LaTrecut

da, am stat la cozi la paine si la pui si nu imi amintesc cu placere despre asta. un om a murit strivit de masina de paine ca era disperat sa ajunga primul sa cumpere… 🙁

in galati (unde am crescut) era un magazin “galacta” cu lapte, iaurt, etc. si dupa revolutie, multi ani, stateau batranii la coada sau isi lasau sacosele cu sticle ca sa ia lapte. dimineata ma trezeam vara in zgomotul borcanelor de iaurt si al sticlelor de lapte din navetele din sarma. si by the way, astazi am vazut pe cineva de la Metrorex cu un cos pt sticle de lapte facut din sarma…:D

comunism

la cozi am invatat sa deschid sticlele de zarea in fes si sa le beau cu aia marii. tot acolo era sa mor strivit si tot acolo ma refugiam cand vroiam sa ies pe-afara si nu aveam nici un motiv sa ies, neterminandu-mi lectiile.

cea mai mare coada la care am stat a fost la pui; in jur de 6 ore. Cu laptele aveam noroc, pt ca la noi trecea in fiecare dimineata printre blocuri un mos cu un carut si vindea lapte si iaurt.

si cozile la banane si portocale in spatele alimentarei, si ratia..si scandalu sa se dea catee un kil sa ajunga la toata lumea..

la 5 ani mi-a dat o tanti un pumn de maruntis (vreo 5-10 lei) ca sa stau cu ea la coada sa ia de 2 ori mai multe oua… am stat cu ochii in 4 tot timpu ca eram instruit sa nu vorbesc cu strainii si toate alea… iar in drum spre casa mi-era frica de parinti si am aruncat banii

poveste de la cozi…
vineri dupaamiaza, sau sambata dimineata, aveam porgram de stat la coada sa iau paine de la fosta fabrica titan(acum pe butuci)
coada… pe 4 rinduri, lunga de 25-30 m …
persoanele in virsta au un obicei.. pe care la vremea aia l-am denumit “SINDROMUL PINGUINULUI”, adica, oricit de libera ar fi zona, daca nu se inghesuie “ca pinguinul pe banchiza” nu se simt bine.

stateam pe loc, coada avansa, in fata se facea liber, cit de “un om” din spate incepeau sa se exercite forte, practic se sprijineau de mine…. cind simteam ca “s-a asezat cum trebuie” faceam juma’ de pas inainte, normal ca “impingatorul” avea tendinta sa cada in nas…
in plus de asta, aflam de ra “radio santz” toate barfele mahalalei…

da stit cum era cu comanda? steteai vreo cateva ore sa prinzi apelu la tel… si venea unu o data la doua sapt cu “masina” aia cu trei roti si iti aducea doua lazi cu ceva… asta dak nu venea sa te cheme sa ti le iei singur…

Cozi la alimente,la bilete la film,la bere si mici pe strand,la urcat in autobuz,la inchiriat barci duminica in Herastrau,cozi peste tot…

…. la medicamente, la platit taxe si impozite, la alocatie, la iesirea din tara, la intrarea in tara … 😉

Cu totul incomparabil alte cozi,Razvan.

de unde ai poza asta? nu stiu cum se face…da zici ca e rupta din fata blocului…macar poti sa imi zici cine a facut-o?am cautat-o pe blogul de unde ai luat-o, dar nu am mai dat de ea…
as jura ca e de la mine din fata blocului..pana si de draperiile alea imi aduc aminte…
desi, poate ca mine mai sunt 100 care ar putea sa zica la fel…
da totusi..cine stie…
sarumana…,

Acum, cand imi aduc aminte cel mai amuzant mi se pare momentul acela in care cineva striga pe strada: “A BAGAT PUI LA ALIMENTARA” sau ulei,zahar,portocale, etc. si efectiv vedeai din toate directiile oameni alergand spre magazin indiferent ca erau copii sau oameni in toata firea.
Si incepea distractia: unii saraci erau (eram) deja la coada de 4-5 ore si nu-ti convenea sa vina altii acum in ultimul moment sa se bage in fata, alti mai fortosi se bagau in fata ca sa faca ordine (sa ia primi de fapt) .

La mama la job, dimineata se intalnea lumea la semnarea condicii, se bea o cafelutza in tihna, cu tigarile si bancurile aferente, dupa care incepea activitatea. Unul pleca la coada la PREZENTARE la carne (da de baga ceva) unul la lactate, altul la Mamaia (poate aduc azi cafea?) etc. Pe scurt , tot colectivul serviciului drumuri-poduri din ICP era pe la cozi. Desigur , cum aparea ceva la unul dintre obiective, pac! la tf. public si incepea acel joc de a fugi de la un magazin la altul : “domnule, i-am tinut eu locul, se poate? da sigur e sotul meu, sora, tata, etc.”

Cea mai mare si mai stufoasa coada de care-mi amintesc “cu drag”a fost cea de la magazinul COMTIM din TIMISOARA imediat dupa revolutie ’90 primavara unde am stat cca. 12 ore pana am ajuns sa vedem cum arata un mgazin de carne asemanator celor din occident.Se organizau”excursii”cu autocare din diferite orase ale tarii spre Timisoara avand ca unic obiectiv turistic faimosul magazin COMTIM.

Apropo de cozi, bunicul meu avea o metoda foarte sigura si foarte riscanta ca sa apuce ceva de la coada aceea.
daca vedea ca lume prea multa si marfa prea putina incepea sa-l injure pe Ceausescu. Multi fugeau de frica securitatii(cica), si asa se mai inputina coada. Oricum bunicul meu nu l-a intrebat nimeni niciodata de ce il injura pe tovarasu’ (vorbeam de baietii cu achi albastrii).

http://www.tribuna.ro/index.php?id=368&no_cache=1&tx_ttnews%5Bpointer%5D=1&tx_ttnews%5Byear%5D=2007&tx_ttnews%5Bmonth%5D=12&tx_ttnews%5Bday%5D=08&tx_ttnews%5Btt_news%5D=15363&tx_ttnews%5BbackPid%5D=368

Pe vremea mea :
Acum, cand imi aduc aminte cel mai amuzant mi se pare momentul acela in care cineva striga pe strada: “A BAGAT PUI LA ALIMENTARA” sau ulei,zahar,portocale, etc. si efectiv vedeai din toate directiile oameni alergand spre magazin indiferent ca erau copii sau oameni in toata firea.
Si incepea distractia: unii saraci erau (eram) deja la coada de 4-5 ore si nu-ti convenea sa vina altii acum in ultimul moment sa se bage in fata, alti mai fortosi se bagau in fata ca sa faca ordine (sa ia primi de fapt) .

Aşa este, frate, ajunsesem ca animalele în vremurile acelea. Pentru a se băga cu 5 metri în faţa celorlalţi, ca să mai apuce ceva, eram în stare să ne sărim la beregăţi şi să omorâm unii pe alţii.
Peste tot pe unde am deschis şi-am citit comentariile de pe pe acest site am râs cu poftă, numai aici nu. Aici, la “statul la cozi”, am citit, m-am uitat şi la poză, dar nici măcar n-am mai zâmbit. N-aveam de ce, pentru că amintirile legate de aceste lucruri numai zâmbet nu-mi aduceau.
Eram ca nişte şacali, ne sfâşiam între noi ca hienene pentru o ciozvârtă “de ceva”.
Îmi amintesc perfect când venea cineva în fugă (de regulă un copil) şi-i anunţa pe toţi din bloc “că la Alimentară, la Complexul Mare, a băgat pui” (sau lapte, sau unt sau cine ştie ce alt căcat pentru care eram în stare să ne călcăm în picioare). Apoi tot cartierul coboram în stradă şi-o luam la fugă ca bezmeticii, să prindem un loc mai în faţă. Ajunsesem rău de tot, ce s-o mai scuturăm de gard!
De câte ori nu s-au spart geamurile alea uriaşe de la Alimantara… Maică-mii i-au furat odată geanta cu totul, când stătea la coadă înăuntru, în Alimentară. Avea o geantă meseriaşă, din piele 100%, groasă şi trainică. I-au tăiat breteaua de pus pe umăr cu briciul şi s-au tirat rapid. Abia după 5-10 minute s-a prins că nu mai are geanta pe umăr. A făcut reclamaţie la Miliţie şi i-au găsit-o după vreo săptămână. Era goală (nu mai avea nimic în ea) şi era aruncată într-un tomberon de gunoi. Avea cureaua tăiată. Mie cel mai mult mi-a părut rău de geantă în sine, nu de cele câteva sute de lei, hârtii şi rujuri pe care i le-au furat.
Cele mai multe astfel de cozi le-am servit la pâine. Acolo nu era aşa bătaie să stai la rând, cum era la celelelte alimente. Şi totuşi mi s-a părut un chin.
Dacă era ceva mai enervant pe lumea asta, era să mă trimită să pierd timpul pe la cozi.
Chiar şi-acum, după ’90, urăsc să stau ca tâmpitul degeaba, ore întregi, aşteptând la rând.
Spre exemplu, Paştele din 2007 am preferat să-l facă fără pâine, decât să stau la asemenea cozi. Două zile am mâncat mâncare fără pâine. La fel şi la supermarket-uri, de sărbători. Nu mă duc să mă împing cu toţi ţăranii, mai bine fac Revelionul fără portocale sau banane. Apoi, dacă mor de poftă, mă duc şi le cumpăr pe 3 ianuarie. Voi ştiţi ce pustiu e prin magazine după ce trece Anul Nou? Bate vântul!
Cât despre timpul pe care-l pierdeam prin Bucureşti zi de zi, cu transportul de-acasă la serviciu şi înapoi (în 2007-2008) ajunsese să mă dispere. Mai aveam puţin şi simţeam că mă urc pe pereţi de câţi draci aveam. Pe vremea cât am fost obligat să lucrez în Bucale eram foarte stresat.
Bine c-am venit înapoi acasă, în Piteşti, şi-am scăpat de jegul ăla din capitală.