LaTrecut

mdea – dar cand mergeai la toaleta si foloseai aceleasi ziare ca la vremea respectiva nu se gasea hartie igienica in comertul socialist de stat pe toate drumurile?
do u remember?

Genial, credeam ca numai ai mei faceau schema cu bananelepe dulap! Am o amintire foarte vivida despre asta…

Eram micuta, dar imi amintesc cum mereu ma cataram pe sifonier sa vad daca mai sunt banane. E bine sa vad ca nu numai eu am amintiri d-astea.

banane si gutui pe ziare 😀

mda…pai bananele care le cumparam noi erau cam verzi si le puneam pe dulap sau sifonier k sa se coaca :)) ce vremuri 😀

superb articol… am plans aproape tot timpul cat am citit.
toate aceste lucruri sunt intradevar foarte vii in amintirea noastra

another one…
şi câţi mai sunt, cu bananele pe ziar…

şi ce lupte seculare dădeam cu maică-mea…
“mai vreau unaaaa!!!”
“celelalte sunt încă verzi, mah”,
şi eu, în gând “aiurea!!”

:))

mi-am reamintit lucruri familiare, uitate demult de tot…si e incredibil cite amintiri comune pot avea niste oameni care nu s-au cunoscut niciodata:)

cata dreptate poti sa ai gerula. simti ca ai crescut intr-adevar odata cu oamenii acestia care au copilarit cu aceleasi jucarii, urmarind aceleasi desene, jucand aceleasi jocuri si asa mai departe. felicitari pt site. de 2 ore ma uit peste el si nu imi prieste zambetul de pe buze! FELICITARI

Da, mai scapam de ochii parintilor si mai “haleam” cate una si verde… ni se “lungeau” dintii, da’ ce bune erau, chiar si verzi… ca doar nu intotdeauna aveam rabdare sa asteptam sa se coaca.

Parca si gustul bananelor de atunci era diferit de cel de acum,uneori bananele care le gasem doar in perioada apropiata sarbatorilor de iarna erau inghetate si oricat le lasai pe dulap,nu se mai coceau,apareu doar pete maroniu-negricioase pe fond verde si un gust oribil.Intr-un an am reusit sa gasesc la o alimentara dintr-un satuc,BANANE,URAAAAA si am cumparat 10kg(sa fie)pe care le-am pus la copt pe dulap,pe biblioteca…Culmea e ca am uitat de ele si le-am descoperit abia cand erau foarte coapte si a trebuit sa maninc in 2 zile cele 10kg de banane;credeti ca m-am scarbit de ele?NUUUU,si acum mananc aproape zilnic acest fruct mult dorit in copilarie.

Nici o legatura cu fructele, dar ziarele, în afara de ambalaj si hârtie igienica, mai erau folosite si la sters geamul.

Cât despre fructe, parca niciodata n-am mai mâncat ionatane ca-n copilarie, când luau ai mei kile si kile si le tineau pe balcon…

dar mandarine a vazut cineva înainte de Revolutie? Nu cred…

da!!!!! … si am mai vazut si compot chinezesc de mandarine … si nu la cine stie ce mare alimentara, ci la o “bomba” de pe colentina, la intersectia cu “sportului”.. poate si-o mai aminteste cineva…

desi plecata din romania din 1984 imi face mare placere sa-mi amintesc de vremurile acelea – chiar daca uneori au fost foarte grele.
Si fiindca tehnica de astazi o face posibil s-o folosim sa readucem in minte cele traite. toate fac parte din Viata noastra.

EU ERAM LA GRADINITA SI… SOIM FIIND 🙂 ….NU AM STIUT CE NI SE DA LA DESERT… AM PLECAT LA MAMA SI I-AM ZIS CA NU MAI MERG LA GRADINITA CE AU INCEPUT SA NE DEA DE MANCARE CASTRAVETI….. ASA ERA DE VERDE BANANA MEA…. CE VREMURI DOM’LE!!!!!!!

SI… DACA STAU SA MA GANDESC BINE… MA FRAMANTA O CHESTIE FOARTE MULT… FITI ATENTI:
PANA LA REVOLUTIE, CEA MAI “TARE” MANCARE CE SE FACEA DE CRACIUN SI PASTE ERA SALATA BOEUF… (NU STIU DACA SE SCRIE ASA)… ERA O MANCARE DESTUL DE SCUMPA… SI DE DIFICIL DE PREPARAT…. NUSH” DE CE DAR AM IMPRESIA CA SI IN ZIUA DE AZI… E CAM TOT LA FEL… DIN PUNCTUL ASTA DE VEDERE NU PREA NE-AM SCHIMBAT…SAU NU NE MAI DAM SEAMA??? VORBESC PROSTII????

Obisnuinta este a doua natura!
Sint plecata din 1984 (Germania, de trei ani in Caraibe) si….
am facut si anul acesta salata Beuff. Toti musafirii mei si-au lins degetele dupa ea. Si fiindca tot este vorba de mancare: de ocazii speciale fac si mici (nu se pot cumpara aici). Numai pentru sarmalute este prea cald aici.
Urez tuturor un An Nou plin de bucurii si sanatate, fericire si toate cele bune.

Mie mi-a adus “bunelu” niste portocale din Israel… IN AUGUST!
Era ceva… wow! Portocale in august!? Cand la noi “se coceau” numai iarna…
Si nu stiu cum, parca erau mai zemoase si mai bune alea din august. hi hi hi

(nici acum nu-mi dau seama cum a plecat bunicu’ atunci in Israel … poate ca era popa?)

cit sinteti de tineri!!!!!
Mandarinele,cindva,existau pe toate drumurile,asta pe vremea cind in Romania se traia extrem de bine:Nu faceti ochii mari!!!!Eu am trait aceste vremuri(am 52 de ani)si prin anii 70 se gasea asa ceva,ca sa nu mai spun ca prin 76,cind mergeam la serviciu,intram la un magazinas micut…..pe HRISTO BOTEV,si-mi cumparam 50gr. de cafea,si 2 banane…ca sa am ce manca la serviciu.Tot pe vremea aceea cumparam si 50 gr. se salam de SIBIU!!!!!!
Cu timpul….toate cele de mai sus erau doar AMINTIRI!!!!!!
Ceeace vroiam sa spun este ca:gustul mandarinei,si a bananei de ATUNCI de acolo de ….ACASA,nu se compara cu gustul de acum si de aici din tara…..mandarinelor.
NOSTALGII!!!!!!

Doamna, bingo ! Sunteti prima care vorbiti de perioada de BELSUG real romanesc 1966-1980 de care “anticomunistii” gen Tismaneanu se feresc ca dracu sa sufle o vorbulita (altfel cum ar mai putea sa-l demonizeze pe Ceausescu?), dezinformind deci pe tineri. Comunismul in RO trebuie periodizat, el nefiind o “varsare continua de singe” cum incearca acel raport grotesc sa arate. Exclamatia dvs. ar fi trebuit sa fie “Cit sunteti de tineri si de dezinformati !”. Stima.

Tot noi suntem cei care au baut apa “din perete” ( ma refer la apa de la robinet) si ne miram foarte tare cand aflam ca in alte tari oamenii cumpara apa despre care mult mai tarziu am aflat ca se cheama “apa plata”

ba tata…..nush cine a avut o ideea asa de trasnita..dar e tare…prea tare…sunt si eu un tanar de 20 de ani si sincer…unele sectiuni de “provocat sau rascolit amintiri” sunt prea prea tari…da …..din punctul meu de vedere…..nota 10+…n-am ce zice…m-am simtit din nou copil….felicitarile mele celui/celei sau celor care au realizat acest site……..impresionant e prea putin spus…..bravo

Calin,

mi-a zis si mie tata de o vreme in care mushkiu’ de vitel era 9 lei, prin 1965 se pare, (si am auzit si poveshtile cu 50gr. de cafea, salam de sibiu, etc, unele le-am mai prins), dar mi-a povestit si cum a terminat al doilea facultatea si a ales al 5-lea din coada (ai ghicit, erau 5 cu dosaru stricat); vina lui era ca inainte ca el sa se fi nascut tatal lui a avut un frate care nu era pe placul comunishtilor etc.

si mi-a mai povestit si de partizanii din munti (nu se stia citi sint) si de oamenii din sat care au fugit ca sa nu semneze cooperativizarea, samd

e penibil sa te bucuri de 3 banane si-un coltz de salam ramase rest dupa deal-urile de la Mercur sau 30 Decembrie cind se traia mai bine (material si spiritual) in tzari in care romanii dinainte de 1939 n-ar fi emigrat nici cu fortza — Romania in 39 era pe locul 13 in Europa

dar discutiile astea au mai fost…

tudi:spui ca Romania era pe locul 13,dupa 1939!!!!Dupa 1 raz. modial,Roamnia era tara de refugiu pt. multi europeni,iar in anii ´50-60,in tarisoara noastra se exiliasera multi spanioli,prigoniti ai dictaturii lui Franco,iar acum……??!!??nu-mi vorbesc tara de rau ca sint departe de ea si mi-e tare draga!!!!!!mi-e dor pina si de dusmanii din scoala,de cei care ma trageau de cirlioni,sau imi puneau piedica….si acum am o cicatrice rebela pe genunchi!!!!!
o zi buna la toti cei de ACASA,dar si la cei….de pe linga CASA.

eu eram sigura ca numai Ceausescu mananca banane.

de multe ori bananele acestea le mancam aproape verzi,nu aveam rabdare sa se coaca…

Bananele sunt niste fructe tropicale cu bune vitamine. Eu folosesc bananele ca pe proteine si incep sa se vada efectele. Adica ma refer ca consum multe banane si merg les la sala.

ar fi doua directii :
1.fructele pe care le mancam atunci, erau sigur mai bune decat ce se gaseste acum pe piata
2.fructele pe care nu le gaseam atunci si acum le incercam gustul; bananele nu mi-au placut niciodata.

Staţi niţel, nu vă hazardaţi.
Noţiunea de “belşug” e foarte relativă. De prin 1953 după “postul festivalului”, au fost nişte relaxări. Îmi amintesc când a apărut pâinea albă “la liber” şi când s-au desfiinţat cartelele.
Cafeaua însă nu a lipsit nici o dată, nici cacao sau măsline. Nici lămâi sau citrice.
Chestia e că celelalte erau cam greu de găsit şi se stătea la cozi lungi. Marfa era cam proastă şi vânzătorii furau şi puneau deoparte pentru prieteni , mă rog practicile “comerţului soţialist”.
Omul “obişnuit” trăgea din greu. Mai bine o duceau militarii care aveau pachete lunare şi magazine speciale. Ca să nu vorbim de nomenklaturişti.
Nu prea ştiai ce ai să mănânci azi, ieşeai cu o sacoşă tricotată care se ţinea în buzunar. Treceai pe lângă o coadă. Întrebai “ce se dă?” etc etc

Trăiam intr-o ţară “cu şurub”. Când se strângea şurubul, simţeam toţi. Erau apoi valuri de relaxare. La piaţă erau lăsaţi să vină producători “adevăraţi”, iar oamenii reuşeau să se mai cârpească. Regimul manipula chestiile astea. Aşa că, vedeţi Dvs., belşug nu prea era. Dar cafea nu lipsea, iar prin anii 65-70 se găseau şi ţigări străine (scump, 20 lei pachetul şi numai în centru in Piaţa Amzei sau pe la hoteluri, dar nu lipseau).
Nebunia, foametea, au început mai târziu, după 79 când cu restituirea imprumuturilor şi programul de alimentaţie raţională.

pentru oldu
am descoperit o eroare – militarii traiau la fel ca orice om, nu aveau nici pachete nici magazine speciale; poate securistii si in mod sigur cei care lucrau la primarii-comitetul de partid ( oras, judet ).
stiu sigur pentru ca tatal meu era ofiter si niciodata nu a beneficiat de asa ceva.
iar notiunea de belsug, este simpla – atunci puteam sa cumpar orice gaseam, acum, nici strictul necesar.

Iulidan, n-am greşit. Nici eu, nici tu. Eu mă refeream la epoca 1950-60, fiindcă-s old. Tu te referi la epoca de mai încoace, prin anii 70-80.
Pachetele de care vorbeam se numeau “ordinul 50”, se deosebeau după grad. Chiar şi angajaţii civili (dactilografe cum era mama mea) aveau o raţie mai mică (arpacaş, slănină crudă sărată, ulei, pâine, carne, zahăr, lucruri din astea.
“Magazinul militar” era undeva pe strada Filibiliu, la capătul de jos, dinspre operă, într-o vilă de toată frumuseţea. Mama îmi povestea de putinile de brânză târâite pe parchetul de stejar şi se înfiora.
La “magazin” se cumpăra cu un fel de carnet, raţionat şi diferenţiat şi el pe grade. Nu puteau cumpăra orice, oricând. Era un fel de raţie, dar era un privilegiu fiindcă se găseau lucruri mai rare in oraş.
Era nasol domnul meu, nasol. Erau toţi în rahat, dar cei care puteau scoate nasul din “lichid” se simţeau privilegiaţi nevoie mare.
Caută un militar mai bătrân, dar moşulică bine (peste 70) şi are să-ţi confirme.

s-ar putea sa imi scape niste amanunte, cert e faptul ca cei care apartineau de MApN nu au avut niciodata avantajele celor care apartineau MI.

Iulidan, uite încă un amănunt: pe vremea de care vorbeam eu, ministerul se numea MFA (M Forţelor Armate). Şi asta arată că vorbim de vremuri diferite. Ce să- faci, istoria e lungă, viaţa e scurtă, dar mai trăiesc antichităţi ca mine.
De aia-i bun site-ul ăsta (urări de bine şi la mai mare, cui l-a născocit).
Cât despre privilegiile celor in albastru, n-am habar.

nici eu nu sunt la varsta studentiei, e bine ca ne putem aduce aminte de fapte reale.
este bine ca a fost nascocita aceasta pagina, prea auzeam numai lucruri negative despre timpurile anterioare lovilutiei, majoritatea propagate de oameni care nu traisera efectiv ci doar interpretau in maniera personala ce auzisera de la altii.
privilegiile celor care apartineau de MI sunt o realitate despre care nu se vorbeste.

analuchian :
SI… DACA STAU SA MA GANDESC BINE… MA FRAMANTA O CHESTIE FOARTE MULT… FITI ATENTI:
PANA LA REVOLUTIE, CEA MAI “TARE” MANCARE CE SE FACEA DE CRACIUN SI PASTE ERA SALATA BOEUF… (NU STIU DACA SE SCRIE ASA)… ERA O MANCARE DESTUL DE SCUMPA… SI DE DIFICIL DE PREPARAT…. NUSH” DE CE DAR AM IMPRESIA CA SI IN ZIUA DE AZI… E CAM TOT LA FEL… DIN PUNCTUL ASTA DE VEDERE NU PREA NE-AM SCHIMBAT…SAU NU NE MAI DAM SEAMA??? VORBESC PROSTII????

Da ,salata boeuf era nelipsita de la marile sarbatori si nu facea maica mea altceva pana nu se termina salata…

Sincer, de multe ori cand intru la magazinul de unde cumpar fructe incerc sa inchid ochii si sa simt mirosul acela ce ma innebunea de banane tinute in dulap sau de capsuni de pe tarabele de tabla din pietele romanesti…

Asa e! si acum ne mai trezim zicand “mai ce bune erau bananele alea verzi… astea nu au niciun gust!” :))

Citesc de doua zile … si plang ca proasta! Sincer! Imi aduc aminte de vremurile alea de parca au fost ieri…parca si aerul era altfel atunci..oamenii, totul era altfel! Ma bucur de fiecare imagine care-mi aduce aminte de perioada aia! Plang de cate ori citesc cate un comentariu in care ma regasesc… Am trimis link-ul la toata lista de mess! :)Sa planga si altii ca mine! Muhahah! FELICITARI!

Eu :
Asa e! si acum ne mai trezim zicand “mai ce bune erau bananele alea verzi… astea nu au niciun gust!” )

Măi fraţilor de toate vârstele (şi mari şi mici) şi de toate sexele (masculin, feminin şi, eventual, NEUTRU), iată ce spune domnul Tennessee Williams despre “aminire”:

“Amintirea îşi permite anumite libertăţi. Ea lasă anumite detalii la o parte şi le exagerează pe altele, potrivit sentimentului de valoare a obiectelor pe care ea le atinge.”

Aşa şi cu noi acuma. Păi, sigur că era mai mişto ATUNCI decât ACUM. Eram cu 20, 30 sau 40 de ani mai tineri şi percepeam viaţa “prin toţi porii”, cum s-ar spune.
Singurele lucruri de atunci pe care eu le consider faine erau aşa:
– faptul că alimentele erau mai puţin poluate,
– că sistemul de învăţământ eram mai performant (oooo, muuult mai performant decât cel de azi!)
– şi că noi, deşi eram “asupriţi”, nu eram atât de stresaţi ca acum.
Aveam mai mult timp liber şi, fiindcă eram băgaţi toţi în aceeaşi găleată, la ananghie, eram mai uniţi decât suntem acum, chiar dacă acest lucru vă sună prosteşte în urechi.
În rest, nu prea am de ce să mă bucur că mi-am trăit primii 19 ani din viaţă pe vremea lui Ceaşcă.
Deoarece am fost ţinuţi în cuşcă atâta amar de vreme, atunci când vedem “ceva exotic” ni se părea că l-am apucat pe Dumnezeu de picior. Fie că acest “ceva exoctic” erau alimente (banane, portocale, mandarine, curmale, ananas, smochine, gumă de mestecat), fie aparate audio-video, îmbrăcăminte şi încălţăminte sau te miri ce altceva.
Amintiţi-vă cum, imediat după ’90, dădeam iama şi cumpăram ca idioţii toate căcaturile aduse din Turcia, la nişte preţuri de trei ori mai mari decât cele de la noi, doar pentru că erau mai colorate şi mai frumos ambalate. De alimente nici nu mai vorbesc!
Apoi se dovedeau a fi mult mai proaste ca cele autohtone. Şi biscuiţi, şi napolitane, şi bomboane, şi casetofoane (celebrele mărci Futaki, Pawasonic şi Sonny, cu becuri ce pâlpâie pe margiea difuzoarelor). Haine, încălţămnte, absolut orice.
Hai, aveţi curajul şi recunoaşteţi acest lucru MĂCAR în sinea voastră, că după ’90 am picat cu toţii “de fazani”. Eram ca papuaşii ăia amerindieni de pe vremea lui Cristofor Columb, când erau păcăliţi de coloniştii europeni, ce le dădeau la schimb cioburi de oglinzi şi bile de sticlă colorate.
Pe vremea Împuşcatului ajunsesem să facem provizii ca hârciogii, de frică, de frig şi de FOAME, mai ales. Exact ca-n povestirea aia a lui Jack London, în care un biet marinar ascundea biscuiţii în pernă, pentru că răbdase atâtea zile de foame şi frig afară, în zăpadă. Şi ca să supravieţuiască, ajunsese să se comporte ca un animal, să sfâşie beregata lupului ăla costeliv, care-l tot urmărea să-l mănânce pe el (pe marinar).
Cam aşa ajunsesem şi noi în ultimii ani din Epoca de Aur:
– nu aveam lumină (în Piteşti aveam curentul oprit în fiecare seară de la 18.00 la 19.30 — barem afară, pe străzi, iluminatul public era aproape inexistent. Mai ţineţi minte câte Dacii se spărgeau atunci doar ca le fure benzina din rezervor sau roata de rezervă din portbagaj? Lui taică-meu i-au furat parbrizul, cu tot cu cheder.)
– nu aveam căldură,
– nu aveam alimente şi eram în stare sa ne călcam în picioare unii pe alţii la cozi,
– benzină se dădea doar câte 20 litri/lună pentru fiecare maşină particulară (stăteam la cozi câte 3-4 zile, ca nebunii)
– duminica, circulaţia cu maşina personală era permisă din două în două săptămâni, în funcţie de numărul de înmatriculare al maşinii (cu “soţ” şi fără “soţ”)
– cântam cântece patriotice care ne spălau creierul,
– aveam decât două ore pe zi de program la TV
– nu era voie să pleci în străinătate (în ţările capitaliste, mă refer)
– toate telefoanele erau ascultate, fără excepţie,
– în agricultură se raportau producţii record, umflate cu pompa (auzi tu, 10.000 kg de grâu la hectar!!!)
– prin toate mijloacele media se căuta îndobitocirea noastră (propaganda comunistă)
– între anii 1946-1960 bunicii şi străbunicii multora dintre noi au fost omorâţi în puşcăriile din ţară; mulţi nici nu s-au mai întors din lagărele ruseşti.

În concluzie, sunt de părere că, pe ansamblu, n-a fost mai bine “înainte”.
Singurul nostru avantaj era că pe atunci s-a nimerit ca noi să fim COPII sau cel mult ADOLESCENŢI, şi că n-am fost nevoiţi să întreţinem o familie.
Ia să fi fost voi însuraţi (sau măritate), să fi avut şi unul sau doi copii de crescut, să vă văd atunci, tot la fel de fericită vi s-ar fi părut viaţa?
Pe vremea lui Ceaşcă nu eram bogaţi, ci doar aveam PUTERE DE CUMPĂRARE mai MARE. Atât! Dar atenţie, raportă la preţurile din ţara noastră, nu la cele de-afară.
Spre exemplu, câţi ani trebuia să strângă din cur o familie din România ca să-şi cumpere o rablă de Dacie, faţă de una din R.F.G., să zicem, care-şi lua un pârlit de Volkswagen (atenţie, nu un Mercedes!) într-un an şi ceva. Îm, aud? Iar pentru asta, familia din Germania Federală nu trebuia să facă economie la alimente, să mânânce numai cartofi fierţi toată ziua.
Întrebare: Dacă noi o duceam aşa de bine între anii 1968-1980, de ce erau atât de mulţi români care erau dispuşi să facă pe dracu-n patru ca s-o ştergă definitiv afară? Îşi riscau până şi viaţa, putând fi împuşcaţi. E-he, câţi n-au trecut Dunărea înot la sârbi, noaptea, ca să nu-i prindă grănicerii şi să-i “belească”.
Aşadar, înainte de ’89 aveam BANI, dar n-aveam ce face cu ei. Aveam putere de cumpărare MARE pentru piaţa produselor din România, dar foarte MICĂ pentru produsele vestice.
De pildă, un salariu de 3.000 de lei făcea sub 200 de USD (dolari SUA), la un curs oficial mediu de 16 lei/dolar. În realitate cursul era şi mai mare (în jurul a 20 lei/dolar SUA), adică salariile noastre exprimate în dolari (sau în orice altă valută forte) erau şi mai mici de 200 USD.
Întrebare: Puteai trăi “dincolo” cu 200 USD/lună? Să-ţi plăteşti casa, masa şi locuinţa? Nu mai punem la socoteală plecatul în concediu sau cumpăratul unei maşini. Este evident că nu.

Pe de altă parte nici acum, după “Revoluţie” nu este bine. Găsim să cumpărăm de TOATE, dar n-avem CU CE. În ziua de astăzi avem putere de cumpărare MICĂ.
Ce folos că eşti plătit cu 500-700 euro bani în mână, dacă cheltuielile sunt la fel de mari? Nu mai rămâne nimic să pui de-o parte. Acum muncim ca smintiţii, de dimineaţă până seara “doar ca să ne plătim la timp IMPOZITELE”, cum spunea bietul Florian Pittiş. Nu vedeţi că noi, românii, suntem cei mai harnici şi disciplinaţi la plătitul taxelor şi impozitelor? Facem coadă până şi acolo, ne îmbrâncim să apucăm un loc mai în faţă, ca să plătim primul!
Nu se doreşte să fim decât simpli plătitori de taxe şi impozite şi nişte “maşini de vot”. Iar dacă se poate, să judecâm cât mai puţin. Ideal ar fi deloc!

Revin la citatul lui Tennessee Willims de la început şi susţin că amintirile de atunci, de dinainte de ’89, sunt cele care vrem NOI să fie, nu cele care s-au întâmplat cu adevărat. Uşor denaturate şi îmbrăcate într-o diafană pânză de păianjen de culoare roz-bombon. Este culoarea copilăriei şi-a adolescenţei, când peste tot ni se părea că plouă cu lapte şi miere.
Ia întrebaţi-i voi pe părinţii voştri cât s-au chinuit şi cât au suferit pentru a vă face vouă copilăria mai fericită?
Totul depinde la ce ne raportăm. Pe vremea lui Ceauşescu, între anii 1969-1979, s-a trăit într-adevăr ceva mai bine decât decât până atunci sau după aceea (1946-1968, respectiv 1980-1989).
Însă, dacă e să privim această perioadă prin ochii unui cetăţean străin din Vest, în România se trăia pe atunci PROST. Dar noi, românii, fiind închişi în ţarc şi legaţi la ochi, ni se părea că acele condiţii “de dezgheţ” oferite (niţică păpică în plus) reprezintă raiul pe pământ.
Copilăria şi adolescenţa au alte criterii de judecată a valorii, se raportează la alte senzaţii, fiincă sunt două perioade ale vieţii lipsite de griji.

Iar bananle puse să se coacă pe ziare, sus, pe şifonier sau pe dulap, erau mai bune decât cele de azi pentru că eram noi mici. Şi pentru că ştiam că erau mai “muncite” decât astea de-acum (sacrificii, cozi, nervi, timp pierdut, etc). Întrebare: Oare dacă România ar fi fost o ţară normală, fără 50 de ani de comunism, credeţi că atunci când eraţi mici aţi mai fi privit acele banane cu atâta poftă? Eu mă-ndoiesc.
Ceea ce ne lipseşte nouă este NORMALITATEA care ne-a fost furată vreme de 50 de ani.