales cojile ouălor vopsite de Paşte i-ar fi putut trăda că au serbat Învierea lui Hristos. Le duceau, departe, pe alte străzi, în cutiile de gunoi din staţiile de tramvai.
Dar, de obicei, oamenii nu se temeau atît de tare. Nici autorităţile nu făceau mare caz. Se prefăceau doar că sărbătoarea Naşterii nu există. În serile de Ajun, în afară de colindători, oamenii ascultau colinde la posturile de radio din Europa de Vest.
Cînd eram copil am învăţat “O, Tannenbaum” şi îl cîntam acompaniat la pian de o mătuşă sau de tatăl meu. Cei mari organizau o petrecere pentru copii, care era totdeauna veselă. Şi cîntam în cor, într-o germană aproximativă “O, Tannenbaum”. Ştiam doar că n-avem voie să-l cîntăm la şcoală şi nici nu-l cîntam.
Pentru cineva care nu a trăit în Europa de Est e greu de înţeles ce însemna pentru noi Crăciunul. Era o sărbătoare foarte frumoasă mai ales că era, nu interzisă, dar neoficială. Pentru noi, copiii, era cu atît mai atrăgătoare pentru că era misterioasă. Totul se numea, în public, altfel decît acasă. Bradul de Crăciun se găsea cam greu, dar se găsea, numai că se numea “pom de iarnă“. În magazine apărea, ici-colo, cîte un figurant îmbrăcat în haină roşie şi cu barbă de vată, dar el se numea Moş Gerilă. La şcoală, la orele de desen, pictam felicitări zise de Anul Nou pe care nu trebuiau să apară însă lumînările, Fecioara, Pruncul Sfînt sau Ieslea din Bethleem.
În copilăria mea, în România, şi cu atît mai mult în tinereţea mea, în ultimii ani de comunism, mîncarea se găsea greu şi era de calitate proastă. După tradiţie, ar fi trebuit să ţinem post şase săptămîni înainte de Crăciun şi de Paşte. Să nu mîncăm nu numai carne, dar nici ouă, lapte sau brînză. Aşa e tradiţia ortodoxă. Dar, la lipsurile care erau, cine găsea puţină carne nu se mai gîndea la tradiţii.
Proviziile pentru Crăciun se strîngeau din vreme, pentru că la români masa din seara de Ajun, cea de prînz de Crăciun şi cele de a doua şi a treia zi cer pregătiri speciale. De Ignat se taie porcul. Fiecare familie creşte un porc sau, la oraş, cumpăra de undeva carne. De Crăciun este obligatoriu să se mănînce mezeluri de porc pregătite în casă: tobă, lebăr, caltaboş, cîrnaţi. Chiar şi astăzi, cînd avem supermarketuri pline de mezeluri, femeile din România fac ele singure toba şi caltaboşul, iar bărbaţii învîrt manivela maşinii de făcut cîrnaţi. Bărbaţii sînt mîndri de priceperea nevestelor, iar ele se laudă cu ajutorul dat de ei.
Tăierea porcului în curte e o sărbătoare care, în România se ţine şi azi în fiecare sat. Seamănă mai mult cu un sacrificiu păgîn. Porcul familiei, crescut un an, greu de 120-150 de kilograme este scos din cocină, trîntit în zăpadă şi un bărbat mai viteaz îi taie gîtul cu un cuţit. Nu toţi bărbaţii se pricep la asta, dar cei mai mulţi o fac. Apoi se pîrleşte părul porcului cu paie aprinse, se frige pe loc o parte din carne. Ea se împarte celor de faţă, rude şi vecini, adunaţi anume împreună cu pahare de ţuică tare: Pomana porcului. Se bea pentru sufletul lui de porc, dus la cer. În semn de recunoştinţă pentru că din carnea lui se va îndestula toată familia.
Într-un an, într-un sat, unui bărbat i-a fost milă să taie porcul şi l-a omorît sufocîndu-l cu gaz dintr-o butelie. Numai că apoi, cînd a aprins paiele să-l pîrlească, gazul adunat în porc a explodat şi porcul a sărit în aer ca o bombă. S-a făcut bucăţi dar bucăţile au fost adunate şi mîncate. S-a dus vestea în toată România deşi, fireşte, televiziunea nu dăcea pe-atunci asemenea ştiri. Şi totuşi totul se afla.
La masa de Crăciun, după mezelurile cu ţuică rece sau fiartă, vin la rînd sarmalele, învelite în varză murată în sare. Ele se mănîncă obligatoriu cu mămăligă. Apoi vine friptura de porc şi de curcan. Se bea vin roşu pentru bucuria naşterii Mîntuitorului. La sfîrşit, neapărat cozonacii. Cu nucă pisată şi stafide. Masa de Crăciun la români cuprinde aceste feluri an de an. Am mîncat aceeaşi listă de bucate timp de 40 de ani, nu m-am plictisit şi o voi mai mînca pînă la sfîrşitul vieţii. Oriunde în lume trăiesc români, ei mănîncă la fel. Vinul românesc făcut în casă este roşu, acrişor, sau negru, cu tanin. El se potriveşte la carnea grasă de porc. Se cheamă zaibăr, vin de buturugă sau, dacă e mai dulce, “căpşunică“. |uica se face din prune sau corcoduşe, se fierbe cu puţin zahăr şi cu piper şi se bea fierbinte. Bărbatul care tuşeşte primul se spune că plăteşte, e considerat un bărbat mai slab decît ceilalţi. Cînd eram copii încercam să bem un pic de ţuică fierbinte fără să tuşim.
În vremea copilăriei mele, cel mai greu de făcut erau cozonacii. Un om din Germania sau din Italia ar putea zîmbi. Chiar un copil, care s-a născut în România după 1989 nu poate înţelege ce însemnau în copilăria mea cozonacii. Ouăle se găseau cu greu. Făina şi mai greu, şi era neagră. Zahărul se dădea numai pe cartelă, iar drojdia, chiar dacă se găsea de undeva putea fi proastă şi cozonacii nu mai creşteau. O lună sau două înainte, bunica şi mama mea nu ne făceau prăjituri. Tot zahărul trebuia păstrat pentru cozonacii de Crăciun. Într-un an, eram deja inginer, am lucrat o lună într-un birou de evidenţă care a făcut o lucrare pentru organizaţia de partid. Pentru că lucrasem bine, un şef de acolo ne-a dăruit celor 4-5 care făcusem treaba, în mare secret, cîte un pachet de drojdie de calitate. Am fost fericit. Am dus-o mamei acasă şi au ieşit nişte cozonaci grozavi.
În ajunul Crăciunului în casă domnea o tensiune, o îngrijorare ca în apropierea unui examen. Anul ăsta vor ieşi cozonacii? Mama, bunica, mătuşile se adunau ca un consiliu de moaşe la o naştere grea. Se cumpărau de pe piaţa neoficială cîte 2-3 kg. de făină germană. Se putea găsi ori primi în dar cîte o pungă de zahăr alb de la un magazin pentru nomenklatură. Chiar cînd coca ieşea bine exista pericolul ca, la aragaz, să nu fie gaze şi flacăra prea mică strica aluatul. De aceea, pentru siguranţă, cozonacii se coceau la 4-5 dimineaţa cînd gazul avea presiune mai bună. Erau zile şi nopţi de mare emoţie. Dar totdeauna în dimineaţa zilei de Ajun ne trezeam în mirosul de cozonac proaspăt. Mama şi bunica mea coceau mulţi cozonaci. Îi dăruiau şi altor rude care nu reuşeau să-şi facă.
Bradul de Crăciun se împodobeşte înainte de Ajun şi se păstrează pînă după Anul Nou în casă. În copilărie, noi, copiii, lungeam cît de mult operaţia de împodobire pe care o comanda bunicul meu. Am locuit şi locuiesc într-o casă mare şi bradul putea fi înalt. Podoabele pentru brad se găseau, fireşte, tot greu. Le păstram de la an la an. Numai că într-un an pisica a sărit în brad şi l-a răsturnat, spărgînd multe dintre podoabe.
Am făcut o introducere lungă pentru că îmi face plăcere să-mi amintesc cît mai mult şi mai bine de Crăciunul copilăriei. Faptul că sărbătoarea era ceva oarecum interzis şi totul se aduna cu greutate îi dădea un farmec aparte. Să nu uităm că în România, iarna, circulaţia automobilelor private se interzicea iarna. Pretextul era să nu se stînjenească aprovizionarea pe străzile înzăpezite. Dar zăpada lipsea, aprovizionarea cu alimente lipsea şi ea şi totuşi maşinile erau oprite.
Azi, cînd doar mă duc cu maşina la supermarket ca să umplu coşul, Crăciunul nu mai e la fel de plăcut. Sau poate e din cauza copilăriei care a trecut. Pe-atunci cele mai mărunte jucării primite sub brad ne făceau fericiţi cum astăzi nu mai putem fi.
Regimul comunist găsise şi pentru cadourile de Crăciun o mască. În magazine se făcea reclamă sub deviza: Decembrie-Luna Cadourilor. Deci nu venea Moş Crăciun cu sania lui trasă de reni. Venea o lună întreagă a cadourilor.
Ei bine, într-o zi de iarnă, eram deja student, luna cadourilor n-a mai venit. Nici Moş Gerilă, care îl înlocuia cît de cît pe Moş Crăciun, n-a mai avut voie să apară. Propaganda a găsit o formulă mai crudă decît oricînd. Era un semn al disperării care cuprinsese regimul în ultimii ani de întuneric. Copiilor din grădiniţe şi micilor şcolari li s-a spus de către educatoare şi învăţătoare că Moş Crăciun a murit. Nu toate educatoarele au avut curajul să spună un lucru atît de sinistru. Dar unele au făcut-o de spaimă sau din prostie. Nu toţi părinţii au avut curajul să nege, acasă, ceea ce copilul a auzit pe cale oficială. Unii au spus:
– Dacă aşa ţi-a zis tovarăşa educatoare, aşa o fi.
O disperare imensă a cuprins copiii mici ai unei ţări mici ţinute în întuneric şi frig.
Nu mai eram la vîrsta cînd credeam în Moş Crăciun. Dar această propagandă cretină m-a durut la fel de tare ca şi cum aş fi crezut în Moş Crăciun şi mi s-ar fi spus că a murit. Încă vreo cîţiva ani, blîndul moş a lipsit din peisajul românesc. Crăciunul era tot mai sărac, mai întunecat.
Într-o seară de duminică, în decembrie, am primit un telefon. Am recunoscut vocea unui prieten care mi-a spus:
– Chiar dacă recunoşti vocea, nu pomeni nici un nume. Vreau să-ţi spun că la Timişoara se trage în populaţie.
Începuse revoluţia. Ştiam că va veni, nu ştiam cum va fi. Peste două zile studenţii au fost trimişi în vacanţă mai devreme. Pe 20 decembrie toată lumea ştia ce fusese la Timişoara şi, pe 21, cînd toată lumea a văzut la TV că pentru prima dată dictatorul e întrerupt de mulţime, toţi am strigat:
– A început!
A fost, desigur, şi o lovitură de stat, dar noi, care am ieşit pe străzi, nu ştiam asta. În Noaptea de Ajun 1989 am tipărit primul ziar liber al studenţilor din Bucureşti. Apoi am fugit pe jos pînă acasă. Pe străzi se auzeau rafale de mitralieră ca pe front. Trăgeau “teroriştii” care apoi n-au fost niciodată descoperiţi. Probabil erau simple aparate de făcut zgomot. Dar nici asta n-aveam de unde s-o ştim atunci.
Acasă, bradul era împodobit, totul părea liniştit. Am băut vin şi am mîncat cozonaci ca totdeauna. A doua zi, după un proces de cîteva minute, dictatorul şi nevastă-sa au fost împuşcaţi ca nişte cîini turbaţi. Din afară, poate că a părut bestial, dar asasinii lui Moş Crăciun o meritau. Peste încă o zi, în mijlocul Bucureştiului, se auzeau încă rafale de mitralieră. Dar oamenii nu le mai băgau în seamă. Stăteau la rînd să cumpere portocale, o marfă rară pentru români.
A treia zi, au fost mai puţine gloanţe şi mai multe portocale. Moş Crăciun înviase.
În fiecare an, de Crăciun, cînd ascult colinde şi desfac o portocală îmi amintesc că am fost martor la moartea şi la învierea lui Moş Crăciun .

D-ale vremii, In familie, La serviciu, Obiceiuri, Obligatii cetatenesti, Pe strada, Social

  1. SirG
    May 17th, 2006 at 14:26 | #1

    Moş Gerilă este un personaj specific folclorului rusesc – comuniştii (ruşii) l-au preluat, ca sa îl înlocuiască cu Crăciun, care era legat de creştinism.
    Daca stai să te gândeşti, în vremurile de azi, “Santa” este f popular şi în ţări cu alte religii, de ex. in Asia.

  2. May 17th, 2006 at 19:39 | #2

    desi interesant, acest post este cam lung. Igu, poate-l puti intr-o forma abreviata cu “click for more”. in plus s-a intamplat ceva cu template-ul, ca se vede foarte aiurea site-ul…

  3. guestusr
    May 17th, 2006 at 22:09 | #3

    Mi se pare extrem de relevant articolul pentru tot ce s-a intamplat atunci.

  4. teo
    May 18th, 2006 at 07:48 | #4

    e un text atit de frumos, de autentic si de emotionant, mai ales pentru oamenii care au trait si simtit la fel, incit nu cred ca mai are prea mare importanta daca e lung sau daca s-a intimplat ceva cu template/ul (desi rigorile vizuale o cer, stiu).

    Multumesc pentru amintiri si pentru aceasta dimineata care dintr-o data s-a curatat de grija deadline-urilor si de apasarea invidiilor.

  5. agu
    May 18th, 2006 at 16:13 | #5

    E un ,,remember” al cuiva care a trait din pacate, ca si noi,o epoca a restristilor si a frustrarilor de orice fel.Multe imagini din povestire mi se par cunoscute ca de altfel si cateva aievea…

  6. Dookie
    May 18th, 2006 at 21:13 | #6

    Ba, nu stiu… textul – frumos scris – priveste oarecum cu dor catre vremurile comuniste. Mie imi place Craciunul comercial cu Santa Claus, cadouri, etc. si niciodata nu mi-a fost dor de Mos Gerila si “darurile” (urasc cuvantul asta) sale. Ca atare nu ma poate emotiona articolul. Cel putin nu in sensul in care incearca sa o faca.

  7. monica
    May 20th, 2006 at 16:06 | #7

    E intr-adevar un text atat de frumos scris si emotionant. Am retrait clipele din copilarie pentru cateva minute, si, da, recunosc, am avut senzatia de dor de craciunul care era atat de sarac in material, dar foarte bogat in spiritual, dar nu am simtit dorul de timpurile comuniste ori de Mos Gerila. Portocala primita la fiecare Craciun care de fapt era unicul “dar” de la parintii mei, avea mult mai multa importanta si o apreciam mult mai mult decat copiii din ziua de azi pretuiesc un PSP sau alte electronice foarte scumpe. As fi vrut atat de mult sa pot da timpul inapoi doar pentru cateva ore, si copiii din ziua de azi sa traiasca ceea ce am trait noi cand eram de varsta lor ca sa aprecieze mai mult ceea ce au acum!

  8. May 22nd, 2006 at 16:51 | #8

    Multe din cele povestite le recunosc pentru ca le-am trait. Dar de multe din privatiunile de aici nu am avut parte, intotdeauna am avut mancare buna si pe saturate in casa. Maica’mea si taica’meu au reusit intotdeauna sa ne faca rost de ce aveam nevoie. Si acum mai am cateva din jucariile primite de Craciun, sau din cele aduse de tatal meu cand prindea o delegatie in afara – si a prins vreo 2-3 ca trebuia trimis si unul care sa ridice media securistilor.
    Mi-aduc aminte ca maica’mea a reusit prin nu stiu ce pile sa faca rost de un miel de un Paste. Eram mic, dar si acum tin minte ca mi-a spus sa am grija sa nu pomenesc nimic de el daca ne intreaba la scoala ce facem de Paste. Si am avut grija asa de bine ca am si uitat ca avem miel pana mi-a adus maica’mea aminte sa nu vorbesc despre el.

  9. Ada
    May 22nd, 2006 at 17:22 | #9

    Si cand te gandesti ca sunt acum atatia pusti teribilisti care habar n-au prin cate au trecut parintii lor si-i sfideaza la greu. Cred ca ar trebui sa invatam mai multe din trecut si sa pretuim mai mult clipa prezenta

  10. doru anton
    May 22nd, 2006 at 22:32 | #10

    super articolul …. este fosta realitate din Romania. Asi dori sa public si eu articolul intr-o revista(cu acordul autorului).

  11. Ce C
    May 23rd, 2006 at 17:58 | #11

    multumesc frumos pentru aceste randuri,
    intradevar as dori sa cer si eu, daca se poate, aprobarea pentru publicarea sa, eventual tradusa, in alte site-uri sau direct catre persoane…

  12. ardiul
    May 24th, 2006 at 12:55 | #12

    Excelent comentariu!
    A reusit sa ma impresioneze!Pentru cine nu a trait poate parea S.F. dar pt. ceilalti e emotionant!
    Thx again

  13. May 26th, 2006 at 16:45 | #13

    excelent ,absolut excelent articolul ,cald si autentic.
    m-ar bucura sa am aprobarea autorului sa apara pe portalul meu http://www.romania-israel.com la “traditii si obiceiuri care dainuie”

  14. MifTy
    May 31st, 2006 at 03:51 | #14

    uhhh… euhhh….

    /me îşi şterge o lacrimă… :(

  15. suzi
    May 31st, 2006 at 11:01 | #15

    nasoale vremuri si nu mi-e deloc dor de ele !!!
    intr-adevar sarbatorile erau traite mai intensiv. asta insa pt. ca momentele de bucurie erau foarte rare !
    daca mananci numai paine uscata ti se pare painea cu lapte o mancare regeasca asta nu inseamna ca intr-adevar este una regeasca sau ?
    in ce priveste cadourile de care copii din ziua de azi nu le stiu pretui , nu pot spune acelasi lucru. Ai mei se bucura pt. orice carte , dulciuri, jucari etc.

  16. marona
    June 1st, 2006 at 09:23 | #16

    Mi-a placut mult ce-ai scris. E trist, dar pentru ca mi-ai adus aminte de momente in care fericirea se castiga mai usor, iti multumesc frumos.
    E ciudat de impact au amintirile astea pentru noi, cei care am prins vremurile acelea fiind copii…

  17. Bredascu Ion
    June 8th, 2006 at 05:19 | #17

    Sunt in state de vreo luna, in care am mancat numai “junk food” si am vorbit numai engleza…. si plang ca un copil, dupa tara asta de cacat pe care o uram…

  18. Ovidiu
    June 8th, 2006 at 13:56 | #18

    Frumoasa scriere. Pentru noi cei care am prins si acele vremuri, si astea de acum, cred ca a fost foarte bine pentru ca ne-a ajutat sa nu fim indobitociti nici de propaganda comunista, nici de consumismul capitalist.
    Pe vremea comunistilor era mai rau decat acum. Dar asta nu inseamna ca acum ar fi bine, sau ca nu se putea fi si atunci fericit.
    Nu este nostalgie pentru comunism, dar nici doar simpla nostalgie pentru vremurile copilariei. Este ceva mai mult, bucuriile de atunci au devenit de neuitat si atat de intense pentru ca au fost insotite de multe sacrificii. Pe care poate atunci nu le constientizam.
    Mie unul imi pare bine ca am prins perioada aia, dar ca s-a terminat atunci cand s-a terminat. Asa a fost cred ca un fel de “vaccin” – am vazut acele vremuri, le-am inteles abia dupa, si am putut compara cu ceea ce a urmat.

  19. June 8th, 2006 at 20:34 | #19

    Da, am avut o copilarie frumosa, stateam afara de dimineata pina seara si nu ne temeam ca sintem furati sau abuzati sexual. Da, au fost si lipsuri, DAR tot romanul avea congelatorul si frigiderul plin de mincare indiferent ca era de la sat sau de la oras. Tot romanul avea servici, bani de chirie si intretinere, gaz, lumina… citi au azi servici asigurat cu carti de munca, citi isi pot plati chiriile, intretineriile, si celelalte… Oamenii aveau pensii si banii aveau valuare. Azi avem pensionari care cersesc la metrouri, pe strazi sau in cimitire. Am fost acum citeva saptaminii in Ro si am fost la mormint la tatal meu, unde am impartit pachete de mincare si bani. Am ramas inmarmurita sa vad ca oameni batrini i-mi spun sarumina si se aplecau sa-mi sarute mina cind le-am dat banii. Multi dintre ei i-mi spuneau ca-i vor tine pentru as-i acopeii plata intrtinerii la iarna, trist fosrte trist. Autorul se bucura de faptul ca Ceausesti au fot omoriti in ziua de Craciun, dupa ce au avut o farsa de judecata. De ce nu au fost lasati sa fie judecati mai tirziu sau de tribunalul international, astfel aflam si noi imediat despre lovitura de stat si poate alta era soarta tarii si a oamenilor azi dupa 16 ani de la acele evenimente. Nu aveam presedinte ales de 3 ori, nu aveam fabrici, uzine inchise pe ideea ca nu este materie prima si apoi vindute la straini ca fier vechi, nu aveam anunturi de servici in care se specifica sa nu ai virsta de peste 35 de ani caci nu te angajeaza. Nu aveam comentatori de televiziune anagramati, cu un vocabular vulgar, care nu arata ca au trcut printr-o faculatate. Nu aveam cuvinte inventate sau imprumutate din engleza, in converastia de zi cu zi, nu aveam “manele”, nu aveam copii starzii care se drogeaza si dorm prin canale. Aveam vinzatori educati, nu care iti vorbesc urit si nu stiu ce inseamna comert. Nu aveam starzi pline da ciini vagabonti, pline de excremente, sau starzi pline gropi, blocuri mizerabile, ne spalate sau ne vopsite de pe vremea lui Ceausescu. Nu aveam imaginea deplorabila a gardurilor rupte, mudare, fiecare in alt fel, pline de afise rupte sau muradare, pe care o poate vedea ori cine vine, roman sau starin, de la Otopeni pina pe la Casa Scinteii. Nu aveam parcurile cu locuri de joaca pentru copii, cu leagane rupte, ruginite, unde copii nu se pot juca. Ce pacat ca avem o tara superba cu un relief minuat, munte, mare, manastiri, ape minerale, bai sarate, mine de sare terapeutice, cu o Delta unica in Europa, dar cu oameni in conducere care nu stiu sa exploateze aceste minunatii ale tarii noastre. Nu stiu sa fructifice aceste locuri de unde Romania ar putea sa scoata bani de pe urma turismului. Ar mai fi multe de spus dar ma opresc aici. poate autorul reflecta si la ceste comentarii….

  20. erika
    June 8th, 2006 at 21:01 | #20

    Eu am acu’ 33 de ani…deci iti dai seama ca am trait toate chestiile scrise de tine!!!Pe masura ce citeam, imi aparea in coltul gurii un zambet…din pacate destul de trist.Mi-a placut foarte tare ce ai scris…m-a impresionat!!!

  21. June 8th, 2006 at 21:53 | #21

    …nu aveam imbogatiti peste noapte.. nu aveam senatori, ministrii cu matusi bogate, care le lasa case, paminturi averi imense…nu aveam coruptie la ori ce nivel, in ori ce departament. Aveam omeni in guvern, care stiau sa imbunatateasca viata oamenilor de rind, aveau grija de hotelurile de pe litoral si din alte statiuni, aveau grija de blocurile incepute inainte de 1989 pe care le-am gasit in 2002, goale si abndonate, inca cu macarale ruginite intre ele, care stateau sa cada in ori ce moment. Am fost la Paris in 2003 unde am ramas surprinsa sa vad numai cersetori romani de toate virstele prin metrou si pe dealul de la Sacre Coure.. Nu aveam valuri de mii de oameni care pleaca la munca in Spania, Italia, Franta, Germania, Olanda, Canada, USA, etc, daca guvernul s-ar interesa de bunastarea romanilor din tara….

  22. June 9th, 2006 at 16:23 | #22

    am revenit sa aduc multumirile mele autorului pentru permisiunea de a publica articolul,carer a reusit sa bucure multi alti cititori….!

  23. Cristi
    June 27th, 2006 at 11:02 | #23

    Textul e atat de frumos incaat uneori, citindu-l, imi dadeau lacrimile…
    Pentru ca 80 – 90% din acest text a fost si experienta mea.
    Si eu am “patit” la fel – si am aceleasi amintiri.
    Felicitari celui care l-a scris.

    Cu stima,

  24. Cristi
    June 27th, 2006 at 11:24 | #24

    observ ca unii din acest lung sir de mesaje deplang acele vremuri.
    As vrea sa le spun ca nu e deloc greu sa ne reintoarcem la ele -> si vom observa ca vom trai la fel de “bine” ca atunci.
    Luati-va un servici la “uzina”, incercati sa mancati la fel de putin si de prost (inlocuiti “Bounty” cu pufuleti si salamul “sasesc” cu niste soia – ca am vazut ca este), purtati bascheti chinezesti si tricouri (mai gasiti in bazare)…

    Cineva scria: “Nu aveam parcurile cu locuri de joaca pentru copii, cu leagane rupte, ruginite, unde copii nu se pot juca.”… cred ca este o exagerare sa spui ca pe vremea aceea parcurile aratu super. Eu sunt din provincie si credeti-ma, erau deplorabile. Chiar si copil fiind observam asta… un incident a fost cand mi-am murdarit pantalonii mei scurti albi, noi, cu niste smoala topita care se turna pe blocuri. Ce am mai plans!!

    “Nu aveam valuri de mii de oameni care pleaca la munca in Spania, Italia, Franta…” – oamenii pleaca pentru ca vor sa traiasca la standardele vestului.
    Nu i-a oprit nimeni sa munceasca “la CAP”, nu? Sa nu-mi spuneti ca se munceste afara ca sa se traiasca “de azi pe maine” cum era pe vremea aceea…. Lumea munceste afara sa-si ia BMW si Audi, sa mai puna un etaj la casa, etc. Cel putin asa fac toti cei pe care-i cunosc si muncesc afara. Dar ar putea sta foarte bine in conditiile de atunci, nu? Ca doar “se traia mai bine” ca acum…. :-)

    “Aveam omeni in guvern, care stiau sa imbunatateasca viata oamenilor de rind…” ha ha ha Ce aveam?

    “Aveam vinzatori educati, nu care iti vorbesc urit si nu stiu ce inseamna comert…. ” loool -> eu nu inteleg: pe ce lume ati trait? Asa sa fi fost inainte de ’89? Vanzatori educati? :-))

    “Nu aveam comentatori de televiziune anagramati, cu un vocabular vulgar…” -> care televiziune??? 2 ore/zi?

    “Nu aveam presedinte ales de 3 ori….” – nu, aveam presedinte REALES de vreo 13 ori. :-))

    Well, Viorica, am inteles ca nu traiesti in Romania? De ce ai plecat? CUM ai plecat? Ca daca era asa bine in 89 si se mentinea pana acum, crezi ca treceai mai departe de RDG? Poate doar daca faceai parte din acel… sa spunem 1% din populatie?

    Pentru cei care deplang acele vremuri… think again!!!
    Nu spun ca astea sunt minunate dar categoric sunt mai bune ca acelea…

    —-

    Mai am 2 randuri si pentru cei care spun “toata lumea avea o casa”… Cum arata acea casa? Si v-ati gandit cat de nedrept este pentru ceilalti ca un maturator de strada sa aiba un apartament la fel de mare (si poate in acelasi bloc ca un doctor sa spunem?)
    Puneti-va in pielea doctorului: ati munci ca un maturator sa aiba o casa la fel ca voi? Ca doar asta inseamna comunism, nu?

  25. Cristi
    June 27th, 2006 at 11:37 | #25

    Ma intreb Viorica, cand ai plecat din tara??
    Ma intreb Viorica, te-ai batut la coada la paine, la oua la pufuleti chiar? (eu de prin clasa a 3-a)
    Ma intreb Viorica, ai stat noptile la coada la butelii de aragaz, la coada la lapte?
    Ma intreb Viorica, aveai stilou chinezesc cu penita de aur sau din ala Flaro care scria super gros? Aveai coperti de vinilin la caiete sau hartie albastra cu etichete lipite? Aveai lipici sau “scoci”?
    Ma intreb Viorica, cat ai asteptat sa ti se puna telefon? Un prieten a asteptat ZECE ANI! din 1980 pana la revolutie… poti sa crezi?
    Ma intreb Viorica, ce masina aveau ai tai si cum si-au luat-o?

    Ma intreb Viorica, cumva parintii tai erau “din aia” care reuseau tot timpul sa aiba de toate?

    “Era mai bine inainte?”

    Care de fapt realitatea in care ai trait???

  26. June 28th, 2006 at 18:13 | #26

    Pentu toti la care nu le place replica mea:
    Sint nasut in 1957, tata a fost sofer, mama nu a avut servici, nu am avut masina la scara, nici telefon 12 ani, am stat la coada pentru ori ce alimente ca toata lume din anii 1980 in sus, am locuit pe Sos Giurgului, nu intr-un cartier ales, am indurat si eu frigul din acei ani, si am reusit “Multumesc lui Dumnezeu”, sa-mi iau pasaport in Ianuarie 1990 si sa plec, sa nu traiesc in Ro de azi.

  27. June 28th, 2006 at 23:32 | #27

    Pt Cristi, nu mai stii sa scrii in romaneste? folosesti cuvinte englezesti? cei asta emancipare de 2 bani, din Ro de dupa 1990.

  28. mihaietc
    June 29th, 2006 at 01:17 | #28

    Dragii mei, randurile Vioricai au declansat un val de proteste. Banuiesc ca nici un participant la discutie nu va renunta la parerea lui / ei.

    Eu as vrea sa contribui cu un alt punct de vedere. Cine s-a interesat de istoria capitalismului in sec. XIX, a citit desigur si despe faza lui initiala cainoasa, inumana, sordida (asa numitul capitalism de tip Manchester, eu i-as spune de tip jungla) pe care o traim astazi in Romania.

    A se citi de exemplu in acest sens Charles Dickens.
    Deci nu Karl Marx, ci Charles Dickens, care a scris inaintea lui Marx.

    Capitalismul , vechi de ca. 180 de ani, a reusit de-a lungul timpului sa se autoregleze, sa se ajusteze si sa faca fata cumplitelor realitati sociale pe care le-a declansat.

    Pe de alta parte, sa nu uitam de cand noi romanii existam ca stat . Avem niste anisori de recuperat (insa doar social si tehnic-industrial, NU ca nivel intelectual, de care putem fi mandri). In privinta nivelului de dezvoltare –inclusiv patriotism si coeziune sociala– suntem insa cu siguranta cu 100-150 de ani in urma englezilor .

    In alta ordine de idei, draga Viorica, in afirmatia ta “Nu aveam comentatori de televiziune anagramati, cu un vocabular vulgar…” s-a strecurat o greseala. Nu te supara, dar ai vrut desigur sa spui AGRAMATI !

    Anagrama este o metoda rebusista.

  29. SirG
    June 29th, 2006 at 09:29 | #29

    Nu inteleg cum de o mare parte din cei ce comenteaza aici “deplang” intr-un fel sau altul “vremurile de alta data”. Pentru unii saraci e mai bine la parnaie pentru ca acolo au macar 2 mese pe zi gratuite, pat, si TV, chiar daca stau dupa gratii! Deci, facand o analogie, era mai bine in “inchisoarea comunismului” cu calus la gura si lanturi la picioare, pentru ca aveai un minim garantat de stat, echivalent cu conditiile de trai dintr-o tara de lumea a II-a sau a III-a, dar era garantat si nu trebuia sa iti bati capul pentru o slujba, pentru ca sa te afirmi in viata, etc. De aia e tara plina de loaze, pentru ca pe “vremuri” lumea nu avea nici o intiativa, totul fiind centralizat, si nici respect pentru proprietate, care era a statului, adica a “nimanui” cum se mai zice si azi, cand e vorba de proprietatea statului.
    Normal ca multi deplang vremurile de atunci, pentru ca nu s-au putut adapta la altceva. Cine zice ca azi e bine? Dar sa nu uitam ca din 1990 NOI suntem responsabili de cum ne merge, de la fiecare cum isi curata curtea sau zona blocului, la fiecare cum munceste la firma si se comporta in public.
    E si vorba aia… D-zeu iti da, dar nu iti pune si in traista… tot cam asa… marile puteri ne-au “facilitat”, ca sa zic asa, caderea lui Ceausescu si a comunismului… dar nu ne-au bagat in traista traiul imbelsugat si simtul civic!

  30. June 29th, 2006 at 19:13 | #30

    sirG …imi scot palaria …comentariul face cat o dizertatie intreaga ….excelent….ai multa dreptate

  31. Grim Reaper
    June 30th, 2006 at 16:00 | #31

    Na, unde dai si unde crapa. De la o poveste de craciun s-a ajuns la frecatorii de menta din institutii si la manifeste Marx-Engels-Dickens :))

  32. lelu
    June 30th, 2006 at 21:06 | #32

    Mamica mea nu a terminat ce avea de spus,asa ca o sa termin eu.In timp ce scria articolul a sunat la usa cineva si ne-a spus ca sa parasim repede casa noastra mare ca acum e a lui,ca el este vechiul proprieter.
    Lu mamica i sa facut rau,asa ca am chemat salvarea si am fost cu ea la trei spitale da nu ne-a primit ca mama nu are asigurare,asa ca ne-au lasat in strada,dar intre timp mamica si-a revenit….etc.
    Stupid articol.Da chestia cu vinul facut in punga de doctori,ingineri,profesori si avocati e fenomenala.Bravos.
    No gata ! Astazi ai voie sa te uiti la desene animate.

  33. ciureanuc
    July 1st, 2006 at 13:09 | #33

    Mamica ta muncea … unde?
    A fost o casa nationalizata?

    Imagineaza-ti scena cu “mamica ta” acum vreo 50 de ani…

    “In timp ce scria articolul a sunat la usa cineva si ne-a spus ca sa parasim repede casa noastra mare ca acum e NATIONALIZATA PENTRU POPORUL MUNCITOR. Lu mamica i sa facut rau,asa ca am chemat salvarea si am fost cu ea la trei spitale da nu ne-a primit ca mama nu are asigurare,asa ca ne-au lasat in strada,dar intre timp mamica si-a revenit….”
    Noi am incercat sa protestam dar ne-au bagat in niste celule mici si ne-au snopit din bataie. Apoi ne-au spus ca avem 2 solutii: sa parasim tara (ne dau voie) sau sa mergem la munca silnica timp de 15 ani pentru ca noi suntem “imperialisti nenorociti care au supt sangele poporului”….

    Well? Ce spui?

    TREZITI-VA oameni buni!!!!

  34. mihaietc
    July 3rd, 2006 at 09:08 | #34

    Bucuresti, capitala Europei la badaranie
    21 Iunie 2006
    Dollores Benezic

    Lipsa de politete a locuitorilor metropolei e pusa de sociologi pe seama
    celor 50 de ani de comunism.
    Bucurestenii sunt cei mai nepoliticosi europeni. Asa spun rezultatele unui
    studiu facut in premiera de revista “Reader’s Digest” in
    35 de mari orase ale lumii, pentru a testa gradul de politete al
    locuitorilor. Capitala Romaniei a reusit sa se claseze pe penultimul loc in
    lume, inaintea Mumbai-ului indian, si pe ultimul, dupa marile orase
    europene. Sociologii cred ca impolitetea “Miticilor” rezida in cei 50 de ani
    de comunism. Tirajul-record al “Codului bunelor maniere”, vandut in 200.000
    de exemplare in ultimii 11 ani, nu a lasat urme in educatia bucurestenilor,
    iar singura scoala de bune maniere din Capitala s-a inchis din lipsa de
    clienti.

    Vanzatorii nu-ti multumesc, nimeni nu te ajuta pe strada

    Testarea a avut trei probe si a fost facuta de redactori sub acoperire ai
    amintitei reviste, in 2.000 de situatii.

    Ziaristii s-au dus in diverse locuri din cele 35 de orase si au vrut sa
    vada daca vanzatorii le multumesc atunci cand cumpara din magazinul lor,
    daca cineva de pe strada ii ajuta sa adune de pe jos niste hartii “scapate”
    din greseala sau daca se mai obisnuieste sa tina usa altcuiva la intrarea
    intr-o incinta. Newyorkezii se pare ca au fost cei mai politicosi la tinut
    usa.

    Croatii din Zagreb au excelat la ridicat hartiile, redactorii fiind
    impresionati de cazul unui domn care, desi avea artrita si dureri de spate,
    a insistat sa se aplece ca sa ajute.

    Comerciantii de ochelari furati din Sao Paolo au fost campioni la
    multumiri adresate clientilor, in ciuda faptului ca atunci cand redactorul
    revistei cumpara marfa de la ei, politia facea o razie, iar speculantii erau
    in pericol de a fi prinsi.

    Bucurestenii din Titan, Obor, Berceni, Floreasca, 1 Mai au fost campioni
    la impolitete, fiind indiferenti la nevoile semenilor lor. Scuza folosita de
    un bucurestean in fata unei hartii lasate sa cada la picioarele lui: “N-am
    vrut sa va ajut ca poate aveati documente secrete”.

    Nesimtire de tip rural, perpetuata prin comunism

    “Impolitetea de azi isi are radacinile in anii de dupa 1945, cand
    oportunistii autohtoni sau importati, fara educatie, au luat locul la
    propriu elitelor. Le-au ocupat casele prin nationalizare si functiile
    detinute in institutii.

    Aceasta putere arbitrara a determinat si alimentat aceasta cultivare a
    umilintelor de tot felul, de la procurarea hranei pana la procurarea
    hainelor. Un vanzator era atunci mai tare decat un profesor sau un chirurg”,
    explica radacinile raului istoricul Adrian Majuru.

    El spune ca anii comunismului au eliminat total un tip de comunicare
    umana care exista in Romania veacului 19, cand la Bucuresti traiau
    austrieci, germani, italieni, francezi, iar cultura urbana era adusa “prin
    osmoza occidentala” si se traducea printr-un comportament civilizat.

    “E vorba despre o nesimtire de tip rural, dar si aia periferica, pentru ca
    civilizatia satelor isi marginaliza veneticii. Aceste categorii ajunse
    atunci la putere (vanzatori, secretari de partid) au acumulat averi si prin
    ele sunt si azi la putere”, crede Majuru.

    Educatie prin amenzi

    Sociologul Mircea Kivu nu da vina in totalitate pe comunism.

    “Poate in privinta comportamentului vanzatorilor carora, intr-adevar, in
    comunism trebuia sa le multumesti tu lor ca-ti dadeau ceva pe sub mana. Cred
    ca e vorba despre o mentalitate egoista care ne indeamna sa ne descurcam noi
    mai intai, in detrimentul celorlalti. Poate si faptul ca Bucurestiul nu a
    avut in ultimii 20 de ani un primar nascut in Bucuresti sa fie de vina…”,
    crede Kivu.

    In lipsa primarului Videanu, aflat in concediu, viceprimarul Razvan
    Murgeanu da si el vina tot pe comunism: “In ultimii 50 de ani, proprietatea
    comuna a schimbat mentalitatile. Scuipam, aruncam laturile acolo unde nu era
    al nostru, ci al tuturor. Cred ca usor, usor incepem sa ne revenim, dar sa
    stiti ca si la altii educatia s-a facut cu parul. La elvetieni, aruncatul
    unei hartii pe strada te costa de te rupe, asa ar trebui sa ne mobilizam si
    noi, dar din pacate ne cam complacem in aceeasi situatie”.

    —————————————————————————-

    Solutii: emigrarea sau adaptarea

    “Nu pot sa spun ca e o surpriza! E vorba despre impolitete intr-o mica
    masura, mai degraba e vorba despre nesimtire”, a fost raspunsul lui Radu
    Paraschivescu, autorul “Ghidului nesimtitului”, lansat recent la Bookfest de
    Humanitas si vandut in doar cateva ore in peste 1.600 de exemplare.

    “E un lucru adus de comunism, care a instituit o proletarizare a
    apelativelor, o uniformizare paguboasa. Bucuresteanul nu mai simte niciun
    fel de stimul de a se plia dupa nevoile celor din jur, ci vrea sa schimbe
    tot ce e in jur dupa bunul lui plac”, gaseste cauza Paraschivescu.

    Pentru atenuare, el crede insa ca sondajul are o doza de aleatoriu: “Nu
    putem spune ca manierele bucurestenilor sunt reprezentative pentru toti
    romanii, dupa cum nici in cazul Zagrebului, de exemplu, nu cred ca se poate
    spune ca toti locuitorii sunt la fel de politicosi ca domnul cu artrita.
    Populatia bine crescuta se afla in Ardeal, in Banat si chiar in Moldova. Din
    pacate, nesimtirea continua si in democratia prost inteleasa din Romania,
    iar solutiile ar fi emigrarea in Danemarca sau sinuciderea”.

    Radu Paraschivescu e de parere ca in ciuda vanzarilor-record la “Codul
    bunelor maniere”, cartea nu a fost citita de cine trebuie, “dupa cum nici
    cartea mea nu va fi citita de nesimtiti, ci mai degraba de cei care s-au
    simtit vexati de nesimtiti”.

    Barbatii sunt politicosi doar cu o supergagica

    Umblat prin lume, Dan Chisu confirma rezultatele studiului: “Nu numai in
    cele trei privinte testate se manifesta nesimtirea, ci si in trafic sau in
    alte situatii. De exemplu, la o coada barbatii sunt nesimtiti, nu-i mai
    cedeaza locul unei femei decat daca e o supergagica. La New York esti
    agresat pur si simplu de vanzatori, nici nu te lasa sa te uiti bine ca sar
    imediat sa te intrebe cu ce te pot ajuta. La noi trebuie sa rogi vanzatoarea
    sa faca un efort sa-si arate un produs din raft, ospatarii stau cu
    scobitorile in gura si nu te baga in seama cand intri in restaurant…”.

    Nici pentru Chisu viitorul nu suna bine: “Atat timp cat la “10 pentru
    Romania”, pe locul 2 a iesit Gigi Becali, speranta mea e minima”.In opinia
    istoricului Majuru, viitorul suna astfel: “Nesimtirea o sa dispara doar prin
    estinctie biologica, a celor batrani, si prin adaptarea celor tineri. Asta e
    singura lor sansa, altfel vor veni peste noi tipi educati din Europa
    Centrala, vor fi platiti bine, iar valahul nostru care nu stie sa se poarte
    va ajunge o cantitate neglijabila”.

    “Nu putem spune ca manierele bucurestenilor sunt reprezentative pentru
    toti romanii, dupa cum nici in cazul Zagrebului, de exemplu, nu cred ca se
    poate spune ca toti locuitorii sunt la fel de politicosi ca domnul cu
    artrita.” (Radu Paraschivescu)

    Orasele si media obtinuta de locuitorii lor la cele trei probe ale
    politetii

    Oras Scor
    1. New York 80%
    2. Zürich 77%
    3. Toronto 70%
    4. Berlin 68%
    Sao Paulo 68%
    Zagreb 68%
    7. Auckland 67%
    Varsovia 67%
    9. Mexico City 65%
    10. Stockholm 63%
    11. Budapesta 60%
    Madrid 60%
    Praga 60%
    Viena 60%
    15. Buenos Aires 57%
    Johannesburg 57%
    Lisabona 57%
    Londra 57%
    Paris 57%
    20. Amsterdam 52%
    21. Helsinki 48%
    Manila 48%
    23. Milano 47%
    Sydney 47%
    25. Bangkok 45%
    Hong Kong 45%
    Ljubljana 45%
    28. Jakarta 43%
    Taipei 43%
    30. Moscova 42%
    Singapore 42%
    32. Seul 40%
    —————————————————–
    (33-35 pozitii retrogradabile)
    33. Kuala Lumpur 37%
    34. Bucuresti 35%
    35. Mumbai 32%

  35. Phoenix
    July 13th, 2006 at 02:11 | #35

    am citit logul si ma bine dispus , unde sunt vremurile de alta data 😉 Tovarasa educatoare ucigasa de Mos Gerila :>

  36. mihaietc
    September 20th, 2006 at 09:29 | #36

    ADUSI DE BARZA.

    N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de azi. Am trait. Pe noi ne-a adus barza si ne-a asezat, ca pe niste coconi, in vatra cuminteniei si a asteptarii. Am crescut infasati ca sarmalutele, printre gamelele de tabla si olitele de care eram legati la cresa. Eram frumosi, aveam pampoane rosii prinse-n crestete, sub barbie, de carucioare. Am supravietuit deochiului si timpului blestemat in care ne-a fost dat sa ne nastem. Visele noastre, pazite de ochiul pestelui de sticla de pe televizor, erau bantuite de miros de portocala si de baloane de guma “Tipi-Tip”. Citeam pe ascuns “Elevul Dima dintr-a saptea” si “Boccaccio”, iar la vedere “Ciresarii” si Jules Verne. Noi nu ne trimiteam SMS-uri, ne fluieram sa iesim afara. “Mama lu’ Cutaaaare… Il lasati pe Cutare afara?”

    Baietii isi scriau cu pixul pe tricouri numele fotbalistului preferat. Jucau fotbal pe terenuri decupate din cartoane, iar fiecare nasture avea un nume. Cei care “driblau” erau la fel de pretiosi ca si o minge “Artex”. Jucam “Tara, tara, vrem ostasi” si “Flori, fete sau baieti”, de-a “v-ati-a” si “arimjimjim, aramjamjam”… Saream elasticul si sotronul desenat cu un ciob de caramida pe asfaltul din fata blocului.

    RATIA DE FERICIRE.

    Singurii nostri roboti erau cei construiti din pachete de tigari lipite. Aveam papusi fara sex, ca ingerii, si bara de batut covoare de langa bloc, unde fetele faceau “exercitii la paralele”, imitand-o pe Nadia. Pocneam cu bolovanul capsele adunate in staniolul de la ciocolata chinezeasca si suflam cornete de hartie prin tevi. Nu aveam Playstation, Nintendo, X box, jocuri video, 99 de canale de televiziune prin cablu, dolby surround, celulare personale, calculatoare, chat pe internet. Dar aveam prieteni… Verile noastre aveau miros de brifcor si gust de susan. Ne smulgeam matricolele cusute de pe bratul uniformei si alergam bezmetici, ca fluturii in sticla. Ne balaceam cu picioarele intr-o apa nesfarsita, de pe pontonul nici unei sperante.

    Luam “Pepsi” pe sub mana de la cantina partidului si mergeam in fiecare vara in cate o tabara de pionieri. Stateam la cozi, “inaintasii” care tin randul, stateam in frig, stateam pe intuneric si aveam cartele. Dar nu stiu cum de s-a intamplat, am reusit, asa copii cum eram, sa ne luam ratia de fericire. Cate-o portie mica de fiecare, sa ajunga la toata lumea…

    DESENE.

    Noi n-am avut DVD player, ne uitam la diafilme proiectate pe perete. Acelasi ecran fara plasma, unde, in serile in care se oprea curentul, umbrele mainilor inchipuiau animale la lumina lampii cu gaz. Jucam “fazanul” si construiam masini si palate din placutele metalice de la “Mecano”. Doar cinci minute pe zi, inainte de telejurnal, ne uitam la “Mihaela si Azorel”, alb-negru, si stiam doar ca Donald arata ca ratoiul-jucarie din cauciuc, cu bluza de marinar. Am supravietuit serialului “Dallas” si-am inventat un joc in care numaram in engleza: “Uan, ciu, sfri/Pamela vrea copii/ Si Bobby nu o lasa/ca este prea frumoasa”. Aveam clasoare cu timbre si colectie de surprize cu fotbalisti de la “Turbo”.

    Ne jucam de-a printesele (un fel de “real life role play game”), beam apa minerala “Aurora” (un fel de MD de-acum) si mancam inghetata “Polar” (fara inlocuitori). Ne coloram guma de mestecat cu varfuri de creioane, ca sa creada lumea ca-i straina, si ne umpleam pauzele de scoala cu biscuiti “Voinicel”… Aveam sugativa si pic cu care ne stergeam singuri greselile. Nu luam niciodata “foarte bine” la scoala, dar eram incoronati la fiecare serbare cu coronite uriase din garofite roz.

    MAJORATE.

    N-aveam sali de cinema cu sunet dolby, dar faceam cozi la filme ca sa vedem “Liceeni” sau “Declaratie de dragoste”. Ascultam muzica la maguri si casuri aduse de la rusi si inregistram melodii straine de la “Vocea Americii”. Noi, unbelievable, n-am avut manele… Si nu ne faceam dedicatii muzicale in direct, primeam/trimiteam bilete in care ni se cerea/ceream prietenia. Noi n-aveam bloguri pe net, completam oracole pline de poze decupate din almanahul “Cinema” si scriam in loc de mail-uri lungi scrisori de dragoste. Adidasii “originali” aveau trei dungi laterale, iar scurtele evadari, miros de tigara de la polonezi si de nechezol. Singura casa de moda renumita era solarul de la mare, unde veneau bisnitarii. Noi nu ne-am dat niciodata beep-uri, aveam la colt de strada telefoane cu fise, cu receptoare prinse-n furca. Ne faceam majoratele si mixam Depeche Mode si CC Catch cu bluzurile de la Modern Talking. Eram imperbi si trimbulinzi, fara sa stim prea bine ce inseamna asta. Eram misto si faini, niciodata cool.

    RITUAL.

    Parintii nostri lucrau in schimburi, unul venea, altul pleca. Pranzul de duminica era o sarbatoare sfanta, pentru ca atunci ne strangeam cu totii in jurul mesei. N-aveam baby-sitter, n-aveam after-school-uri si nici internet-cafe-uri. In fiecare dimineata, inainte de a pleca la scoala, inghiteam stoici dumicatii de paine integrala unsa cu unt sarat, din care tasneau broboane de apa.

    Ne puneam ghiozdanele de carton in spate, bentita elastica pe cap si apoi, ultimul ritual inainte de a iesi pe usa, cheia agatata de gat. Pentru cateva secunde, metalul rece ne anchiloza miscarile. Noi n-am trait mai bine sau mai rau. Am trait.

  37. lelu ptr mihai
    September 21st, 2006 at 11:33 | #37

    Minunat articol.Sigur ca au fost destule lipsuri si nemultumiri,dar bucuriile pe care le traiam atunci sunt incomparabile cu cele de astazi.Intradevar in ultimii ani,Lae devenise paranoic si nu am mai avut televiziune dar pot sa spun ca eu mi-am imbunatatit substantial cunostintele,in toate domeniile,la televizor.Acolo i-am vazut pe Louis Armstrong,Ella Fitzgerald,am vazut toate filmele marilor actori si regizori,am aflat despre personalitatile lumii(nu mai dau nume pentru ca multi nu o sa priceapa nimic),si stiam sa ma bucur cand aflam ceva nou.Satisfactiile noastre erau atunci cand prindeam in mana o carte buna,o citeam pe nerasuflate,si chiar ne laudam cu asta.Cand prindeam un LP nou si se faceau adevarate auditii, si-l ascultam de doua trei ori,bineinteles cu comentariile de rigoare.Ce sa spun ,daca aveai o biblioteca rezonabila sau/si cateva albume Pink Floyd,Genesis,Beatles etc.erai considerat bogat.Si astea erau satisfactiile noastre,nu ca acum cand fericire inseamna sa ai bani si sa-i bei ascultind manele.Stiti cum se spune:daca te arunci in troaca te mananca porcii.De unde nu-i nici Dumnezeu nu cere.Asa ca inchei neasteptand nici un comentariu la cele scrise.Bafta lo.

  38. S.A.-33ani-Woodbridge,ON
    December 7th, 2006 at 23:13 | #38

    Multumesc Horia !

  39. February 15th, 2008 at 11:13 | #39

    Felicitari pentru articol! Desi nu-s prea in varsta, sunt nascut in 72`, m-a emotionat. Noroc ca sunt singur in birou si nu ma vede nimeni ca sunt gata sa dau apa la soareci.
    Imi aduc aminte cu placere de Moş Gerilă. Venea in noaptea de Revelion, cand toti eram adunati la bunici (la mamaia si la tataia).
    Stateam cu frati-miu si cu verii mei ca pe jar: vine Moş Gerilă! Ne repetam in gand poezia sau cantecelul – Mosul nu ne dadea nimic fara sa-i recitam ceva. Imi mai aduc aminte, legam pocnitori “de un leu” la usile vecinilor, intr-o parte de clanta, in cealalta prinse cu pioneze (mai exista?) in tocul usii. Sunam, o rupeam la fuga, si asteptam reactiile.
    Frate-miu, golan mai mare, isi facuse “tun”, din teava PVC si dintr-un spray Farmec, sau Magnolia, sau ce se mai gasea. Un pic de carbit, nitel scuipat, si BUM! Asta imi aminteste si de petardele facute din pietre, minium de plumb, si, ca sa lase si o urma frumoasa pe pereti, negru de fum.
    La 12 noaptea de Revelion ieseam cu totii la geam, sa vedem cele 5 artificii trase in parcul Tineretului. Si aruncam cu artificii pe geam (sper uimirea mea se mai gasesc si acum, fiicei mele ii plac la nebunie).

    Acum, desi sunt offtopic, dar pentru ca amintirile curg valuri: cei care sunteti din Bucuresti, va mai amintiti de 23 august? Eu de abia asteptam, ieseam cu parintii in Oraselul Copiilor, apoi treceam in Parcul Tineretului, pentru ca pe inserat se proiectau desene animate pe un panou!
    Oricum, consider ca noi astia nascuti mai devreme am avut o colilarie mult mai adevarata, chiar daca erau lipsuri multe.. ne suiam in copaci, furam corcoduse, bateam mingea (aia de 35), inaltam zmeul, trageam cu cornete, ne stropeam cu elefanteii si tot asa la nesfarsit..
    Ma uit la copii din fata blocului… e trist ce se intampla..
    Salutari!

  40. sorin
    August 22nd, 2008 at 16:15 | #40

    excelent. multumiri pentru amintiri. mai era epoca break dance cu tricourile “in relief”, serile de dans de la “ecran club” sau diverse alte localuri pentru tineret, cozile la oua, zahar, si carne – strabunica mea statea 2-3 zile sa ia un kg de carne si 2 de tacamuri – avea voie ca eram multi, friptura din tacamuri de pasare, cozile enorme de 4-5 zile la benzina+bonul de 20 de litrii si multe multe altele. dar imi aduc aminte de cozile extraordinare de la cinematografe. “Razboiul Stelelelor I” oau…o saptamana pe urma nu am mai inchis ochiii….vremuri. deh

  41. maria
    March 3rd, 2009 at 13:37 | #41

    Asa cum pentru tine portocalele reprezinta ‘moartea şi la învierea lui Moş Crăciun’ asa sunt pentru mine cozonacii facuti de mama, cozonaci pe care din pacate nu ii mai poate face acum cand se gasesc de toate…

  42. June 17th, 2009 at 12:12 | #42

    In ’89 aveam 11 ani, dar am destule amintiti pentru acea perioada, iar post-ul acesta le-a scos la iveala si pe cele amortite… noroc de monitorul asta mare ca nu ma vad colegele cum bocesc…

  43. sorana
    October 9th, 2009 at 16:36 | #43

    foarte tare postul. l-am citit pe tot si as repeta lucrul asta daca nu as fi inca la serviciu :) mi-au dat lacrimile citindu-l.

  44. Altanui
    December 19th, 2009 at 19:45 | #44

    ..O! Ce amintiri grele! De cate ori mi se “arunca” in fata imagini din acel trecut ce ne apartine, simt un gol… mai bine zis un vid, ca si golul parca tot ar umple el ceva, si mi se umplu ochii de lacrimi. Lacrimi ce raman inghetate fara a avea puterea sa cada. O, Doamne!… Ce amintiri grele…

  1. No trackbacks yet.