Home > Desene animate, Expresii, Jocuri afara, Radio-TV, Social > Duminica, ora 14.00

Duminica, ora 14.00

postat pe 27.04.2006 de cobilanschi

Vara. Iulie sau, si mai bine august tarziu. Ora de pranz, soarele arde. Miroase a salata de vinete, de undeva din blocul vecin se aude un tocator, maruntind. Cand nu era salata de vinete erau chiftelele. E duminica. Pandesti un corcodus galben in gradina. Dedesubt, trei fete joaca “elasticul”. Nimeni la balconul mamaiei…drept pentru care tusti, pe prima craca. Inceet ca o pisica, asta-i tot secretul… Sa mananci corcodelele exact sub nasul babei. Una in punga , douazeci in gura, inghiti samburii, apesi cracile incet sa nu se prinda nimeni si aduni. Tricoul in panataloni si fructele in san… o burta de dulciuri din pom. Shhh – miscare la etajul doi:
“Rodicaaaaaa: GALAAAAAA!!! INCEPE GALAAA!!”

Gala Desenului Animat – sprint pana la sapte, pleosc in mijlocul sufrageriei cu ochii in televizor. Viorica Bucur isi termina fraza. Doua minute de permisie pentru copilarie.

Desene animate, Expresii, Jocuri afara, Radio-TV, Social

  1. eh
    April 29th, 2006 at 14:50 | #1

    foarte frumos! :) si incepea Gala Desenului Animat cu un nou episod din Bambi …

  2. George
    May 9th, 2006 at 07:37 | #2

    Asa este…..si eu faceam oarecum la fel….imi amintesc ca atunci cand eram mai mic si trebuia ca sambata sau duminica sa polecam pe undeva, o mare problema era pt mine accesul la un televizor unde sa pot vedea “Albumul duminical”

  3. ene
    June 5th, 2006 at 11:00 | #3

    si totosi,si totosi totul duce la Nica din ‘Amintiri din copilarie’ :)
    amintirea copilului roman

  4. ene
    June 5th, 2006 at 11:00 | #4

    si totosi,si totosi totul duce la Nica din ‘Amintiri din copilarie’ :)
    amintirea copilului roman

  5. mihaietc
    September 20th, 2006 at 09:34 | #5

    ADUSI DE BARZA.

    N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de azi. Am trait. Pe noi ne-a adus barza si ne-a asezat, ca pe niste coconi, in vatra cuminteniei si a asteptarii. Am crescut infasati ca sarmalutele, printre gamelele de tabla si olitele de care eram legati la cresa. Eram frumosi, aveam pampoane rosii prinse-n crestete, sub barbie, de carucioare. Am supravietuit deochiului si timpului blestemat in care ne-a fost dat sa ne nastem. Visele noastre, pazite de ochiul pestelui de sticla de pe televizor, erau bantuite de miros de portocala si de baloane de guma “Tipi-Tip”. Citeam pe ascuns “Elevul Dima dintr-a saptea” si “Boccaccio”, iar la vedere “Ciresarii” si Jules Verne. Noi nu ne trimiteam SMS-uri, ne fluieram sa iesim afara. “Mama lu’ Cutaaaare… Il lasati pe Cutare afara?”

    Baietii isi scriau cu pixul pe tricouri numele fotbalistului preferat. Jucau fotbal pe terenuri decupate din cartoane, iar fiecare nasture avea un nume. Cei care “driblau” erau la fel de pretiosi ca si o minge “Artex”. Jucam “Tara, tara, vrem ostasi” si “Flori, fete sau baieti”, de-a “v-ati-a” si “arimjimjim, aramjamjam”… Saream elasticul si sotronul desenat cu un ciob de caramida pe asfaltul din fata blocului.

    RATIA DE FERICIRE.

    Singurii nostri roboti erau cei construiti din pachete de tigari lipite. Aveam papusi fara sex, ca ingerii, si bara de batut covoare de langa bloc, unde fetele faceau “exercitii la paralele”, imitand-o pe Nadia. Pocneam cu bolovanul capsele adunate in staniolul de la ciocolata chinezeasca si suflam cornete de hartie prin tevi. Nu aveam Playstation, Nintendo, X box, jocuri video, 99 de canale de televiziune prin cablu, dolby surround, celulare personale, calculatoare, chat pe internet. Dar aveam prieteni… Verile noastre aveau miros de brifcor si gust de susan. Ne smulgeam matricolele cusute de pe bratul uniformei si alergam bezmetici, ca fluturii in sticla. Ne balaceam cu picioarele intr-o apa nesfarsita, de pe pontonul nici unei sperante.

    Luam “Pepsi” pe sub mana de la cantina partidului si mergeam in fiecare vara in cate o tabara de pionieri. Stateam la cozi, “inaintasii” care tin randul, stateam in frig, stateam pe intuneric si aveam cartele. Dar nu stiu cum de s-a intamplat, am reusit, asa copii cum eram, sa ne luam ratia de fericire. Cate-o portie mica de fiecare, sa ajunga la toata lumea…

    DESENE.

    Noi n-am avut DVD player, ne uitam la diafilme proiectate pe perete. Acelasi ecran fara plasma, unde, in serile in care se oprea curentul, umbrele mainilor inchipuiau animale la lumina lampii cu gaz. Jucam “fazanul” si construiam masini si palate din placutele metalice de la “Mecano”. Doar cinci minute pe zi, inainte de telejurnal, ne uitam la “Mihaela si Azorel”, alb-negru, si stiam doar ca Donald arata ca ratoiul-jucarie din cauciuc, cu bluza de marinar. Am supravietuit serialului “Dallas” si-am inventat un joc in care numaram in engleza: “Uan, ciu, sfri/Pamela vrea copii/ Si Bobby nu o lasa/ca este prea frumoasa”. Aveam clasoare cu timbre si colectie de surprize cu fotbalisti de la “Turbo”.

    Ne jucam de-a printesele (un fel de “real life role play game”), beam apa minerala “Aurora” (un fel de MD de-acum) si mancam inghetata “Polar” (fara inlocuitori). Ne coloram guma de mestecat cu varfuri de creioane, ca sa creada lumea ca-i straina, si ne umpleam pauzele de scoala cu biscuiti “Voinicel”… Aveam sugativa si pic cu care ne stergeam singuri greselile. Nu luam niciodata “foarte bine” la scoala, dar eram incoronati la fiecare serbare cu coronite uriase din garofite roz.

    MAJORATE.

    N-aveam sali de cinema cu sunet dolby, dar faceam cozi la filme ca sa vedem “Liceeni” sau “Declaratie de dragoste”. Ascultam muzica la maguri si casuri aduse de la rusi si inregistram melodii straine de la “Vocea Americii”. Noi, unbelievable, n-am avut manele… Si nu ne faceam dedicatii muzicale in direct, primeam/trimiteam bilete in care ni se cerea/ceream prietenia. Noi n-aveam bloguri pe net, completam oracole pline de poze decupate din almanahul “Cinema” si scriam in loc de mail-uri lungi scrisori de dragoste. Adidasii “originali” aveau trei dungi laterale, iar scurtele evadari, miros de tigara de la polonezi si de nechezol. Singura casa de moda renumita era solarul de la mare, unde veneau bisnitarii. Noi nu ne-am dat niciodata beep-uri, aveam la colt de strada telefoane cu fise, cu receptoare prinse-n furca. Ne faceam majoratele si mixam Depeche Mode si CC Catch cu bluzurile de la Modern Talking. Eram imperbi si trimbulinzi, fara sa stim prea bine ce inseamna asta. Eram misto si faini, niciodata cool.

    RITUAL.

    Parintii nostri lucrau in schimburi, unul venea, altul pleca. Pranzul de duminica era o sarbatoare sfanta, pentru ca atunci ne strangeam cu totii in jurul mesei. N-aveam baby-sitter, n-aveam after-school-uri si nici internet-cafe-uri. In fiecare dimineata, inainte de a pleca la scoala, inghiteam stoici dumicatii de paine integrala unsa cu unt sarat, din care tasneau broboane de apa.

    Ne puneam ghiozdanele de carton in spate, bentita elastica pe cap si apoi, ultimul ritual inainte de a iesi pe usa, cheia agatata de gat. Pentru cateva secunde, metalul rece ne anchiloza miscarile. Noi n-am trait mai bine sau mai rau. Am trait.

  6. danutz
    September 29th, 2006 at 16:12 | #6

    Super adevarat! “Elevul Dima dintr-a saptea” – carte de capatai pentru acele vremuri, parca-parca am vrea sa dam timpul inapoi. Este incredibil cate au putut sa se schimbe in nici 20 de ani…e atat de dureros sa privim inapoi. in “tintirimul jalnicului odinioara”

  7. Blueberry
    February 26th, 2007 at 02:14 | #7

    Dar de Oblio va mai amintitzi? Cel care nu avea tzugui (pointless!), si se juca de-a aruncarea cu triunghiul (prinsa pe tzugui) cu câinele sau Sageata! (un câine foarte unghiular). Este exilat, si umbla prin lume (psihedelic, si pe o muzica divina gen Beatles) ca sa gaseasca rostul lumii (“the point!”). Incepe cu Padurea fara Rost!
    (am si o poza, dar nu stiu cum s-o pun… oricum, dati “Oblio” de Google images, o sa gasiti…°

  8. alexandru
    March 6th, 2007 at 17:05 | #8

    E superadevarat textul lui Mihaietc. E valabil pentru cei nascuti inainte de 89, eu insumi fiind nascut in 80. Imi aduc aminte si eu si de cheia legata de gat, si de painea cu unt inghitita dimineata si la pranz, la scoala (imi amintesc ca, prin clasa a doua parca, un coleg, vazandu-mi sandwichul cu paine cu unt, m-a intrebat: “Se mai gaseste unt?”). N-aveam computere cu FIFA 200etc, dar aveam mingea la 35, aveam “shukelele” (capace de bere sau de apa minerala turtite cu o piatra), aveam abtibildurile cu fotbalisti, aduse de pe la sarbi… Unii, mai norocosi, cu parinti mai cu dare de mana, aveau jucarii chinezesti luate “de la depozit”, carevasazica inainte de a intra in “comertul de stat cu amanuntul”. Si de inghetata Polar imi aduc aminte, era in forma de pachet de unt. La cozi la lapte, personal, nu am stat, insa am stat la cozi la paine unde dadeam cartela (vanzatoarele ii ziceau “invitatie”) si pe cartela imi insemnau cu pixul cantitatea de paine luata si ziua in care am luat.
    Imi mai aduc aminte de discurile de pick-up pe care le mai am si acum, cu BeeGees (productie bulgareasca), cu Phoenix, cu povesti de Petre Ispirescu…
    Eh, vremuri… Uite, acum ma simt batran… Astia mai mici decat mine habar n-au de nimic din ce scrie Mihaietc in text sau de ce scriu eu…

  9. calin
    March 7th, 2007 at 12:41 | #9

    MIHAIETC superba trecerea ta in revista.
    Dar sa nu amestecam “epocili”:

    “Aveam clasoare cu timbre si colectie de surprize cu fotbalisti de la “Turbo”. ”

    Cred ca “Turbo” era post-1989. Sau era “Turbo” in shopurile ceausiste?

  10. calin
    March 7th, 2007 at 12:43 | #10

    COBILANSCHI zice “Vara. Iulie sau, si mai bine august tarziu. Ora de pranz, soarele arde. Miroase a salata de vinete, de undeva din blocul vecin se aude un tocator, maruntind. Cand nu era salata de vinete erau chiftelele. ”

    La naiba si azi printre blocurile din RO la fel miroase.(de pe geamurile norocosilor care mai au slujba, evident…).

    Si la baza aromelor e mirosul romanesc de ceapa prajita. Obsesia romanilor.

  11. mihaietc
    June 7th, 2007 at 06:33 | #11

    @calin …
    da, ai dreptate, in text sunt amestecate amintiri dintre anii 1960 – 1990. De altfel textul nu-mi apartine, l-am descoperit undeva pe Net, am sa incerc sa fac rost de linkul respectiv.

    Insa TURBO se gaseau si inainte de 1989, erau ‘comercializate’ de soferii de pe TIR-urile turcesti aflate in ‘tranzit’ (cred ca 1 leu pachetelul). Eu locuiam pe atunci pe Bd. Stefan cel Mare, nu departe de Parcul Circului. Mi-aduc aminte ca fi-miu facea schimburi in stil mare cu ‘poze de TURBO’.

  12. mihaietc
    June 7th, 2007 at 06:39 | #12
  1. No trackbacks yet.