PRODUSE DE PANIFICATIE
Poate singura categorie de produse (in afara de legume si fructe) care se gasea intr-o gama destul de larga in epoca de aur.
PAINEA:
– franzela simpla (parca-i zicea Bucuresti si/ sau Dambovitza) de doua tipuri: pe vatra (za best! in general se lua calda de la “Cuptorul de Aur” si i se mancau colturile pana acasa) si pe arc electric (avea un pattern in zig-zag pe fund, de la arcurile electrice si era in general mai nashpa)
– painea impletita (“colac ardelenesc”, usor dulce si cu mac pe deasupra, care nu se taia de nici un fel ci doar se rupea dupa impletituri)
– franzela fara sare (za horror!)
– franzela neagra sau integrala (za horror x 2!)
– painea rotunda
– lipia (o turta cu model in carouri)
– in afara Bucurestiului mai existau si alte variante, in general mai mari (la Cluj era chiar o franzela big foot, de vreo 3 kile)
– mai tarziu, dupa revolutie, au aparut baghetele si painea turceasca (cu coaja crocanta dar foarte moale in interior, cu model in bulinutze pe fund, initial la mare moda, dupa care intrata in dizgratie)
SPECIALITATZILE:
– chifla simpla (alimentul de baza al scolarului, in general tare ca piatra, cu exceptia celor ciordite direct de pe banda de productie in timpul vizitelor la fabrica de paine, care erau super hot si dupa care ne durea burta doua zile de la atata coca fierbinte bagata la matz)
– chifla impletita (aka “japoneza”), un fe de sora mai mica a colacului impletit; de obicei era mai proaspata decat chifla simpla si avea mac pe deasupra
– batonul (simplu sau cu mac)
– cornul (in forma de bumerang, mai nasol decat batonul)
– chilfa de graham (cah!)
– covrigii cu sare (un fel de precursori ai celor din ziua de azi)
– covrigeii insirati pe sfoara sau pe sarma (tari ca betonu’, numiti si “spaima dintelui”)
Tot la paine se mai gaseau:
– covrigi “polonezi” (inmuiati in sirop de zahar pe post de miere, cu nuca pe deasupra, in general tari ca piatra)
– grisine si (mai tarziu) sticksuri (care erau date cu o solutie pe baza de dero pentru luciu, sau cel putin asa se simtea la gust)
– pufuleti (cu sare sau cu ciocolata, care parca se numeau Papi); daca aveai noroc nimereai pufuleti de Baia Mare (moi si sarati cum trebuie) iar daca nu, luai niste chestii tari pe care trebuia sa le inmoi in gura 3 minute inainte sa le poti manca si care aveau sarea pe fundul pungii (dupa ce se terminau pufuletii se consuma si sarea, regulamentar)
– pufarine (astea au disparut o vreme, reaparand dupa revolutie)
dar ruladele cu gem care erau de 2 feluri: mici (1.5 lei) si mari (3 lei)??? stiu ca tot faimoasele fabrici de morarit si panificatie le faceau, dar nu-si mai aminteste nimeni de ele. 🙁
… si turta dulce, aia de iti rupeai dintii in ea! 😉
Poate se gasea in bucuresti , eu imi amintesc ca aveam cartele ca sa cumparam paine ( cate o jumatate de paine pe cap de locuitor pe zi ) .
pai voi ati uitat de “japoneze”… 🙂
later edit: nu ati uitat voi, nu am citit eu…
Nu-i adevarat, chifla de graham rulez 😀
nu va mai amintiti pufuletii dulci? in pungi albe, cu elipse albastre si groaznici, dar impreuna cu cip-ul erau delicatese, ca nu se prea gaseau.
si mai era o jucarie, un cilindru cu cap de cal (si ‘ochi’ rosii, parca) ce se dadea jos si inauntru erau dulciuri. sau ceva dulce. ehe, dragii babei au trecut multi ani de-atunci…
si franzela cu cartofi, sa nu uitam! adica tot aia impletita, cu mac pe deasupra.
CONSTRUCTII METALIE DIN INOX PENTRU IND.DE PANIFICATIE
UTILAJE DE PANIFICATIE SI PATISERIE.
CONSTRUCTII METALICE DIN INOX :PANACOADE,RASTELE DE PANACOADE,RASTELE DE RACIRE PAINE,TAVI.
Pufuleti de la Baia Mare zici? Apai cei mai buni pufuleti din lume sunt aia si in ziua de azi.Firma se numeste Extruder si are sediul principal undeva inspre Cartierul Ferneziu, nu mai stiu cum se numeste strada, desi mama lucra acolo si…avea o prietena ce lucra la pufuleti si mereu imi aducea din aia acasa….acum le duc dorul, dar inca mai exista si cand ma duc la Baia Mare mereu cumpar pufuleti de acolo…Pufuletii Extruder…..ce au pe ei desenata o pisica neagra….
“Lamaitza” de Borsec…in sticlele alea verzi,mici si dolofane cam cum sunt astea de orangina (?) acum.
La noi in jud Olt painea era pe cartela. Aveam un carton cu numele, zilele lunii si nr de persoane ale familiei (celula de baza a societatii socialiste multilateral dezvoltate). Zilnic treceam pe la magazin cand veneam de la scoala si luam painea (o jumatate de paine intermediara pe zi de persoana).
Cei de la tara aveau bonuri de paine ceea ce le permitea sa ia paine (o paine mare de 3 kg) de la brutaria satului. Aceste bonuri se obtineau doar daca lucrau la CAP (Cooperativa Agricola de Productie) sau daca duceau grau la schimb. Cum nu se prea ajungea painea mai multi vecini strangeau bani si plecau pe rand cu trenul la Bucuresti (insotiti si de o gaina pe care o faceau cadou vanzatoarei pt a cumpara “en-gros”) de unde veneau cu saci de paine. Era un tren care se intorcea noaptea in jur de ora 3 de la Bucuresti si care era plin de saci de paine. Trenul era supranumit si trenul “Foamea”. Din painea luata de la Bucuresti bunica tinea cam 2-3 sapatamani. Dupa ce se invechea, o uda cu apa si apoi o baga in cuptorul de la soba de unde o scoatea aburind de parca atunci era coapta.
Cele mai bune oua ochi cred ca le-am mancat tot la tzara (bine inteles oua din curte) pe care bunica din lipsa de butelie de aragaz (care se procura extrem de greu la tara) le-a prajit la vatra, cu foc facut din bete de floarea soarelui culese dupa camp (de aproximativ jumatate de metru si care ramaneau in urma combinei dupa recoltatul florii soarelui). Tot cu astfel de bete se incingea si tzestul in care cocea painea (care in cazul ei era din pamant, desi unii il aveau din metal facut din janta de camion iar capac era un disc de discuit) . Fiindca nici drojdie nu se gasea, bunica facea toamna niste turtitze mici din malai in care se amesteca putina drojdie si spuma care se facea la gura damigenei de vin toamna cand mustul fierbea si se transforma in vin.
Cumparatul de la alimentara al produselor de baza (care bine inteles erau pe cartela un litru ulei, 1kg zahar de persoana pe luna) era un adevarat cosmar in cazul nostru pt ca fiind riverani unui cartier de tzigani, trebuia lunar sa suportam imbranceala, mirosul insuportabil si cuvintele murdare ale lor. Imi amintesc ca la o astfel de coada, un puradel minoritar a fost urcat si a calcat peste capul celorlalti oameni aflati la coada pt a ajunge mai repede in fata.
Fiecare automobilist din judet avea dreptul doar la 20 litri de benzina pe luna (18lei/l). Coada la Peco era in fiecare luna de peste 1 Km.
Privind retrospectiv mi se par niste lucruri grotesti care seamana mai mult cu evul mediu si care sper sa fi apus pentru totdeauna.
Da, fratilor, dar va amintesc de un baton lung cat o zi de post, luat eventual la scoala, uns cu unt si cu ce se mai gasea prin frigideru’ in care batea oricum vantu’. Imi aduc aminte de batonul ala ca era ffff lung, cred ca avea 50 cm. Si era 1 (un) leu, cand suta era lunga (bancnota).
tare bun era batonul ala!