LaTrecut

Era super inghetata aia de vanilie, la zile mari savuram cate una …. 🙂

Ma murdaream, firesc … dar gustul era … unic !

“parfe” 🙂

Se numea “Polar” — taaare buna

Pe vremuri, inainte de revolutie, imi amintesc ca erau doua tipuri de inghetata la cofetarie:
– inghetata la 4 lei (cunoscuta mai tirziu si sub numele de Vafe) – o chestie cu vanilie sau cu cacao intr-un cornet comestibil cu fundul plat
– inghetata la 3 lei – cu vanilie, dar intr-un paharel de plastic cu lopatica

Si din cind in cind mai baga si ciocolata chinezeasca, cu o albina pe niste faguri desenata pe ambalaj.

mai era si cu aroma de cacao.iar in afara de polar mai era si sport, 0,25 de bani daca nu ma insel.iar duminica cind aveam musafiri te duceai ib colt la faimosul chiosc din carton cu doua frigidere si cumparai tort de inghetata.corect? si celebra vafa,gumela,helas,arahidele invelite in ciocolata,jofra,mascota,banutii de ciocolata,compotul de mandarine,savarinele.

Stati ca mai erau si inghetatele alea in forma de bara, cu glazura de ciocolata 3/4, sau fara glazura. Erau cu cacao, vanilie, fistic, rom -esente pur-chimice, evident- dupa care muream. Se vindeau in special pe la chioscuri in strada. Naiba stie cit mai costau -1 leu si ceva parca.

Hristo Botev, aia de care zici tu, in forma de bara cu glazura sau fara eu imi amintesc ca se numeau Polar 🙂 si erau gherete speciale pe strada de unde cumparai inghetzata, semanau cu astea de ziare

si costa doar 2.00 lei si 50 de bani

Alea în pachet ca de unt aveau şi o foaie de napolitană… Clasă frate!

eh: Da, probabil ca ambele se numeau Polar; si aia ca un pachet de unt, si astea mai mici.

tot vafele erau baza. Polarul era ultima optiune intotdeauna; daca erau bani de vafe, bagam vafe.

“Si din cind in cind mai baga si ciocolata chinezeasca, cu o albina pe niste faguri desenata pe ambalaj.”
Ciocolata aia se numea Royal Jelly.

Profiterol… Cheltuiam toti banii de tabara! 🙂

si sport tot in pachete de hartie

Mama ce buna era aia la pachet.
Si Vafa de 4 lei…
Vreaaaauu

Bai..eu abia ma nasteam la inceputul lui 88, dar imi aduc aminte cand aveam vreo 5 ani, era un chiosc minuscul (gen RATB), unde se vindea numai inghetata. Erau pachete ca de unt, de vanilie. Cred ca cea mai bua inghetata era aia.

In sfarsit cineva care isi aduce aminte de inghetata care semana cu pachetele de unt. Cea cu aroma de vanilie era extraordinara, si acum dupa 14-15 ani imi lasa gura apa !!!!!!!!!!!!!!!!!

si acum sunt de alea peste tot produse de Amici..eu cand am fost ultima oara in tara am cumparat cu vanilie si au fost extraordinare!! fix gustul de imediat dupa revolutie!!

eu stiu ca inghetata aia la pachet…gen unt, se chema “casata”..buuunnaaaaa!da’ eu nu o tin minte cu napolitana, ci simpla!Si se scurgea pana la cot!
ah!si mai era si sarlota: o prajitura pe care o aduceau la chioscul cu inghetata, un fel de budinca rece si foarte galbena intre doua straturi de blat pufos, ca ala de tort, da nu asha de gros [un fel de Cremsnit cu vanilie]…ti-o dadeau invelita intr-o bucatica de hartie din aia verde maro:d ca si pe “barcutze” [v. “patiseria” de la paine!]

da alea in cornet d’ala comunist… se faceau la noi la ploiesti la ICIL… acu e kaufland acolo… naspa…

ps: voua nu va ziceau parintii k sunteti murdari pe maini? si k stau dpozitate printre gandaci?

DA TARE SCARBOASA!!!!!!!!!!!!!!!YACSSSSSSSSSSSSSS

Doamne, cum era inghetata aia de cacao, in pachet de unt. Absolut delicioasa! Si acu’ salivez, cand imi aduc aminte. Nu mai stiu cum se chema, dar era intr-un invelis asemanator cu invelisul de la unt, alb cu scris maroniu, parca. N-o gaseai decat in anumite locuri. ªi cand o gaseai, era ceva… de vis!

Pe linga Polar , mai era si inghetata Doina….1,75 lei

ai dreq comunisti

Se mai gasea pe la cofetarii inghetata de 3 lei, din dozator, avea consistenta unui sirop inghetat, daca nu o mancai repede, se transforma in sirop. Cornetele erau crocante, inghetata era “de fructe”…ce de amintiri….

Inghetata Doina avea un ivelis de ciocolata(daca imi aduc eu bine aminte ciocolata era numai pe jumatate din suprafata inghetatei).Era chestie de sansa sa nimeresti cand o desfaceai, partea cu ciocolata!

inghetata aia gen pachet de unt care era de cacao si de vanilie se chema polar,doamne cat era de buna,ce as vrea sa mai mananc o inghetatta din aia

Nu pot sa uit celebra expresie cand urlam la geamul parintilor: mamiiiii, mamiiiiiii, imi dai si mie bani sa-mi iau o inghetata? si urlam cred ca de vreo 5 ori pe zi…atat de buna era inghetata…si azi mai fac misto cand ii cer bani lu’maica-mea, numai ca acum alte sunt pretentiile!!!O tempora, o mores….

ce buna era inghetata la cornet,cu fundul plat,nu ascutit,pe care eu pe la 5,6 ani il aruncam crezand ca e din carton….bineinteles dupa aceea am vazut cat era de bun..

Un eveniment a fost prin 1978 aparitia inghetatei in pahare de plastic cu lingurita (de plastic). Aia de cacao era faina, in schimb asa zisa “cu fistic”, de un verde sintetic era oribila, frecvent cu ace de gheata in ea.
Iar in Iasi tot atunci deschiderea cofetariei Opera unde cam 5 ani se puteau minca apoi cele mai bune si mai mari prajituri din Estul Romaniei.

Mai ţine minte cineva îngheţata la pahar alb de plastic? Costa 5 lei şi era foarte mare. Cred c-avea peste 200-250 de mililitri (who the fucking knows???)
Se cumpăra de la cofetărie (era pusă în vitrinele frigorifice, la vedere) şi era de diferite culori (albă, gălbuie-bej, rozalie, verzuie sau maronie. Iar fiecare culoare avea aroma ei (vanilie, fistic, zmeură, cacao, etc).
Paharele alea albe de plastic erau subţiri ca naiba (cum sunt acum cele de unică folosinţă de la automatele de cafea), dar erau mari cât o cană de tablă (una mai mică). Şi erau de formă cilindrică, nu conică!
Dacă nu le ţineai în mână cum trebuie, se fisurau imediat şi curgea îngheţata pe-acolo. Fiindcă era prea rece, noi strângeam paharul doar cu două degetele, îl apăsam pe părţile laterale, iar plasticul ăla subţire mereu pocnea.
Acest tip de îngheţată, la pahar de plstic, se servea cu o lopăţică separată, tot de plastic. Când cumpărai îngheţata, vânzătoarea cea acră şi plictisită lua o lopăţică de plastic şi ţi-o înfigea în paharul cu îngheţată, ca să n-o pierzi.
Era foarte multă îngheţată în paharul ăla, aşa ţi se părea, mai ales că tu erau foarte mic. La un moment dat te durea şi gâtul de cât de rece era şi la cât de mult timp îţi lua s-o manânci.
Pentru că era foarte mare, noi, puradeii, puneam bani împreună şi ne cuplam câte doi-trei inşi la un pahar.
Ce era mişto la îngheţata asta era faptul că, dacă se topea, totul se aduna pe fundul paharului, nu curgea pe tine, cum făcea îngheţata la cornet (cea la cornet din paste făinoase). Bineînţteles, asta numai în cazul în care reuşeai să nu spargi (să nu crăpi) paharul între timp.
Însă paharul puteai să-l plesneşti accidental şi cu lopăţica aia de plastic, cu care înfulecai îngheţata. Era de-ajuns să scormoneşti mai tare pe lângă marginea paharului şi, datorită faptului că avea conţinutul îngheţat bocnă, imediat îţi scăpa lopăţica pe-alături şi nimerea nimerească drept în perete, fisurându-l. Atunci era “hale-bules”, vorba ţiganului, că se crăpa paharul imediat. Trebuia să bagi în tine cât mai repede, până ajungeai la nivelul fisurii. Muică, şi te durea aşa de rău gâtul, la cât de rece era şi la cât de repede erai forţat s-o mănânci!…
În cazurile fericite, mâncatul îngheţatei ăsteia la pahar putea dura şi-o oră. Mergeam cu ea mâncând, de la cofetărie până la bloc. Ba ne mai şi jucam între timp.
După ce terminam toată îngheţata, zeama care se aduna pe fundul paharului o beam ca pe apă. Iar apoi, când paharul era COMPLET gol , îl aruncam pe asfalt şi-l călcam cu piciorul, să auzim cum trosneşte plasticul.
Acest tip de îngheţată a fost la modă prin anii ’77-’84, apoi, ca orice lucru bun, a dispărut definitiv de pe piaţa din România.

jhnrdcn :
da alea in cornet d’ala comunist… se faceau la noi la ploiesti la ICIL… acu e kaufland acolo… naspa…

Tataie, nu ştiu cum se face, dar şi la noi, În Piteşti, s-a întâmplat exact acelaşi lucru.
Anume, pe locul fostului I.C.I.L. Piteşti (Întreprinderea de Comercializare şi Industrilalizare a Laptelui) s-a construit recent (în 2006-2007) un Kauflan mare cât o zi de post.
I.C.I.L.-ul acesta era pe strada Exerciţiu, aproape de intersecţie cu Calea Craiovei, pe lângă Centrul Militar Judeţean Argeş (de unde mi-am ridicat in 1990 livretul de simplu soldat, după ce-am terminat armata).
Ţin minte că prin 1981-1982, când eram în clasa a cincea, am mers cu toţii în vizită la ICIL. Noi îi spuneam “Fabrica de Lapte”. Aveam un coleg de clasă a cărui mamă lucra acolo (era ingineră). Ea ne-a făcut lipeala să intrăm, căci se intra foarte greu dacă n-aveai “pile”.
Ne holbam ca nesătuii la toate produsele de pe banda rulantă: lapte la pungă, lapte dulce la sticlă (de-aia groasă, de 3 Lei), lapte sana la sticlă, borcane de iaurt (mari şi mici), unt, smântână, îngheţată…
Când am ajuns la îngheţată ştiu c-am murit de poftă. Aşa că mama lui Costin B. (d-na ingineră) n-a scăpat de noi până nu ne-a dat la fiecare câte o îngheţată la pachet de hârtie. Iar tovarăşei diriginte (d-nei Stan Adela) i-a umplut sacoşa cu fel de fel de alte bunătăţi.
Oare nu cumva vorbim amândoi de acelaşi ICIL, cel din Piteşti? Pentru că e foarte puţin probabil ca şi-n Ploieşti, exact pe terenul fostului ICIL, să se fi construit acum un Kaufland. Practic e imposibil! Cred că e vorba de Piteşti, nu de Ploieşti.
Oare nu te-ai grăbit tu când ai scris, că se mai întâmplă? (un oraş care începe cu “P”, conţine un “ş” şi se termină tot cu “i”)
Iar la final, când zici “naşpa”, cred că te referi la Kaufland, nu la îngheţata la cornetul ăla “comunist”, ca de napolitană. Frate, îngheţata aia era o delicatesă.

Eu mă topeam după îngheţata aia sigilată în hârtie cerată.
Avea o formă îngustă şi lungă, şi era glazurată cu ciocolată. Iar în interior era de diverse culori (albă, gălbuie, roză sau verde). Cea verzulie era cea mai bună, fiindcă era făcută cu esenţă de fistic. Era “ză best of ză best!”, ca să zic aşa.
Veneau multe la pachet şi erau ambalate într-o cutie mare de carton. Iar vânzătoarea, de lene ce-i era, băga îngheţatele astea cu tot cu cutie în vitrina frigorifică.
Prin 82-83, incet-încet, au inceput să dispară şi ele. Păcat, mare păcat!