Archive

Archive for May, 2006

La Multi Ani la serviciu

May 23rd, 2006

Iata una din multele si obisnuitele felicitari cu urari “de lemn” din partea “Biroului Operativ de Conducere” (cum suna azi!) 😀

Este de apreciat fontul de tip gotic ce a inlocuit clasicul (courier) al masinii de scris 😛
La Multi Ani SPM

O felicitare si mai simpatica: … va doresc dactilografele dvs. si familiei dvs 😉 Pana la urma, cine doreste pe cine si cui? 😀
La Multi Ani de la dactilografe

La serviciu

Reclama de pe caietul dictando

May 22nd, 2006

Eu cred ca românii au avut tot timpul talent pentru publicitate. Iata aceasta reclama, subtila, de pe spatele caietului dictando de alta data, STAS 2019-73. Investita la CEC este sigura, iar in timp (clepsidra sugerata discret) ne putem cumpara tot ce ne dorim – bicicleta si un ghiozdan mai bun decat geanta de la masca de gaze 😀 si de ce nu… alte caiete!

Reclama CEC

Obiecte, Reclame, Scoala

Sokoban (1984)

May 19th, 2006

Sokoban - title screen

Sokoban - first level

Precis mulţi dintre voi vă amintiţi de acest celebru joc. Pe vremuri grafica era foarte simplistă (2 culori plus alb şi negru) 😉 şi de aceea jocurile se remarcau mai mult prin concept decât prin grafică.
Ideea era simplă – trebuie să împingi nişte cutii la locul lor printr-un labirint, fără posibilitatea de a trage cutiile sau de a le deplasa în lateral. Chiar şi primul nivel, deşi pare uşor la prima vedere, e destul de complicat ca să îţi ia cam 200 de mutări pentru a pune 11 cutii la locul lor.
P.S. Pentru cine mai vrea acest joc, se găseşte pe abandonia.com şi vă trebuie emulatorul DosBox – încercaţi să emulaţi cu DosBox un 286, pentru că un 386 este mult prea rapid! – 😀

Sokoban++ * am găsit o variantă freeware a jocului (cea mai bună, după părerea mea) la adresa: http://www.joriswit.nl/sokoban/
Tot acolo găsiţi şi skin-uri pentru a modifica complet grafica jocului – mie personal îmi place skin-ul “Boxworld” :) Pentru “maniaci” sunt disponibile seturi adiţionale de nivele şi editor 😉

*** 13.07.2006 ***

Pentru pasionaţii de Sokoban, am găsit o versiune freeware, un joc complet, cu editor complex şi 250 de niveluri de chinuit neuronii. Grafică mai în pas cu vremea, jucabilitate maximă :)Soko Ban Armageddon
http://fgames.gamecode.cz/sokoban_en.html

Jocuri pe calculator

Din seria “realizări măreţe”

May 17th, 2006

Dinamica creşterii economice era exponenţială, păcat că numai pe hârtie!

Reviste, Social

PCR ’89

May 17th, 2006

tezele pcr 89

Asta apropo de broşura FSN :)

“[…] dezvoltarea economico-socială a României în cincinalul 1991-1995 şi orientările de perspectivă până în anii 2000-2010”

hehe

Obligatii cetatenesti, Social

Poveste de Craciun

May 17th, 2006

Poveste românească de Crăciun
sau
Moartea şi învierea lui Moş Crăciun
de Horia Gârbea
Nota: acest text a fost scris pentru a fi tradus in limba germana si a fost prezentat ca lectura publica in aceasta limba in mai multe intilniri literare din Germania in anii 2004 si 2005.

În vremea copilăriei mele, în România, oamenii nu primeau liber de Crăciun. Oficial, Crăciunul nu exista. Nici Moş Crăciun nu exista. În locul lui venea alt moş, Moş Gerilă, care aducea cadouri de Anul Nou. Un moş inventat de comunişti.În România, oamenii nu primeau liber de Crăciun. Totuşi, de Crăciun, aproape nimeni nu muncea. Se aduceau de acasă mîncarea tradiţională şi vinul, se improvizau mici petreceri neoficiale la care şi şefii beau cîte un pahar, tot neoficial.
În ajun, şefii care voiau să facă pe popularii lăsau femeile să plece acasă ca să pregătească masa tradiţională. Dar mîncarea se găsea destul de greu, mai ales la oraş. Multe familii puteau să îşi sărbătorească mai bine Crăciunul doar pentru că aveau rude la ţară. Acolo se putea creşte cîte un porc sau un curcan. Se putea face şi vin din struguri adevăraţi, nu surogatul de la magazin. Mulţi români făceau însă vinul acasă: striveau de toamna strugurii în saci de plastic, pe balcon, îi lăsau la fermentat în borcane mari de sticlă şi apoi îl puneau în damigene. De Crăciun şi de Anul Nou destupau damigenele şi fiecare, doctori, ingineri, profesori, avocaţi, se lăudau cu vinul lor de casă.

Noi, copiii, aveam însă vacanţă. Vacanţa începea totdeauna pe 22 decembrie şi aşa a rămas pînă azi. Chiar şi studenţii aveau vacanţă. În primii ani de comunism nu li se dădea liber studenţilor. Dar în 1968, de Crăciun, a avut loc o mini-revoltă a studenţilor care a speriat de moarte autorităţile. Grupuri de studenţi au ieşit să demonstreze pe bulevardele din Bucureşti purtînd icoane pictate chiar de ei şi scandînd: “A înviat tradiţia”. Cereau să fie liberi de Crăciun. Autorităţile au făcut o mişcare neobişnuit de inteligentă. I-au lăsat în pace şi le-au dat vacanţă. De atunci, pe 22 decembrie, trenuri pline de studenţi plecau dinspre oraşele universitare spre micile oraşe unde locuiau familiile lor.
De Crăciun, la televizor şi la radio nu se cîntau colinde. Şi totuşi, prin oraşe circulau cete de copii îmbrăcaţi în costume speciale, mai mult podoabe de hîrtie sau pînză aplicate peste hainele obişnuite. Purtau toiege cu panglici şi stele din lemn vopsit. Sunau la uşi şi colindau sau, la sate, umblau din poartă în poartă, prin zăpadă, cîntînd:
Steaua sus răsare
Ca o taină mare.
Steaua luminează
Şi adeverează.
Că azi Prea Curata,
Prea Nevinovata
Fecioara Maria
Naşte pe Mesia.
Lumea îi primea şi le dădea covrigi şi mere, cozonaci dar, mai adesea, bani. De multe ori chiar studenţi cu voci bune improvizau mici coruri de colinde şi cîştigau bani mulţi pentru că ofereau ceva ce nu se putea găsi uşor: cîntecele tradiţionale.
În serile dinainte de Crăciun, pe străzile vechi ale oraşelor sau pe uliţele satelor, bătrîni şi copii mergeau la biserică, le denie. Oamenii maturi, cu serviciu, nu se duceau. Se temeau că vor fi văzuţi şi pot avea necazuri la locul unde lucrau. Dar bătrînii şi copiii nu aveau nimic de pierdut.
În felul acesta, pe vremea copilăriei mele, Crăciunul şi Paştele existau şi nu existau, se sarbătoreau sau nu se sărbătoreau. Depinde ce voiai să vezi. Unii vecini, erau atît de temători, încît strîngeau resturile meselor de Crăciun şi de Paşte în pungi închise pe care nu le aruncau în lăzile de gunoi de lîngă casă. Mai ales cojile ouălor vopsite de Paşte i-ar fi putut trăda că au serbat Învierea lui Hristos. Le duceau, departe, pe alte străzi, în cutiile de gunoi din staţiile de tramvai.
Dar, de obicei, oamenii nu se temeau atît de tare. Nici autorităţile nu făceau mare caz. Se prefăceau doar că sărbătoarea Naşterii nu există. În serile de Ajun, în afară de colindători, oamenii ascultau colinde la posturile de radio din Europa de Vest.
Cînd eram copil am învăţat “O, Tannenbaum” şi îl cîntam acompaniat la pian de o mătuşă sau de tatăl meu. Cei mari organizau o petrecere pentru copii, care era totdeauna veselă. Şi cîntam în cor, într-o germană aproximativă “O, Tannenbaum”. Ştiam doar că n-avem voie să-l cîntăm la şcoală şi nici nu-l cîntam.
Pentru cineva care nu a trăit în Europa de Est e greu de înţeles ce însemna pentru noi Crăciunul. Era o sărbătoare foarte frumoasă mai ales că era, nu interzisă, dar neoficială. Pentru noi, copiii, era cu atît mai atrăgătoare pentru că era misterioasă. Totul se numea, în public, altfel decît acasă. Bradul de Crăciun se găsea cam greu, dar se găsea, numai că se numea “pom de iarnă“. În magazine apărea, ici-colo, cîte un figurant îmbrăcat în haină roşie şi cu barbă de vată, dar el se numea Moş Gerilă. La şcoală, la orele de desen, pictam felicitări zise de Anul Nou pe care nu trebuiau să apară însă lumînările, Fecioara, Pruncul Sfînt sau Ieslea din Bethleem.
În copilăria mea, în România, şi cu atît mai mult în tinereţea mea, în ultimii ani de comunism, mîncarea se găsea greu şi era de calitate proastă. După tradiţie, ar fi trebuit să ţinem post şase săptămîni înainte de Crăciun şi de Paşte. Să nu mîncăm nu numai carne, dar nici ouă, lapte sau brînză. Aşa e tradiţia ortodoxă. Dar, la lipsurile care erau, cine găsea puţină carne nu se mai gîndea la tradiţii.
Proviziile pentru Crăciun se strîngeau din vreme, pentru că la români masa din seara de Ajun, cea de prînz de Crăciun şi cele de a doua şi a treia zi cer pregătiri speciale. De Ignat se taie porcul. Fiecare familie creşte un porc sau, la oraş, cumpăra de undeva carne. De Crăciun este obligatoriu să se mănînce mezeluri de porc pregătite în casă: tobă, lebăr, caltaboş, cîrnaţi. Chiar şi astăzi, cînd avem supermarketuri pline de mezeluri, femeile din România fac ele singure toba şi caltaboşul, iar bărbaţii învîrt manivela maşinii de făcut cîrnaţi. Bărbaţii sînt mîndri de priceperea nevestelor, iar ele se laudă cu ajutorul dat de ei.
Tăierea porcului în curte e o sărbătoare care, în România se ţine şi azi în fiecare sat. Seamănă mai mult cu un sacrificiu păgîn. Porcul familiei, crescut un an, greu de 120-150 de kilograme este scos din cocină, trîntit în zăpadă şi un bărbat mai viteaz îi taie gîtul cu un cuţit. Nu toţi bărbaţii se pricep la asta, dar cei mai mulţi o fac. Apoi se pîrleşte părul porcului cu paie aprinse, se frige pe loc o parte din carne. Ea se împarte celor de faţă, rude şi vecini, adunaţi anume împreună cu pahare de ţuică tare: Pomana porcului. Se bea pentru sufletul lui de porc, dus la cer. În semn de recunoştinţă pentru că din carnea lui se va îndestula toată familia.
Într-un an, într-un sat, unui bărbat i-a fost milă să taie porcul şi l-a omorît sufocîndu-l cu gaz dintr-o butelie. Numai că apoi, cînd a aprins paiele să-l pîrlească, gazul adunat în porc a explodat şi porcul a sărit în aer ca o bombă. S-a făcut bucăţi dar bucăţile au fost adunate şi mîncate. S-a dus vestea în toată România deşi, fireşte, televiziunea nu dăcea pe-atunci asemenea ştiri. Şi totuşi totul se afla.
La masa de Crăciun, după mezelurile cu ţuică rece sau fiartă, vin la rînd sarmalele, învelite în varză murată în sare. Ele se mănîncă obligatoriu cu mămăligă. Apoi vine friptura de porc şi de curcan. Se bea vin roşu pentru bucuria naşterii Mîntuitorului. La sfîrşit, neapărat cozonacii. Cu nucă pisată şi stafide. Masa de Crăciun la români cuprinde aceste feluri an de an. Am mîncat aceeaşi listă de bucate timp de 40 de ani, nu m-am plictisit şi o voi mai mînca pînă la sfîrşitul vieţii. Oriunde în lume trăiesc români, ei mănîncă la fel. Vinul românesc făcut în casă este roşu, acrişor, sau negru, cu tanin. El se potriveşte la carnea grasă de porc. Se cheamă zaibăr, vin de buturugă sau, dacă e mai dulce, “căpşunică“. |uica se face din prune sau corcoduşe, se fierbe cu puţin zahăr şi cu piper şi se bea fierbinte. Bărbatul care tuşeşte primul se spune că plăteşte, e considerat un bărbat mai slab decît ceilalţi. Cînd eram copii încercam să bem un pic de ţuică fierbinte fără să tuşim.
În vremea copilăriei mele, cel mai greu de făcut erau cozonacii. Un om din Germania sau din Italia ar putea zîmbi. Chiar un copil, care s-a născut în România după 1989 nu poate înţelege ce însemnau în copilăria mea cozonacii. Ouăle se găseau cu greu. Făina şi mai greu, şi era neagră. Zahărul se dădea numai pe cartelă, iar drojdia, chiar dacă se găsea de undeva putea fi proastă şi cozonacii nu mai creşteau. O lună sau două înainte, bunica şi mama mea nu ne făceau prăjituri. Tot zahărul trebuia păstrat pentru cozonacii de Crăciun. Într-un an, eram deja inginer, am lucrat o lună într-un birou de evidenţă care a făcut o lucrare pentru organizaţia de partid. Pentru că lucrasem bine, un şef de acolo ne-a dăruit celor 4-5 care făcusem treaba, în mare secret, cîte un pachet de drojdie de calitate. Am fost fericit. Am dus-o mamei acasă şi au ieşit nişte cozonaci grozavi.
În ajunul Crăciunului în casă domnea o tensiune, o îngrijorare ca în apropierea unui examen. Anul ăsta vor ieşi cozonacii? Mama, bunica, mătuşile se adunau ca un consiliu de moaşe la o naştere grea. Se cumpărau de pe piaţa neoficială cîte 2-3 kg. de făină germană. Se putea găsi ori primi în dar cîte o pungă de zahăr alb de la un magazin pentru nomenklatură. Chiar cînd coca ieşea bine exista pericolul ca, la aragaz, să nu fie gaze şi flacăra prea mică strica aluatul. De aceea, pentru siguranţă, cozonacii se coceau la 4-5 dimineaţa cînd gazul avea presiune mai bună. Erau zile şi nopţi de mare emoţie. Dar totdeauna în dimineaţa zilei de Ajun ne trezeam în mirosul de cozonac proaspăt. Mama şi bunica mea coceau mulţi cozonaci. Îi dăruiau şi altor rude care nu reuşeau să-şi facă.
Bradul de Crăciun se împodobeşte înainte de Ajun şi se păstrează pînă după Anul Nou în casă. În copilărie, noi, copiii, lungeam cît de mult operaţia de împodobire pe care o comanda bunicul meu. Am locuit şi locuiesc într-o casă mare şi bradul putea fi înalt. Podoabele pentru brad se găseau, fireşte, tot greu. Le păstram de la an la an. Numai că într-un an pisica a sărit în brad şi l-a răsturnat, spărgînd multe dintre podoabe.
Am făcut o introducere lungă pentru că îmi face plăcere să-mi amintesc cît mai mult şi mai bine de Crăciunul copilăriei. Faptul că sărbătoarea era ceva oarecum interzis şi totul se aduna cu greutate îi dădea un farmec aparte. Să nu uităm că în România, iarna, circulaţia automobilelor private se interzicea iarna. Pretextul era să nu se stînjenească aprovizionarea pe străzile înzăpezite. Dar zăpada lipsea, aprovizionarea cu alimente lipsea şi ea şi totuşi maşinile erau oprite.
Azi, cînd doar mă duc cu maşina la supermarket ca să umplu coşul, Crăciunul nu mai e la fel de plăcut. Sau poate e din cauza copilăriei care a trecut. Pe-atunci cele mai mărunte jucării primite sub brad ne făceau fericiţi cum astăzi nu mai putem fi.
Regimul comunist găsise şi pentru cadourile de Crăciun o mască. În magazine se făcea reclamă sub deviza: Decembrie-Luna Cadourilor. Deci nu venea Moş Crăciun cu sania lui trasă de reni. Venea o lună întreagă a cadourilor.
Ei bine, într-o zi de iarnă, eram deja student, luna cadourilor n-a mai venit. Nici Moş Gerilă, care îl înlocuia cît de cît pe Moş Crăciun, n-a mai avut voie să apară. Propaganda a găsit o formulă mai crudă decît oricînd. Era un semn al disperării care cuprinsese regimul în ultimii ani de întuneric. Copiilor din grădiniţe şi micilor şcolari li s-a spus de către educatoare şi învăţătoare că Moş Crăciun a murit. Nu toate educatoarele au avut curajul să spună un lucru atît de sinistru. Dar unele au făcut-o de spaimă sau din prostie. Nu toţi părinţii au avut curajul să nege, acasă, ceea ce copilul a auzit pe cale oficială. Unii au spus:
– Dacă aşa ţi-a zis tovarăşa educatoare, aşa o fi.
O disperare imensă a cuprins copiii mici ai unei ţări mici ţinute în întuneric şi frig.
Nu mai eram la vîrsta cînd credeam în Moş Crăciun. Dar această propagandă cretină m-a durut la fel de tare ca şi cum aş fi crezut în Moş Crăciun şi mi s-ar fi spus că a murit. Încă vreo cîţiva ani, blîndul moş a lipsit din peisajul românesc. Crăciunul era tot mai sărac, mai întunecat.
Într-o seară de duminică, în decembrie, am primit un telefon. Am recunoscut vocea unui prieten care mi-a spus:
– Chiar dacă recunoşti vocea, nu pomeni nici un nume. Vreau să-ţi spun că la Timişoara se trage în populaţie.
Începuse revoluţia. Ştiam că va veni, nu ştiam cum va fi. Peste două zile studenţii au fost trimişi în vacanţă mai devreme. Pe 20 decembrie toată lumea ştia ce fusese la Timişoara şi, pe 21, cînd toată lumea a văzut la TV că pentru prima dată dictatorul e întrerupt de mulţime, toţi am strigat:
– A început!
A fost, desigur, şi o lovitură de stat, dar noi, care am ieşit pe străzi, nu ştiam asta. În Noaptea de Ajun 1989 am tipărit primul ziar liber al studenţilor din Bucureşti. Apoi am fugit pe jos pînă acasă. Pe străzi se auzeau rafale de mitralieră ca pe front. Trăgeau “teroriştii” care apoi n-au fost niciodată descoperiţi. Probabil erau simple aparate de făcut zgomot. Dar nici asta n-aveam de unde s-o ştim atunci.
Acasă, bradul era împodobit, totul părea liniştit. Am băut vin şi am mîncat cozonaci ca totdeauna. A doua zi, după un proces de cîteva minute, dictatorul şi nevastă-sa au fost împuşcaţi ca nişte cîini turbaţi. Din afară, poate că a părut bestial, dar asasinii lui Moş Crăciun o meritau. Peste încă o zi, în mijlocul Bucureştiului, se auzeau încă rafale de mitralieră. Dar oamenii nu le mai băgau în seamă. Stăteau la rînd să cumpere portocale, o marfă rară pentru români.
A treia zi, au fost mai puţine gloanţe şi mai multe portocale. Moş Crăciun înviase.
În fiecare an, de Crăciun, cînd ascult colinde şi desfac o portocală îmi amintesc că am fost martor la moartea şi la învierea lui Moş Crăciun .

D-ale vremii, In familie, La serviciu, Obiceiuri, Obligatii cetatenesti, Pe strada, Social

Fe-Se-Ne-ul

May 15th, 2006

Statutul FSN
Statutul primului “partid” din România :) … îmi aduce aminte de vremurile feseniste şi cepeuniste, totodată caragieleşti!

Vă las pe voi să comentaţi.

P.S. pt igu – ar trebui o categorie “politică” şi poate una “propagandă”, sub “social”.

Social

Bem Bem

May 14th, 2006

Va mai amintiti de sucul concentrat Bem Bem (cu lecitina si vitamine)? Dupa ’89 n-am mai vazut pe nicaieri, dar tare mi-ar place sa se mai gaseasca. Avea un gust superb si dupa parerea mea nu se compara cu nimic din ce se gasea la ora respectiva prin magazine. Ce-i drept nici nu sunt sigur ca se gasea prin magazine.

Bauturi

BOB

May 14th, 2006

bob_756743.jpg

de la wiperush:

sprayul BOB de la farmec

Cosmetice

acuarelele Colibri

May 14th, 2006

aquarele_546473.jpg
clasicele acuarele de la fondul plastic.. cu totii le-am folosit cand eram mici, mai haios e ca am pictat cu ele ultima oara acum vreo 3 ani! si sunt cu adevarat foarte bune!

am impresia ca mai existau unele mai micute, unde culorile erau turnate in forme patrate. noile semafoare din bucuresti imi amintesc de ele:)

foto by adioldtime

Obiecte, Scoala

RIC (stramoshul iPod-ului)

May 13th, 2006

ric2_456475.jpg

Nu stiu de la ce venea, dar se observa ca l-am folosit nu gluma…

Audio, Jocuri&jucarii, Jucarii, Tehnic

capac de sticla de lapte

May 13th, 2006

hartie fotografica facuta la azo mures

May 13th, 2006

Ambalaje de ciocolata

May 13th, 2006

ciocolata_45745763.jpg

de la iulian

Alimentare, Dulciuri

Bunul Gospodar

May 13th, 2006

capac_bg_4564574.jpg

A mai vorbit cineva de el pe-aici….dar vreau sa va amintiti mai bine de el, chiar aduce a Monopoly putin, nu?? Mai ales acele cartonase cu bonusuri….:)

bg_tabla_de_joc_45765474.jpg tabla de joc

bg_bani_346436.jpg banii

bg_bonusuri_64373.jpg bonusurile

offtopic: m-as bucura mult daca cineva ar pune ceva poze cu soldateii aia din plastic, care se gaseau mai greu, dar erau bestiali…

Jocuri de masa, Jocuri&jucarii

Benji

May 13th, 2006

benji_456548735.jpg

Poate tineti minte acel serial american cu printul, cainele si robotelul cu ochi mari pe care il vizionam de zor la bulgari spre sfarsitul anilor 80.
Suna ceva de genul “Benji, Zax, izveznietz printz”.

Filme

Munca la Canal

May 13th, 2006

canal_1980_toamna_45647.jpg

Asa aratau 2 studenti care munceau la Canalul Dunare – Marea Neagra, in zona Cernavoda – Portul Nou, in toamna anului 1980. Pentru 3 luni de munca UTC-ul ne-a dat 720 lei si un “Carnet de Brigadier”. In acea perioada eu cheltuisem 2000 lei de la parinti pentru “completari” alimentare. Mancarea de pranz o aduceau in balerci din aluminiu pentru lapte si era atat de saraca in calorii incat eram vesnic flamanzi.

Obligatii cetatenesti, Social

Magnetofonul Rostov

May 13th, 2006

rostov_4564573.jpg

Costa in jur de 8.000 lei, trei motoare nu avea curele de transmisie se spunea ca are capul de citire-inregistrare din “diamant” in sensul ca nu se uza niciodata. Are in jur de 15 kg si este inca in stare de functionare. Doua viteze 19 si 9 cm/s binenteles stereo nu avea difuzoare incorporate dar avea amplificator de 15 W. Data fabricatiei 1987.

Audio, Muzica

Mine de 0.7…

May 13th, 2006

…si “Lupa pentru laboratorul de biologie”.

mine_lupa_4574574.jpg

Obiecte, Scoala

Ventuze

May 12th, 2006

ventuze_78658685.jpg

O practica care imi dadea fiori cand eram mica si mergeam la tara era aplicarea ventuzelor trecute prin flacara pe spate, in caz de raceli si dureri musculare. Nu stiu cat suport stiintific avea leacul, dar batranii care il foloseau erau mandri de urmele vinete circulare ramase pe spate (rated R) si spuneau ca se simt mai bine. Ventuzele erau din sticlă groasă, ca nişte pahare de iaurt, cu marginea rotundă şi netedă, pentru a nu pătrunde în piele. Se puteau aplica 16-20 de ventuze în acelaşi timp — flacara crea un vid si ventuzele aspirau pielea inauntru, odata cu toxinele, pare-se. In asemenea momente eram fericita ca la copii se aplica moldamin :)

Am gasit ca ventuzele sunt o terapie traditionala chinezeasca.

Obiceiuri, Sanatate

NASTEREA TELEVIZIUNII COMERCIALE

May 12th, 2006

tele7abc_45745754.jpg

Lansarea postului Antena 1 a avut loc pe vremea in care televiziunea prin cablu era inca doar un vis frumos pentru Bucuresti, emisia postului fiind exclusiv prin eter. Si deoarece nu se prindea cu antena colectiva normala (care prindea doar TVR1, TVR2, bulgarii, rusii si parca SOTI), postul vindea o antena speciala (intr-o cutie de carton alb cu albastru). Problema acestei antene era ca avea nevoie de o “bucla” din cablu coaxial de o anumita dimensiune (la milimetru), pe care n-o nimereai nici daca masurai cu shublerul (daca mai are cineva cutia sau antena cu pricina, niste poze ar fi foarte interesante)

Pro TV a aparut ceva mai tarziu prin transformarea canalului (sportiv) 37, vedeta acestui canal fiind la acea vreme Ioaniotoaia (care facea Procesul Etapei intr-un studio cat un lift, cu o plasa de fotbal in spate si fara un desfasurator precis, emisiunile durand adesea 6-7 ore, pana spre dimineata). Pe Andreea Esca au luat-o de la SOTI (Societatea pentru O Televiziune Independenta).

Inainte de Pro TV (dar dupa Antena 1) a aparut Tele7ABC, care s-a lansat cu seriale americane de gen Kung Fu (cu David Carradine) sau Casuta din Preerie si a decedat cu “Alo, Florin?”.

Prima TV a aparut ceva mai tarziu, prin rebrandingul postului Amerom.

Restul posturilor comerciale au o istorie prea recenta pentru La Trecut.

Radio-TV, Telecomunicatii

Barkas

May 11th, 2006

Barkas_B_1000_7878878667.jpg

de la dan lazar:

Pentru cunoscatori: celebra masinuta RDG-ista de carat marfa dintr-o intreprindere in alta!
Tovarasi, iata faimosul Barkas !!!

Masini

Ventilatorul portabil Zefir

May 11th, 2006

Scrabble

May 11th, 2006

scrabble_001134643754.jpg

scrabble_1113453463.jpg

Scrabble facut de Intreprinderea de Relee Medias

Jocuri de masa

Ratzusha cu inele

May 11th, 2006

ratzushka_4576547.jpg

Proba de precizie :)

Jucarii

Racheta de tenis

May 11th, 2006

tenis_457545.jpg

Celebrele rachete de tenis NEPTUN produse la REGHIN

Jocuri afara, Sport

Primul meu dictionar

May 11th, 2006

primul_meu_dictionar_1974_34636.jpg

Primul meu dictionar – editia 1974

Scoala

Marocco

May 11th, 2006

marocco_4565474.jpg

aoarent un hoc banal, marocco necesita multa indemanare

Jocuri de masa, Jocuri&jucarii

Calutzul

May 11th, 2006

“Titirez”

May 11th, 2006

Titirez

Cine isi mai aminteste de jucaria asta? Eu, intr-un an, de ziua mea, am primit 3 sau patru, dintre care acesta a supravietuit intreg si inca se mai invarte!

Recomandat pentru copii de 3-7 ani 😀

Jucarii

latrecut in zile si nopti

May 11th, 2006

zile_si_nopti_7567568.gif

“latrecut” in zile si nopti editita de brasov

merci alina

blog

Imnu’

May 11th, 2006

imnu_4357457645.jpg

LP Ciprian Porumbescu… :)

Muzica

Busola

May 11th, 2006

busola_4576546745.jpg

Tin minte ca erau mai multe variante.

Asta era varianta romaneasca… made by IOR. Era la concurenta cu cea nemteasca cu rigla si lupa. PTAPu’ sa traiasca!

Tehnic

“Multiubitul conducator”

May 11th, 2006

Pe vremea aia nu exista manual, revista, almanah etc care sa nu aiba pe prima pagina chipul “multiubitului”. Dupa revolutie am rupt toti foaia respectiva din toate cartile. Am gasit pe acasa o singura carte care a scapat.

Ceausescu lumea.jpg

Carti, Literare, Obiecte, Scoala

Shamponul Larex

May 10th, 2006

larex_56745.jpg

de la ovidiu hirin:

Shamponul Larex – nelipsit la spalarea masinii sau al parului papusii preferate.

Cosmetice, Frumusete, Sanatate