LaTrecut

vai ce tare 🙂 am avut si eu asa ceva, mi-am cumparat din tabara 🙂 (chiar, ce misto era in tabere!) sticla asta mai avea un ham, o ceva… niste curele care veneau peste sticla; o chestie care te ajuta sa o agati de umar 🙂

din pacate nu mai am hamul acela…

ma mir ca nu a putrezit capacul, eu asa am patit 😀

btw, se mai vand si acum, din plastic nu din sticla si cu tot cu ham 🙂

Oooof, ce vremuri faine, mergeam cu tata la Olanesti din an in an pana prin ’92. Ce vremuri faine… aveam o gramada de sticlute din astea. Tin minte si acum izvorul 24 unde mirosea urat :).

eu aveam sifoane imense de aluminiu si ma duceam sa le umplu de la sifonarie cu tata (ce mic era locu ala).

Cu bunică-mea mergeam la Olăneşti. Am fost de vreo două ori. Mi-am făcut şi un prieten pe acolo, am şi poză, poate o să o urc într-o zi. 🙂

La Olanesti toate izvoarele sunt putzitoare si daca e vreunu care nu e putzitor, parca ia miros de la celalalte si par toate la fel la gust si la miros.
Trebuie sa fii un “cunoscator” ca sa le recunosti.

Pacat ca toare recipientele sunt de plastic acum, peste tot numai bidoane de plastic vezi si eu credeam ca apogeul polimerilor a fost in anii 70-80 cand o aveam pe prima chimista a tarii.
http://www.suvenirshop.ro

O doamne…izvorul 24 cel putitor. Si 11…
Le uram:))

@Mosul
izvorul de mirosea urat era izvorul 5

Ca parca la Calimanesti-Caciulata era altceva! Aceeasi putoare pestilentiala (“ce stii tu! lasa ca-s bune pentru rinichi, pentru stomac… o sa vezi tu cand o sa fii mare!”), aceleasi sticlute idioate, aceleasi cozi zilnice sa umpli rezerva si sa bei nu stiu cate sticlute de alea ca sa aiba efect terapeutic, basca si rezerva de sticlute pline ochi cand ne intorceam la Focsani, de se imputea masina cand isi luau ai mei portia…
Spre surprinderea mea, in 2004 am fost din nou la Olanesti (nu mai fusesem de vreo 15 ani) si am vazut ce bine functiona comertul cu sticlute de-alea. Inca mai erau de sticla, s-or fi schimbat intre timp.
Si unde mai pui, ca astea erau doar vara, in concediu, dar exista si surogat in timpul anului – cam o dat pe luna la Slanic Moldova. Aceeasi putoare, aceleasi sticlute…
Ce n-am inteles atunci si nu inteleg nici acum este unde naiba dispareau toate sticlutele alea de la un an la altul, ca luau ai mei cate 10 in fiecare vara, dar cand plecam din nou in concediu, evident ca alea de anul trecut nu mai existau (parca le inghitise pamantul!) si trebuiau cumparate altele noi.
Capacul la toata povestea a fost in 1993 cand si-au luat ai mei rezerva startegica de nici mai mult nici mai putin decat 10 sticle de alea de un litru de sticla, daca vi le mai amintiti, ca gasisera nu stiu pe cine care le-a capsat ca pe sticlele de bere. Si uite-asa am carat imputiciunea de la Olt la Vrancea, cu grija sa nu se sparga, de parca era tezaurul tarii si nu alta…
Pun pariu ca nimeni nu se poate “lauda” cu asa o amintire!!!