LaTrecut

altii mai descurcareti au reusit 🙂
da-mi pe latrecut@igu.ro si le pun eu.

am citit “Jurnalul Laurei Palmer” in generala, cu cartea de mate deschisa deasupra, pt ochii bunica-mii care tot intra sa ma controleze la lectii…

Sa nu uitam ca titlul serialului a condus la celebra replica “tu-i in pix”

cartea twin peaks 3 exista si daca da cum se numeste si cine e scritorul

Da era cam infricoasator! pt varsta mea de atunci parca `94 sau “93 😀 am 19 ani acu

Când l-au dat prima dată pe TV.R.1 prin ’91 sau ’92 (în ’91 aveam 8 ani) eram tare fricos. Sor-mea şi o verişoară (verişoară pentru care mai târziu am avut sentimente) erau mari fane, deşi ca vârstă erau mai mici ca mine.
Mai ţin minte şi televizorul color la care ne uitam la serial când mergeam la mătuşi: 1 “Elcrom” sau modelul românesco-rusesc care arăta ca “Elcromul”.
P.S. Debea acuma am mai prins curaj să mă uit la serialul ăsta!

melodia filmului mi-a ramas intiparita in minte! eram inspaimantata cand o auzeam ! era ceva horror pentru mine! de vreo 2 ani o am in calculator…au trecut vremurile…acum imi place, ma linisteste 🙂

De fiecare data cand aud melodia filmului asta mi se face pielea ca de gaina! Dupa ce am vazut ultimul episod nu am dormit TOATA noaptea… tot imi aparea piticul ala in fata ochilor…

pai, mai baieti,
ce cauta TUIN PICS aici? asta nu era un sait cu lucruri dinainte de 89?

nu

Asteptam cu “sufletul la gura” finalul filmului,eram tare curios cine este criminalul…Sfarsitul filmului pentru mine a fost dezamagitor…Asteptam un criminal adevarat nu un spirit…

@Weissmuller
Pai a fost un criminal adevarat: tacsu, ca piticul aparea doar in visele lui.

Oau, Twin Peaks. Daca cineva voia sa ma bage in sifonier, trebuia doar sa imite dansul ala hidos al piticului cu pocnetele din degete. Creepy.

După ce s-a terminat Twin Peaks-ul de la televizor, prin 1996-1997 mi-am făcut abonament la Cinemateca Română (Bucureşti). Acolo am văzut pentru prima dată (la sala Eforie, că sala Union s-a desfiinţat) seria următoare a filmului, care era făcută în 1992: “Twin Peaks: Fire walk with me!” (cu subtitlul “Laura Palmer’s diary” = “Jurnalul (secret) al Laurei Palmer”). Eu îl traduceam, la mişto, cu “Diaria (sau diareea) Laurei Palmer”.
Asemeni seriilor din “Războiul stelelor”, continuarea de la “Twin Peaks” se referă la evenimentele ce s-au petrecut înaintea serialului difuzat la TVR (în 1992-1993). Adică pe vremea când Laura Palmer era vie şi trăia, înainte s-o omoare ta-so.
Filmul are puţin peste două ore (135 de minute) şi, după ce l-am vizionat, am înţeles de ce nu poate fi difuzat la TV. Deoarece este plin de scene erotice, iar ţâţele Laurei Palmer apar goale în destul de multe scene din film.

Îţi mulţumesc, domnule I.E. Todan! Mă refer la omul care a tradus toate episoadele din serialul “Twin Peaks” difuzat la TVR prin ’92-’93.
Eu n-am apucat să văd toate episoadele, ci doar 7-8, dar alea câteva pe care le-am vizionat mi-au plăcut.
Însă ceea ce m-a surprins la modul cel mai plăcut a fost traducerea filmului, care a fost de nota 10. Mă refer la versiunea tradusă pentru TVR, căci ulterior, filmul a mai fost difuzat şi pe un canal privat (Antena lu’ unu).
Adică orice grohăiau ăia în film, orice cuvinţel oricât de mic rosteau, el apărea scris în subtitrare. Chiar dacă personajele spuneau doar replici simple, de genul “Yes” sau “No”. Este mare lucru să nu-ţi fie lene să faci ceva cum trebuie.
Aceasta dovedeşte că omul care a făcut traducere şi (sau) subtitrarea filmului a fost un profesionist în adevăratul sens al cuvântului, nu un agarici, precum Irina Margareta Nistor, care, de lene ce-i era, sărea un sfert din replicile filmului.
O aşa traducere perfectă (şi ca exactitate, şi ca adapatre, dar şi ca rigurozitate) n-am mai întâlnit la NICI un traducător de film, din NICI o limbă. Nici la filmele traduse înainte de 1989 (atât la cinema cât şi la TV), nici la cele de după 1990. Iar acest lucru mă deranjează cumplit.
Hai, că la filmele englezeşti şi franţuzeşti mă mai descurc, că mai înţeleg câte ceva, dar la celelalte sunt lemn. De multe ori stau şi-mi pun întrebarea firească:
“Oare cât la sută dintr-un film pierde un om care nu ştie, cât de cât, limba respectivă?” Pentru că, să fim serioşi, nu toată lumea din România ştie engleză.
Nu însemnă că dacă noi, ca traducători, ştim englezeşte bine, trebuie să lăsăm replici din film şi cuvinte netraduse, considerând că toţi spectatorii înţeleg (sau au o idee despre) limba în care este difuzat filmul.
De-aia mi se pare firesc ca, dacă tot te înhami la o asemenea muncă de traducere, măcar s-o faci cu SIMŢ DE RĂSPUNDERE. Adică cât mai bine posibil. Cum a făcut-o d-l I.E. Todan în “Twin Peaks”.
Iar în cazul traducerilor, “cât mai bine” înseamnă
– o traducere şi-o adaptare cât mai exacte,
– o traducere cât mai completă (dacă se poate să nu se omită nici un cuvânt),
– sincronizarea subtitrării să fie cât mai apropiată de originalul sonorului filmului,
– iar subtitrarea să ţină suficient de mult, astfel încât un om obişnuit să aibă timp s-o poată citi în întregime.
Dai jos repede un film de pe Net, faci rost şi de 3-4 subtitrări, le încarci în BS palyer, iar când vezi ce iese, îţi vine să te dai cu capul de pereţi. Şi pentru că nu-mi convine cum sunt traduse, am început să-mi traduc şi să-mi subtitrez singur filmele de limbă engleză (britanice, americane, canadiene, australiene, etc).
Pentru că mi-a plăcut cum a tradus serialele din “Twin Peaks”, meseriaşului care a făcut această muncă titanică i-am reţinut numele. El se numea I. E. Todan şi, după felul riguros cum a muncit la subtitrările filmului ăsta, îmi place să cred că este bărbat, nu femeie.