KART din placaj si rulmenti
Cu ajutorul a:
– 4 rulmenti mari (adusi de la fabrica de tatal mecanic al unui prieten),
– una bucata scindura (atentie sa nu va prinda parintii ca ati furat prelungirea de la masa din sufragerie!),
– doua sipci groase de lemn pe post de osii, una ceva mai mare decit cealalta,
– trei suruburi suficient de lungi ca sa poata sa treaca prin scindura si prin osii, cu piulitele aferente (niste saibe n-ar strica)
se poate construi un cart dupa modelul din imagine.
Sipca mai mica se fixeaza la un capat al scindurii cu doua dintre suruburi, astfel incit sa ramina fixa. La capatul celalalt se fixeaza sipca mai lunga cu surubul ramas, pe mijloc, astfel incit sa poata sa pivoteze. Masina de gaurit imprumutata din lada cu scule a tatei este de un mare folos pentru practicarea gaurilor pe unde vor trece suruburile. De capetele osiilor se fixeaza rulmentii cu ajutorul unor pene din lemn.
Soferul se asaza pe scindura cu fundul pe osia mica si cu picioarele pe osia mare ca sa controleze directia. Un acolit mai fraier il impinge.
Zgomotul produs scindura cu rulmenti pe asfaltul din fata blocului este insuportabil pentru vecinii pasnici, dar senzatia de viteza datorata pozitiei apropiate de sol este absolut naucitoare.
Iliuta
Hahaha … eu am fost mai tare 😀 … am avut un avion [saracu’ bunicu’ si-a rupt un degent cand mi-l construia], pe care la un momentdat l-a suit pe gramada de buturugi ca sa fiu mai la inaltime! 😉
Si noi ne faceam carucioare d’astea [pe la bunicii mei din jud. Braila], dar cu roti din alea de irigatii!
ha ha ha……acolit mai fraier….plastica exprimare…ha ha ha
la noi la tara îi zicea “troaca” 🙂
Aveam un Moskvic cu pedale, albastru. Nu facea galagie, avea volan, era comod si nu era nevoie de “acolitul mai fraier”. Singura problema era ca in decurs de 2 ani riscai sa devii prea mare sa mai poti intra in el. 🙂 Alta problema era ca toti vroiau “sa se dea o tura”.
Da, da, da … sau mai era mini-basculanta pentru prichindei cu cabină galbenă ÅŸi bascula albastră!
da, si acum mai am cicatricea de la julitura pe care mi-am luat-o cu kartul…
plus ca, in cadere, am venit cu genunchiul de un ciob de sticla plasat strategic si am facut o piedica in calea uitarii de mai mare dragul…
oricum, pe vremea aia eram cu genunchii juliti permanent, nu ca pushtii de azi, care vad lumina soarelui numai impinsi cu sila afara din casa…
tocmai am scris io de “pustii de azi”?…
cred ca imbatrinesc, nu?
Da,meserias kartul.noi il botezam mai simplu “carutz cu rulmenti”.Era fantastic sa fi avut asa ceva prin zona.Eu nu am reusit sa gasesc rulmenti potriviti pt ‘fatza'( oricum rulmentii era ceva extrem de rar de gasit si dorit de toti pustanii de cartier.)negasind alt diametru decat o pereche microscopici dar avand in vedere ca era primul in constructie ,nerabdarea era uriasa de al testa pe panta arhicunoscuta din oras.Binenteles ca de la primi metri rulati in tromba ,rotitele au disparut misterios din dispozitiv ,continuand rularea pe cei din spate (pe care ma bazam)dar lipsa controlului directie au dus la reconfirmarea inca o data ca acesta este un “sport” prea sangeros pentru pustiulica cel de atunci.Nu va mai zic ca in timp ce ma retrageam de pe ‘partie’ suparat nevoie mare ,coboara unu ,mama mama ,ce carutz avea fratilor.Rulmenti mari si dubli ,pe toate patru parti ,astia sunt de la tanc zice unu din gasca mai rasarit chipurile ,era premiera nationala sa vezi asa ceva ,toata dracaraia ne holbam blocati la acea minunatie ca avea si volan(de dubitza Tv-eu inca) .Pan ‘la urma am cazut toti la unison ca respectivul vehicul a fost construit de cineva mai mare ca el si cu asta mai estompa din invidia care ne inferbantase pt moment.
Mare baftos ai fost Dookie,de ti-au luat ai tai Moskvici.Eu am plans o groaza si tot nu l-am impresionat pe tata, ca mama ar fi vrut dar pina la urma tot tata hotara ce si cum la capitolul entertainment pentru junior.Totusi am avut fantastica oportunitate de a fi prezent in interiorul “visului” meu cu ocazia unei poze facute in centru dupa care binenteles cinci minute de ‘conducere'(care evident s-au topit ca cinci secunde) pe mozaicul impecabil dupa care revenirea la cruda realitate ,konetz filma.Binenteles bocetele de rigoare si caldele promisiuni facute de mama ,cum ca ,cat de curand vom lua si noi unu asa cu faruri de sticla adevarata cum ai vazut la fotograf.Pana la urma aceasta dorinta furibunda s-a estompat brusc odata cu realizarea ca deja sunt prea mare pt masinuta aceea .Ofensiva tricicletelor rusesti (cu roti cu spite si cauciuc plin)incepuse.
eu am avut basculanta cu cabina galbena:) am un hol lung in casa si mi-aduc aminte ca ma dadeam prin casa cu ea:) puneam genunghiul in basculanta celalat picior in aer (ceva de gen skatebord) si viteza “vrmmmm vrmmmm” 😀 hahaha
oameni buni ma facetzi sa plang, am plans cu sughitzuri sa imi ia mama o basculanta (raba ca asha ii ziceam) “vreauuuuuuuu rabaaaaaaaaaaaa ahn ahn ahn”!!! tzin minte si acum cand a adus-o de jos (ca stateam deasupra unui magazin de jucarii) era intr-un sac de plastic sigilata……….cred ca prin 1997 am aruncat-o…(cu greu) si la varsta inaintata mi-a fost draga,faceam toate nebuniile cu ea…bine.. aproape toate.
sa mai erau patine cu rotile din alea cu ptru rotzi care se legau cu curele de teneshi,
eh… căruÅ£ul ăla… se putea face ÅŸi cu roÅ£i de bicicletă/tricicletă… stuff :))
asta dacă nu ajungeau în mod misterios într-un căruÅ£ “de butelii”.
ÅŸi la Å£ară… jur!! roÅ£i de lemn, dintr-o bucată!!
pe ax metalic, evident, ÅŸi gresaÅ£i zdravăn c-o mâzgă ciudată care cred c-ar fi dat dureri de cap oricărui chimist care se respectă…
“la Å£ară”, însă… altă mâncare de peÅŸte…
era un deal măriÅŸor, ÅŸi împădurit… de sus… până în buza satului, pe o potecă ÅŸerpuitoare… nu mai lată de 1 metru (atâta era pământul bătut!!), minus eventuale crăci rebele…
vara, cu căruÅ£ul, iarna cu sania… ÅŸi în viteză, nene, că “eÅŸti bărbat, ce dracu’!!” 😀
“bărbaÅ£ii” nu depăşeau 12-13 ani… 😀
mai am un semn pe bărbie… de la o căzătură de pe sanie… vara, dacă aÅŸ fi căzut de pe căruÅ£ul ăla, era jale… nu numai juliturile, cât URZICILE!!
era sărbătoare de urzici acolo…
căruÅ£ul de folosit acolo, avea însă “frână”… 2 beÅ£e de corn, mai grosuÅ£e, cu care făceai niÅŸte dâre de toată frumuseÅ£ea jos, la oprire…
evident, cu cât mai scurte şi mai adânci erau, cu atât mai bine pentru tine!! 😉
troaca reloaded!! asta era similara cu caruciorul cu rulmenti numai ca in loc de roti avea tamburi de plastic. tamburii astia ramaneau de la baietii ce instalau cablul TV pe la blocuri. bineinteles ca erau silentioase si aveau viteza mai mare avand diametrul rotii de vreo 30 de cm. se si spargeau mai repede cand intrau copii prin borduri. erau la mare cautare prin cartier.
Voi puneati capace de la sticlele de brifcor pe linia de tramvai sa se aplatizeze sa jucati gropitza?
Noaptea cumparam cutii de chibrituri (f ieftine, parca 25 de bani una) si tot asa le puneam pe linia de tramvai, ca pocnitori. faceam deja patternuri, adica pocneau in ritmul unei melodii. haha.
Asta dupa ce ne pusese linii noi cu beton, de puteam juca si tenis de picior.
Inca il mai am pe undeva prin garaj, o sa-i fac o poza 😉
eheee…aveam un “super-carutz”…facut de un mester adevarat, cu scaun si cu volan…pe care mai tarziu am montat si un claxon confectionat dintr’o galena de telefon parca si alimentat de o baterie din aia patrata…si stand in zona de deal spre munte chiar aveam pe unde sa ne dam…cea mai mare tragedie a fost cand s’au apucat comunistii pe la mijlocul anilor ’80 sa demoleze casele din spatele blocului meu, unde aveam circuitul (partie iarna pentru saniutze sau pt. patinele-schiuri improvizate din niste sipci de plastic – nu mai stiu exact la ce se foloseau), si ne’au reconfigurat derdelusul cu blocurile lor :(…cat au fost blocurile in constructie (in iarna de dinainte de cernobil cred) era sa intru cu sania de cateva ori in subsolul unuia dintre ele. iar legat de patinele cu 4 roti (le ziceam patine cu rotile) si acum imi pare rau ca am avut dar nu am fost in stare sa merg pe ele, ca deh, mi’era rusine ca rad ceilalti copii de mine
in timpu eclipsei de soare ma dadeam cu carutul :)))
ehehee… doi de pe strada noastra isi facusera cart ca le dadusem eu rulmenti de la fabrica adusi de tata (la noi se faceau masini de rulmenti si astea erau de la teste si rebuturi) si atata scandal au facut ca au facut babele revolutie. Si era un mos (mos ion) care era respectat mai de toti ca era veteran de razboi si statea pe strada noastra de cand se nascuse. El desi nu avea copii(cel putin nu langa el), era ca un fel de bunicu strazii.
Si babele au facut taraboi ca ele la 2 isi fac amiaza si nu au nevoie de haraiala noastra. Acuma situatia era in felul urmator: strada noastra scapase ca printre urechile acului de la darimare si in jur numai cartiere cu blocuri. Pe strada asta trecea cam o masina la jumatate de ora si nu s-au intamplat accidente niciodata.
Zice: pai ce vreti sa faca copii unde sa se joace la bloc sa-si rupa gatul sau sa-i calce vo masina sau sa se innece la rau? zice las ca rezolv eu cu copii.
si ce a facut mosu: ne-a adunat pe toti si ne-a trimis prin curti pe la noi si la depozitul de fier vechi sa cautam roti( de la trotinete, carucioare si ce mai gaseam. Dupa o zi de scormoneala si umblatura ne-am adunat seara si am facut bilantul si decizii tehnice. Mos Ion ne-a facut 6 carturi silentioase care ajungeau la viteze mult mai mari decat porcariile pe rulmenti. Dupa ce a trecut vara asta toti eram juliti si beliti pe coate si genunchi ca in zilele alea nimeni nu avea cotiere sau echipamente de protectie. Nu a uitat nimeni de gestul lui Mos Ion dovada ca peste ani cand s-a stins la inmormantarea lui ne-am adunat in jur de 30 de vlajgani si am mers cu trenul 3 ore sa ajungem in orasul lui sa-l mai vedem odata pe mesterul carturilor.
tin minte ca aveam si eu o (masinarie)ca asta…si ma dadeam cu ea pe vaile care duc spre monteoru…niste pante foarte misto…unele scurte da abrupte si altele lungi si mai nivelate..de la 4 cm de pamant parea ca mergem cu 90-100 de km/h da defapt mergeam cu abia 10 20..pe unele pante:)))nou ne daqdeam pe burta..faceam karturile in asa fel uncat sa incapem cu picioarele intinse..
m-am dat si eu cu un carutz cu rulmenti construit de bunicu..eu ma dadeam pe dealurile sovejei..aveam o alee de ciment si ma dadeam pe ea..era foarte tare. faceam si concurs! cine ajunge primul la finish!ce vremuri..caram la el toata ziua! urcam dealul la greu:)) dar efortul merita din plin!amintiri frumoase..iarna cu sania..vara cu acel carutz cu rulmenti
popular, ii zicea “trocarici”.
noi asa ii ziceam.
la tzara era adevarata dixtractie cu trocariciul. Iti dadeai drumu’ de pe un deal si veneai cu capul in poarta cuiva sau in copaci, etc. Da’ prinde o viteza in cadere libera in panta, de te simti pilot de F1. :))
Incapeau 3 copii pe el.
Da-l mai “vizitau” si fratii mai mari de liceu asa, in cazul asta era un liceean si un copil.
Era tare prostia aia de lemn.